111
înhămaţi din nou, căruţele punându-se în mişcare, Simfonia mergând pe jos prin căldură, până când, câteva ore mai târziu, îşi instalară tabăra lângă marginea drumului, cei care îşi aminteau de lumea pierdută gândindu-se cu dor, chiar şi după atâţia ani, la aerul condiţionat.
— Ieşea, pur şi simplu, dintr-un orificiu de ventilare? întrebă
Alexandra.
— Cred că da, spuse Kirsten. Sunt prea obosită pentru a putea gândi.
Din cele optsprezece ore de când plecaseră din St. Deborah by the Water, cu excepţia a cinci, merseseră întruna, noaptea şi dimineaţa, şi după-amiază, încercând să se distanţeze cât mai mult posibil de profet. Unii dintre ei încercară pe rând să doarmă în căruţele în mişcare, alţii merseră şi merseră până când gândurile li se stinseră unul după altul, ca nişte stele căzătoare, iar ei intrară
într-o transă în care tot ce conta sau ce existase vreodată erau aceşti copaci, acest drum, ritmurile contra-punctate ale paşilor oamenilor şi ale copitelor cailor, lumina lunii transformându-se în întuneric, apoi, în dimineaţa de vară, căruţele unduindu-se ca nişte apariţii în aerul fierbinte, iar acum, membrii Simfoniei erau risipiţi ici şi colo la marginea drumului, într-o stare de semicolaps în vreme ce aşteptau să se pregătească cina. Jumătate din Simfonie formase perechi care se duseseră să vâneze iepuri. Focul pentru gătit trimitea o coloană de fum alb, un semnal pe cer.
— Aerul condiţionat ieşea din nişte orificii de ventilare, confirmă
August. Apăsai un buton şi fasss! Aer rece. Am avut un aparat în dormitorul meu.
Kirsten şi August ridicau corturi, iar Alexandra, al cărei cort fusese deja montat, stătea întinsă pe spate şi privea cerul.
— O! rosti Alexandra. Deci exista electricitate sau gaze?
August se uită la tubă, care şedea în apropiere, ţinându-şi în braţe fiica pe jumătate adormită. Olivia anunţase că era prea obosită
pentru a aştepta cina, aşa că el îi spuse o poveste ca să adoarmă, despre o sirenă, în vreme ce Lin înălţa cortul lor.
— Electricitate, zise tuba. Aparatele de aer condiţionat funcţionau cu electricitate. Îşi înclină gâtul pentru a vedea chipul fiicei sale. A adormit?
— Cred că da, spuse Kirsten.
În acel moment, auzi exclamaţia din a treia căruţă.
— Ce dracu’, zise cineva, la naiba, ce-i asta?
Iar ea se ridică la timp pentru a vedea cum primul violoncel 112
smulge o fată din căruţă, ţinând-o de braţ. Olivia se ridică şi clipi.
— Un pasager clandestin. August rânjea. Şi el fusese un pasager clandestin cândva. N-am mai avut un pasager clandestin de ani de zile.
Pasagerul clandestin era fata care o urmărise pe Kirsten în St.
Deborah by the Water. Plângea şi era transpirată, iar fusta îi era îmbibată cu urină. Primul violoncel o puse pe pământ.
— Era ascunsă sub costume, spuse primul violoncel. Am intrat să-mi caut cortul.
— Daţi-i nişte apă, zise Gil.
Dirijoarea înjură în surdină şi privi în lungul drumului din spatele lor, iar Simfonia se adună. Primul flaut îi dădu fetei una dintre sticlele sale cu apă.
— Îmi pare rău, spuse fata. Îmi pare atât de rău. Vă rog, nu mă
puneţi să mă întorc…
— Nu putem să luăm copii, zise dirijoarea. Nu e ca şi cum ai fugi de-acasă ca să te alături unui circ.
Fată păru confuză. Nu ştia ce era un circ.
— Apropo, acesta este motivul pentru care verificăm căruţele înainte de a pleca.
— Am plecat din St. Deborah în grabă, murmură cineva.
— A trebuit să plec, spuse fata. Îmi pare atât de rău, îmi pare rău, o să fac orice, doar să…
— De ce a trebuit să pleci?
— Sunt promisă profetului, zise fata.
— Ce eşti?
Fata plângea acum.
— N-am avut de ales, rosti ea. Trebuia să fiu următoarea lui soţie.
— Isuse! exclamă Dieter. Blestemată lume.
Olivia stătea lângă tatăl ei, frecându-se la ochi. Tuba o ridică în braţe.
— Are mai mult de una? întrebă Alexandra, din fericire neştiutoare încă.
