— Nu, nu… am rupt-o cu ea. Cu săptămâni înainte de Ziua Doi şi Jumătate. Toată chestia aia a fost o greşeală. Cea mai mare greşeală.
Când deschid gura, tot ce-mi iese pe ea este: absolut nimic.
— Uite ce-i, niciodată nu te-am lămurit cu ce s-a întâmplat în primăvară, spune el. Aş fi vrut, doar că lucrurile au devenit foarte ciudate. Au scăpat de sub control.
Dau din cap ca şi cum aş pricepe. Dar în realitate nu pricep nimic.
— Pe când mă aflam în Puerto Rico, în vacanţa de iarnă, am vorbit o groază cu vărul meu, Salvador. I-am povestit despre tine.
l-a povestit vărului lui despre mine. Habar n-am de ce ideea mi se pare atât de surprinzătoare.
— Sal este un romantic bătrân. Cam la fel ca bunicii lui Caro, ştii?
Pe când vorbeam cu el… mi-am dat seama că eram îndrăgostit de tine. Şi el m-a convins că ar trebui să-ţi spun de sentimentele mele.
Dar când m-am întors acasă… nu am putut. Şi pe urmă te-am văzut la Balul de Iarnă cum te giugiuleai cu tipul ăla, Weston. Şi n-am mai ştiut ce să fac. Eram deznădăjduit. Şi în perioada aia, Leanne îmi tot făcea ochi dulci şi ne împăcam mai bine decât o făcuserăm până
atunci. Ea era… păi, în lipsa unui cuvânt potrivit… era distragerea.
Leanne. Trag adânc aer în piept. Dacă mi-ar fi spus atunci lucrurile acestea, nu am fi revenit la normal. Asta voia să-mi zică?
— Pe urmă, când te-am sărutat… Doamne, adică… pot să spun că
ai intrat în panică.
Vocea lui Axel ia din nou viteză.
— Şi dacă nu vrei să se mai întâmple, înţeleg pe de-a-ntregul. O
să-ţi respect dorinţa. Ştiu că am trecut o anume linie…
— Nu! izbucnesc eu.
Bravo! Nu mai sunt mută. Panica a pus lucrurile la locul lor.
— Nu numai tu . Amândoi am depăşit linia aceea…
Tot nu era ceea ce voiam să spun, dar măcar era ceva.
363
Am încercat să continui, dar Axel clatină din cap, cu privirea la picioarele lui.
— Îmi pare rău, Leigh, dacă simţi că te-am forţat să faci ceva ce nu ai vrut. N-aş încerca niciodată să…
Când îmi amintesc toate discuţiile care s-au purtat la ora de educaţie sexuală despre consimţământ şi cum se poate folosi la orice, fără să mergi până la capăt, faţa mi se înfierbântă.
Când îmi ridic privirea, el îşi apasă degetul mare pe buze, ca şi cum ar vrea să împiedice să-i mai iasă ceva pe gură.
— Ai înţeles complet greşit, izbutesc eu să spun, în cele din urmă.
În clipa aceea, îşi întoarce capul şi ochii ni se întâlnesc din nou. Ai lui sunt tare trişti şi demoralizaţi.
— Axel, am vrut să mă săruţi. Mai mult decât orice pe lume. Mi-o doream de ani întregi.
Trag adânc aer în piept. Expir încet. Mă silesc să spun:
— Şi încă mi-o doresc.
Asta e! Am spus-o! Cuvintele nu m-au omorât.
— Vrei?
Vocea îi este răguşită.
— Mult. Dar… Nu mă pot împiedica să nu mă gândesc la ziua aceea…
Nu trebuie să spun mai mult: paloarea feţei lui îmi spune că ştie exact la ce mă refer.
— Dacă nu aş fi fost în pivniţa ta. Dacă nu ne-am fi…
Sărutat! Cuvântul mi se înţepeneşte în gât.
— N-a fost vina ta, Leigh, spune încet.
Închid ochii ca să-mi opresc lacrimile care-şi croiesc drum prin trupul meu.
— Nu te poţi învinovăţi. Nu poţi să laşi ziua aceea să-şi pună
