— Deci, stau acolo sus pentru că îţi place cum arată?

— Încearcă să nu te gândeşti prea mult la asta, spuse Quentin.

Dar ce era să facă acolo sus pe platformă dacă nu să se gândească? În seara avanpremierei, Arthur stătuse în fotoliu în vreme ce sala se umplea, ascultând şoaptele din public când oamenii îl observau acolo, uitându-se la coroana din mâinile lui, şi fu surprins cât de nesigur se simţise. Mai făcuse şi altădată asta, să

zăbovească pe scenă în vreme ce publicul intra, dar îşi dădu seama că, ultima dată când făcuse asta, avea 21 de ani. Îşi aminti că, pe vremea aceea, îi plăcuse provocarea de a trăi în lumea piesei de dinainte ca piesa să înceapă, dar acum luminile erau prea aproape, prea fierbinţi, iar transpiraţia îi şiroia pe spinare.

Pe vremea când era căsătorit cu Miranda, se duseseră la o petrecere de după o decernare a Globurilor de Aur care degenerase la sfârşitul serii. La plecare, Miranda, care poate că băuse un cocktail prea mult şi nu era obişnuită cu tocurile înalte, se împiedicase şi îşi scrântise glezna în luminile bliţurilor, nereuşind să se agaţe de Arthur, care era prea departe, iar el ştiuse, chiar în clipa în care ea cădea, că întâmplarea va ajunge subiect de tabloid.

Pe vremea aceea, cunoştea câţiva actori ale căror cariere fuseseră

distruse, iar acum trăiau un fel de jumătate de viaţă cenuşie, cu clinici de dezintoxicare şi divorţuri, ştia ce-i putea face un tabloid unei persoane, efectul coroziv al acelui gen de atenţie. Se răstise la Miranda, în mare parte dintr-un sentiment de vină, şi amândoi îşi spuseseră lucruri neplăcute în maşină. Ea intrase în casă fără să-i vorbească.

Mai târziu, el trecuse pe lângă uşa deschisă a băii şi o auzise vorbind singură, în timp ce se demachia. „Nu regret nimic”, o auzise el adresându-se reflexiei din oglindă. Se răsucise şi se îndepărtase, dar cuvintele îi rămaseră în minte. Ani mai târziu, în Toronto, pe o platformă din placaj făcând parte din decorul pentru Regele Lear, cuvintele clarificară problema. Descoperi că el era un om care regreta aproape totul, regretele înghesuindu-se în jurul lui ca moliile la lumină. De fapt, aceasta este diferenţa principală dintre 21 şi 51

289

de ani, conchise el, volumul regretelor. Făcuse unele lucruri de care nu era mândru. Dacă Miranda era atât de nefericită la Hollywood, de ce n-a luat-o, pur şi simplu, de acolo? N-ar fi fost prea greu. Felul în care se despărţise de Miranda pentru Elizabeth, iar de Elizabeth pentru Lydia, lăsând-o apoi pe Lydia să plece cu altcineva. Felul în care îngăduise ca Tyler să fie dus în cealaltă parte a lumii. Felul în care îşi petrecuse întreaga viaţă alergând după ceva, bani sau faimă, sau nemurire, sau toate împreună. Nici măcar nu-l cunoştea cu adevărat pe singurul său frate. Câte prietenii neglijase până se stinseseră? În seara avanpremierei, abia dacă reuşise să plece de pe scenă. În a doua seară, când ajunsese pe platformă, avea o strategie.

Îşi privi fix coroana şi parcurse în minte o listă secretă cu tot ce era bun.

Magnoliile roz din curtea din spate a casei din Los Angeles.

Concertele în aer liber, felul în care sunetele se înalţă spre cer.

Tyler la doi ani, în cadă, râzând într-un nor de balonaşe de săpun.

Elizabeth în piscină, noaptea, la început, înainte să se fi certat măcar o dată, felul în care plonja aproape fără zgomot, cele două

luni de pe suprafaţa apei transformându-se în cioburi.

Dansurile cu Clark, când amândoi aveau 18 ani, actele false pe care le aveau în buzunar, Clark licărind în lumina stroboscopului.

Ochii Mirandei, felul în care se uita la el, pe vremea când avea 25 de ani şi încă îl iubea.

A treia lui soţie, Lydia, făcând yoga în patioul din spate, dimineaţa.

Croasanţii din cafeneaua de vizavi de hotel.

Tanya sorbind vin, zâmbetul ei.

Plimbarea cu plugul de deszăpezit al tatălui său, când avea nouă

ani, el spusese o glumă, iar tatăl şi fratele lui mai mic nu se putură

opri din râs, bucuria pură pe care o simţise în momentele acelea.

Tyler.

În seara ultimului său spectacol, Arthur era abia la jumătatea listei când i se făcu semn să iasă din scenă. Urmă săgeata din bandă

adezivă albă şi lumina lanternei asistentului şi coborî în dreapta scenei. O văzu pe Tanya în culisele din partea cealaltă a scenei, mânându-le pe cele trei fetiţe în direcţia cabinelor. Ea îi zâmbi şi îi trimise un sărut. Îi trimise şi el un sărut – de ce nu? – şi ignoră

murmurele care se stârniră în spatele scenei.

290

Mai târziu, o femeie de la garderobă puse o coroană de flori pe capul său. Era îmbrăcat în zdrenţe, urmând să joace scena nebuniei. O văzu din nou pe Tanya în partea cealaltă a scenei –

aflându-se deja în ultima săptămână a vieţii ei, gripa georgiană fiind atât de aproape –, apoi un asistent de scenă apăru lângă el, ţinând-o pe Kirsten de mână.

— Bună, şopti Kirsten. Îmi plac comicsurile.

— Le-ai citit deja?

— Am avut timp să citesc doar începutul.

— Iată semnalul pentru intrarea mea, şopti. Vorbim mai târziu, adăugă el şi intră în furtuna zgomotoasă simulată pe scenă.

— „Dar cine vine-ncoace?” rosti cel care îl juca pe Edgar. Peste patru zile, avea să moară de gripă. „Nicicând, o minte-ntreagă nu şi-ar înveşmânta stăpânu-n chipul ăsta.”

— Nu mă pot aresta pe-nvinuirea că am bătut bani falşi, rosti Arthur rasolind replica de data aceasta. „Concentrează-te!” îşi spuse el, dar îşi simţea mintea împrăştiată, era puţin ameţit. Eu sunt regele!

— „O, zise Edgar, întristătoare privelişte!”

Gloucester ridică o mână la ochii acoperiţi. Peste şapte zile, avea să moară de frig pe o autostradă din Quebec.

Lui Arthur îi era greu să respire. Auzi un susur de muzică de harpă, iar copilele intrară în scenă, fetiţele care fuseseră fiicele lui, halucinaţii, mici năluci. Două dintre ele aveau să moară de gripă, în ziua de marţi a săptămânii următoare, una dimineaţă, cealaltă

după-amiază târziu. A treia, Kirsten, fugi după o coloană.

— „Şi dincoace de brâu parcă-s centauri”, rosti Arthur, şi atunci se întâmplă.

O durere ascuţită, o încleştare, o greutate în piept. Se împletici şi întinse mâna spre coloana din placaj despre care ştia că se afla undeva în apropiere, dar aprecie greşit distanţa şi lovi cu palma lemnul acesteia. Îşi duse mâna la piept şi i se păru că mai făcuse asta, gestul avea ceva familiar. Când avea şapte ani, pe insula Delano, el şi fratele lui găsiseră pe plajă o pasăre rănită.

— „Şi pasărea, şi musca-şi fac de cap”, spuse Arthur gândindu-se la pasăre, dar vocea îi păru sugrumată, Edgar uitându-se la el într-un fel care îl făcu să se întrebe dacă nu greşise replica, era atât de confuz acum. Şi pasărea…

Un bărbat din primul rând se ridica de pe scaun. Arthur îşi duse mâna la piept ca şi cum ar fi ţinut o pasăre. Nu mai era sigur unde se afla sau poate că era în două locuri simultan. Putea auzi valurile 291

lovindu-se de plajă. Luminile scenei trasau dâre în întuneric la fel cum făcuse cândva o cometă, pe vremea când era adolescent, stând pe jos afară, alături de Victoria, prietena lui, cu privirile ridicate în noapte, cometa Hyakutake părând suspendată ca un felinar pe cerul rece. Ce îşi amintea din acea zi pe plajă, de când avea şapte ani, era că inima păsării încetase să mai bată în palma lui, un fâlfâit şovăielnic şi apoi nemişcarea. Bărbatul din primul rând alerga acum, iar Arthur se mişca şi el – se sprijini de stâlp şi începu să

alunece, iar acum zăpada cădea pretutindeni în jurul său, strălucind în lumină. Se gândi că era cel mai frumos lucru pe care îl văzuse vreodată.

292

54

În Dr. Eleven, vol. 1, nr. 2: Urmărirea, doctorul Eleven este vizitat de fantoma mentorului său, căpitanul Lonagan, de curând ucis de un asasin din Undersea. Miranda aruncase cincisprezece versiuni ale acestei imagini înainte de a simţi că fantoma era exact aşa cum trebuia, lucrând ore în şir, iar ani mai târziu, la sfârşit, delirând pe o plajă pustie de pe coasta Malaysiei, cu păsări marine înălţându-se şi plonjând din cer şi cu un şir de vapoare estompându-se la orizont, aceasta fu imaginea la care se tot gândi, îndepărtându-se de ea, apoi ducându-se spre ea, apoi, intrând cumva în cadru: căpitanul este realizat cu acuarele delicate, o siluetă translucidă în lumina slabă a biroului doctorului Eleven, care este identic cu zona administrativă