Era o replică pe care o folosise mult în ultima vreme. Pe Clark nu l-ar fi deranjat dacă nu l-ar fi văzut pe Arthur folosind-o în emisiunea Entertainment Weekly, cu o lună sau două în urmă.
Restaurantul era unul dintre acele locuri spaţioase, slab luminate, care păreau să se scufunde în umbre la margini, iar undeva pe la mijloc, unde nu se vedea clar, Clark zări un punct de lumină verde, ceea ce însemna că cineva îl înregistra pe Arthur cu un telefon mobil.
Clark simţi că devine tot mai rigid. Era conştient de şoaptele care se intensificaseră, de privirile de la celelalte mese. Arthur vorbea despre susţinerea unei afaceri, ceva cu ceasuri bărbăteşti, gesticulând degajat. Spunea o poveste însufleţită despre întâlnirea cu nişte directori care se ocupau de ceasuri, o neînţelegere amuzantă din sala de consiliu. Juca teatru. Clark crezuse că se întâlneşte cu vechiul lui prieten pentru a lua cina, însă Arthur nu 104
lua cina cu un prieten, îşi dădu seama Clark, Arthur lua cina cu public. Simţi că i se face greaţă de dezgust. Când plecă, la scurt timp după aceea, se pomeni rătăcind pe străzi, deşi ştia deja cum să se întoarcă la staţia de metrou. Ploaie rece, trotuar strălucind, foşnet de anvelope pe strada udă. Gândindu-se la cumplita prăpastie dintre 18 şi 50 de ani.
105
18
DIALLO: O să te întreb imediat mai multe despre Arthur Leander şi comicsuri. Ţi-aş putea pune nişte întrebări despre viaţa ta, mai întâi?
RAYMONDE: Mă cunoşti, François. Venim în acest oraş de ani de zile.
DIALLO: Da, da, desigur, dar se poate ca unii dintre cititori să
nu te cunoască sau să nu ştie de Simfonie. Dau exemplare ale ziarului negustorilor, rugându-i să le distribuie pe traseele lor. Tu joci de când erai foarte tânără, nu-i aşa?
RAYMONDE: Foarte tânără. La trei ani, am jucat într-o reclamă.
Îţi aminteşti de reclame?
DIALLO: Din păcate, da. La ce făceai reclamă?
RAYMONDE: Nu-mi amintesc reclama în sine, dar fratele meu mi-a spus că era la biscuiţi din făină de maranta.
DIALLO: Mi-i amintesc. Ce a urmat după biscuiţi?
RAYMONDE: De fapt, nu-mi amintesc, dar fratele meu mi-a spus câte ceva. A zis că am făcut mai multe reclame, iar când aveam şase sau şapte ani, am avut un rolişor într-un serial… într-un serial de televiziune.
DIALLO: Îţi aminteşti cum se numea?
RAYMONDE: Aş vrea eu. Nu-mi amintesc nimic legat de el. Cred că ţi-am mai spus că am nişte probleme cu memoria. Nu-mi amintesc foarte multe lucruri de dinainte de colaps.
DIALLO: Nu este neobişnuit pentru cei care erau copii când s-a întâmplat. Dar Simfonia? Eşti cu ei de ceva vreme, nu?
RAYMONDE: De când aveam paisprezece ani.
DIALLO: Unde te-au găsit?
RAYMONDE: În Ohio. Oraşul unde eu şi fratele meu am ajuns după ce am plecat din Toronto, iar după moartea lui, am rămas singură acolo.
DIALLO: N-am ştiut că ei au ajuns atât de departe în Sud.
RAYMONDE: Au fost acolo doar o dată. A fost un experiment eşuat. Au vrut să-şi extindă teritoriul, aşa că, în primăvara aceea, au coborât pe malul râului Maumee, au trecut pe lângă ruinele oraşului Toledo, apoi pe malul râului Auglaize, până în Ohio, iar, în cele din urmă, au ajuns în oraşul unde locuiam eu.
DIALLO: De ce spui că a fost un experiment eşuat?
RAYMONDE: O să le fiu mereu recunoscătoare că au trecut prin 106
oraşul meu, dar expediţia a fost un dezastru pentru ei. Până să
ajungă în Ohio, un actor s-a îmbolnăvit pe drum şi a murit, o boală
care semăna cu malaria, iar de trei ori s-a tras în ei în diverse locuri.
Unul dintre flautişti a fost împuşcat şi aproape că a murit din pricina rănii. Ei… noi… Simfonia nu şi-a mai părăsit niciodată
teritoriul obişnuit.
DIALLO: Se pare că este o viaţă foarte primejdioasă.
RAYMONDE: Nu, asta s-a întâmplat cu ani în urmă. Acum, e mult mai puţin primejdioasă decât era.
DIALLO: Celelalte oraşe prin care treceţi sunt altfel decât ăsta?
RAYMONDE: Locurile în care ne întoarcem adesea sunt similare cu acesta. Prin alte locuri, treci o dată şi nu te mai întorci niciodată, pentru că îţi dai seama că e ceva foarte în neregulă cu ele. Toată
lumea se teme sau se pare că unii oameni au suficientă mâncare, iar alţii mor de foame, sau vezi fetiţe de unsprezece ani însărcinate şi ştii că acolo nu există legi ori că se petrece ceva, că e vreun soi de cult. Există oraşe care sunt perfect rezonabile, cu sisteme raţionale de guvernare şi altele asemenea, dar revii doi ani mai târziu şi le vezi în dezordine. Toate oraşele au propriile tradiţii. Există oraşe ca acesta, unde oamenii sunt interesaţi de trecut, aveţi o bibliotecă…
DIALLO: Cu cât ştim mai multe despre lumea trecută, cu atât vom înţelege mai bine ce s-a întâmplat când s-a prăbuşit.
RAYMONDE: Dar toată lumea ştie ce s-a întâmplat. Noua tulpină
de gripă porcină, apoi zborurile de la Moscova, acele avioane pline cu pacienţi zero…
DIALLO: Cu toate astea, eu cred că istoria trebuie înţeleasă.
