Picăturile de ploaie cădeau cu zgomot, înclinate spre noi, şi tăiau necontenit reflecţia chipului meu în geam.
— Încerc să înţeleg, Leigh, a spus tata, când a oprit maşina pe aleea noastră.
N-a apăsat pe buton ca să deschidă uşa de la garaj. N-a schimbat viteza maşinii pentru a parca. Stăteam în loc şi micile trepidaţii ale motorului la ralanti începeau să mă facă să mă simt rău.
— OK, am spus.
M-am gândit să-i dau o şansă. Dacă făcea un efort autentic, aveam să fac şi eu unul. Dacă voia să vorbim despre asta, în regulă. Aveam nevoie ca el să încerce, o secundă, să mă creadă.
Îi priveam degetele dansând pe volan, în timp ce-şi căuta cuvintele. Pentru o clipă, a închis ochii.
— Şi eu îmi doresc… să o văd pe mama ta din nou. Mai mult ca orice.
— Da, am spus, şi mintea mi s-a golit ca un ecran de calculator care se închide.
Am desfăcut centura, am deschis portiera şi am ieşit din maşină.
Ploaia se agăţa de mine în timp ce scotoceam prin geantă după
cheia casei. Era o ploaie caldă şi părea cenuşie când cădea din cer. Mi-
16
o imaginam devenind o armură lichidă, luând forma corpului meu la contact. Apărându-mă de tot.
Nici Caro nu mă credea. Am încercat să-i spun, după ce ne-am schimbat amândouă de hainele cu care fuseserăm la înmormântare şi ne-am dus la Fudge Shack. Ne-am aşezat pe scaunele înalte; înaintea mea, aveam o felie de Rocky Road neatinsă, pe bucata de hârtie cernită. Ea sorbea tacticoasă din milkshake-ul cu ciocolată, lăsându-mă să termin de vorbit. Tăcea în felul acela care sugera că nu e de acord. În mişcarea îngăduitoare a bărbiei şi în transparenţa ochilor ei vedeam cum o pierd cu fiecare cuvânt care-mi ieşea din gură.
Am atins punctul în care nu mai puteam suporta să mă uit la faţa ei. În schimb, ochii mi-au căzut pe şuviţa vopsită în albastru din părul ei foarte scurt. Se decolorase, căpătând nuanţa sticlei de mare sparte.
Avea şuviţe albastre încă de când ne cunoscuserăm în primul an de colegiu şi aceasta de acum era nuanţa cea mai verzulie pe care le lăsase vreodată să o capete.
Când am terminat, ea a spus:
— Mă îngrijorezi.
Mi-am băgat un deget în crema de ciocolată, apoi l-am scos, uitându-mă îndelung la scobitura făcută.
— Ştiu că nu te încântă doctorul O’Brien, a zis ea. Dar poate că ar fi bine… să încerci cu altcineva?
Am ridicat din umeri.
— O să mă gândesc.
Dar mi-am dat seama că s-a prins că o spusesem doar ca s-o fac să
nu-mi mai vorbească aşa.
Demonstrativ, am verificat cât era ceasul pe telefon şi i-am însăilat nişte scuze false, în timp ce mi-am luat crema de ciocolată s-o duc la coş şi m-am dat jos de pe scaun, grăbindu-mă spre chestia imaginară
la care întârziasem.
Mai târziu, m-am simţit vinovată. Caro încerca doar să mă ajute.
Dar cum putea cineva să mă ajute cu adevărat, dacă nu mă credea?
Îmi doream să vorbesc cu Axel despre mama, să mă întorc cu o sută de zile înaintea acelui sărut, să încerc să-l şterg din memoria lui şi a mea. Voiam să-i spun despre pasăre. M-am aşezat pe canapea cu
17
dorinţa mea, învârtind un cărbune de desen între degete – roată şi roată şi roată –, până ce degetele mi s-au înnegrit şi tot ce atingeam devenea murdar, ca ars.
Axel m-ar crede? Voiam să cred că da. Dar, sincer, habar n-aveam.
Când nu i-am răspuns pe mobil, el a sunat pe telefonul fix, doar o dată. Nici acolo nu i-a răspuns nimeni. Nu lăsase niciun mesaj.
Rar trecuse atât de mult timp fără să ne vedem. Şi când avusesem enterocolită, după care făcusem imediat gripă, urmată de o infecţie respiratorie –, el venise la mine oricum, sfidând aerul virulent din plămânii mei şi aşezându-se pe canapea, lângă mine, ca să picteze.
Chiar şi când tata mă trimisese la Mardenn, tabăra aia groaznică de vară ca o bortă de iad. Eram atât de nefericită, încât Axel venise cu autobuzul până acolo ca să mă ajute să evadez şi să mă întorc acasă.
El nu m-ar fi exclus niciodată. Asta ştiam. Eu îl luasem pe el prin surprindere.
Să mă gândesc la asta era ca o răsucire a săgeţii din pieptul meu.
Aşa că m-am lăsat absorbită de gândurile despre pasăre, întrebările mele curgând una după alta, ca, de exemplu, unde era pasărea acum?
Ce voia? Am încercat s-o desenez pe caietul meu, dar nu i-am redat bine aripile.
