— Bine, am răspuns.
Între noi s-a lăsat tăcerea. Nu știam cum să cer ceea ce voiam.
Angajați-mă, lăsați-mă și pe mine să intru, lăsați-mă să iau și eu parte la cefaceți voi aici.
— Ephrem, am început, dar ușa s-a deschis chiar atunci și a intrat Zoey.
Avea o expresie dură, cum nu mai văzusem pe fața ei din copilărie.
Zoey era furioasă. S-a așezat în fața mea, a ignorat ceașca de ceai și s-a uitat fix în ochii mei, până am fost obligat să mi-i feresc.
— Pierd la concursurile de privit ochi în ochi cu soră-mea încă de pe vremea când aveam cinci ani, i-am spus lui Ephrem. Poate patru.
122
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
El m-a recompensat cu un zâmbet timid. Nimeni n-a zis nimic.
Privirea mi-a rătăcit din nou către bonsai.
În cele din urmă, cuprins de milă, Ephrem și-a dres glasul.
— Ascultă, a spus el. Nimeni n-a încălcat nicio regulă. Când Zoey a vorbit cu tine despre anomalie, Gaspery, povestea nu fusese încă
secretizată.
Zoey și-a privit ceaiul.
— Desigur, a continuat Ephrem, asta nu înseamnă că e bine să stai în fața Institutului Timpului și să repeți ca un papagal ce ți-a spus ea.
— Îmi pare rău, am intervenit. Ephrem, pot să întreb dacă e adevărat?
— Ce vrei să spui?
— Din câte povestea Zoey, pare un tipar, dar mama avea teoria asta, am spus. Ipoteza simulării.
— Îmi amintesc că vorbea despre asta, a spus el cu blândețe.
— Cred că, atunci când pierzi pe cineva, e simplu să vezi tipare care nu există.
Ephrem a dat din cap.
— E adevărat. Nu știu dacă e ceva, a spus el. Dar eu nu eram apropiat de mama voastră, așa că sunt o parte oarecum neutră în chestiunea asta și cred că există destule indicii încât să merite demararea unei investigații.
— Pot să ajut și eu? am întrebat.
— Nu, a mormăit Zoey și abia dacă am auzit-o.
— Da, Zoey mi-a spus că vrei să lucrezi aici.
Am observat să Ephrem avea mare grijă să nu se uite la Zoey.
— Da, am răspuns, aș vrea.
— Gaspery, a intervenit Zoey.
— De ce vrei să lucrezi aici? a întrebat Ephrem.
— Pentru că e interesant, am spus. Mă interesează mai mult lucrul ăsta… ei bine, decât orice altceva de care îmi pot aduce aminte, sincer. Sper că asta nu mă face să par disperat.
123
- MAREA LINIȘTII -
— Nici vorbă, a răspuns Ephrem. Te face doar să pari interesat. Cu toții suntem interesați, altfel n-am fi aici. Știi cu ce ne ocupăm?
— Nu prea, am recunoscut.
— Apărăm integritatea cronologiei noastre, a explicat el.
Investigăm anomaliile.
— Au fost și altele?
— De obicei, se dovedesc a fi alarme false, a continuat Ephrem.
Primul meu caz la Institut a avut legătură cu o dublură. Potrivit celui mai bun soft de recunoaștere facială pe care-l avem la dispoziție, aceeași femeie apărea în fotografii și înregistrări video realizate în 1925 și 2093. Am reușit să iau mostre de ADN și să demonstrez că era vorba despre două femei diferite.
