— Eu nu vreau să trec peste ce a fost, spuse Jeevan.

— Te strigă cineva? întrebă Daria.

— Sper că nu, rosti Jeevan, dar apoi auzi şi el.

Îl urmară înapoi la hotel, unde un bărbat tocmai sosise călare, cuprinzând cu un braţ o femeie culcată pe şa.

— Soţia mea a fost împuşcată, spuse el, iar din tonul vocii Jeevan înţelese că o iubea.

Când o traseră pe femeie jos, aceasta tremura în ciuda serii calde, pe jumătate conştientă, cu pleoapele fluturând. O duseră

într-o cameră de hotel care îi servea lui Jeevan drept cabinet.

Michael aprinse lămpile cu ulei, iar încăperea se umplu de o lumină

galbenă.

— Eşti doctor? întrebă omul care o adusese.

Îi părea familiar, însă Jeevan nu-l putu identifica. Avea peste 40

de ani, părul fiindu-i împletit în şuviţe, la fel ca al soţiei lui.

242

— Pe-aproape, spuse Jeevan. Cum te cheamă?

— Edward. Zici că nu eşti medic adevărat?

— Înainte de gripă, mă pregăteam să devin paramedic. Vreme de cinci ani, i-am fost ucenic unui doctor, apoi m-am decis să plec mai departe spre sud. Am învăţat tot ce-am putut.

— Dar nu ai făcut o facultate de medicină, spuse Edward pe un ton nefericit.

— Ei bine, mi-ar fi plăcut, dar am înţeles că nu mai primesc cereri de înscriere.

— Îmi pare rău. Edward îşi şterse cu o batistă sudoarea de pe faţă. Am auzit că eşti bun. Nu am vrut să te jignesc. Doar că ea, doar că ea a fost împuşcată…

— Lasă-mă să văd dacă o pot ajuta.

Jeevan nu mai văzuse o rană împuşcată de ceva vreme. În Anul 15, muniţia era deja puţină, armele fiind folosite rar şi numai pentru vânătoare.

— Spune-mi ce s-a întâmplat, zise el mai mult pentru a-i distrage atenţia lui Edward.

— Profetul.

— Nu ştiu cine-i el. Cel puţin, rana era destul de curată, o gaură

prin care glonţul îi intrase în abdomen, şi nu exista o gaură de ieşire.

Pierduse ceva sânge. Pulsul îi era slab, dar regulat. Care profet?

— Am crezut că legenda omului e cunoscută, rosti Edward ţinându-şi soţia de mână. A fost prin tot Sudul.

— Am auzit de o duzină de profeţi de-a lungul anilor. Nu este o ocupaţie neobişnuită.

Jeevan scoase o sticlă cu alcool din dulap.

— Sterilizezi instrumentele cu ăla?

— Mai devreme, am sterilizat acul în apă fiartă, dar o să-l sterilizez din nou, cu asta.

— Acul? O coşi fără să-i scoţi glonţul?

— Este prea primejdios, spuse Jeevan încet. Uite, sângerarea e pe cale să se oprească. Dacă mă apuc să-l caut, poate începe hemoragia. Este mai sigur să-l las înăuntru.

Turnă nişte alcool într-un vas şi îşi frecă mâinile cu el, apoi trecu acul şi aţa prin alcool.

— Pot să fac ceva? întrebă Edward nesigur.

— Voi trei o puteţi ţine nemişcată cât o cos. Deci, a fost un profet, zise el.

Considera că e mai bine să le abată atenţia oamenilor care veneau cu pacienţii lui.

243

— A apărut în după-amiaza aceasta, spuse Edward. El şi adepţii lui, cred că erau vreo douăzeci cu toţii.

Jeevan îşi aminti unde îl întâlnise pe Edward.

— Locuieşti pe vechea plantaţie, nu-i aşa? Am fost acolo cu doctorul, de câteva ori, pe vremea când eram ucenicul lui.

— Da, pe plantaţie, exact. Lucram la câmp, iar un prieten de-al meu a venit în fugă, spunând că se apropie un grup de vreo douăzeci, douăzeci şi doi de oameni care cântau un soi de imn ciudat. După un timp, i-am auzit şi eu, iar în cele din urmă, au ajuns în dreptul nostru. Formau un grup, zâmbeau, mergeau aproape unul de altul. Până să ajungă la noi, au încetat să cânte şi erau mai puţini decât mă aşteptasem, mai degrabă vreo cincisprezece.

Edward rămase tăcut o clipă, în vreme ce Jeevan turnă alcool pe abdomenul femeii. Ea gemu şi un firicel subţire de sânge se prelinse din rană.

— Spune mai departe.

— I-am întrebat cine sunt, iar liderul lor mi-a zâmbit şi a zis: „Noi suntem lumina.”

— Lumina? Jeevan trecu acul prin pielea femeii. Nu te uita, rosti el când Edward înghiţi un nod. Doar ţine-o nemişcată.

— Atunci mi-am dat seama cine este. Auzisem poveşti de la negustori şi de la alţi oameni. Oamenii ăştia sunt nemiloşi. Au un soi de religie dementă, sunt înarmaţi şi iau tot ce poftesc. Aşa că am încercat să-mi păstrez calmul, la fel şi ceilalţi, am văzut că vecinii mei şi-au dat seama cu cine aveam de-a face. I-am întrebat dacă au nevoie de ceva sau sunt doar în vizită, iar profetul mi-a zâmbit şi a spus că ei au ceva de care noi avem nevoie şi că ne dau în schimbul armelor şi muniţiei.

— Încă mai aveţi muniţie?

— Am avut până astăzi. Exista un stoc consistent pe plantaţie.

Iar în timp ce el vorbea, eu m-am uitat în jur şi mi-am dat seama că