mişcarea pe care o făcuse pentru a se întoarce la Puck şi îşi dădu seama cât era de obosită. Nu reuşise să mănânce sau să doarmă în cele câteva zile de dinainte să evadeze.
„Trebuie să am grijă să nu mă pierd cu firea iar, se gândi ea, dar nu peste mult timp, poate o jumătate de oră sau mai puţin, voi fi acasă
2 Joc de cuvinte între numele Puck şi „puckish" (neastâmpărat în engl., în original).
(n.tr.)
cu familia mea.”
Îşi puse casca şi se aşeză confortabil în scaun. Îşi legă centura, verifică panoul de comandă şi apoi porni motorul, simţind valuri de anxietate unduind în ea când îl auzi torcând. Nava se înălţă şi puterea ei vibră prin mâinile ei. Cel mai apropiat borg Ghengis se uită la ea cu ochii lui roşii cum trecu peste Zid şi traversă fâşia de apă care o despărţea de ţărm. Ajunse la Brighton în mai puţin de un minut şi oamenii lui Gorman coborâră din nori ca un roi de muşte.
— Comitetul de primire, şopti ea cu sarcasm. Ce drăguţ din partea voastră că aţi venit.
Îşi simţi stomacul fremătând de frică, dar zbură spre ei strângând din dinţi şi, cu o mişcare de rotire rapidă ca un fulger, ţâşni prin spaţiul dintre două hoteluri şi încă ar mai fi avut loc.
— Ia vedeţi dacă puteţi mai bine! strigă ea în timp ce ieşi pe partea cealaltă şi viră rapid pentru a evita ciocnirea cu un bloc.
Ajunsese într-un culoar îngust din spatele hotelurilor pe malul mării. Pe margine erau containere cu deşeuri şi maşini pe perne de aer parcate. Doi luptători o aşteptau la capăt şi deasupra ei putu distinge freamătul unui cargobot al poliţiei. Nu o putea lua în sus şi nici înainte, aşa că viră strâns la stânga, ocolind milimetric colţul unui balcon în timp ce ţâşni în spaţiul întunecat dintre alte două
clădiri.
„Asta e singura scăpare”, se gândi ea, ieşind într-un centru comercial şi intrând imediat între două magazine pentru a evita roiul de nave ale poliţiei care veneau spre ea. Ştia că, dacă stătea mai mult de o secundă în bătaia armelor lor nu ar fi supravieţuit. Dar mai jucase jocul ăsta şi la antrenamente, făcându-şi drum printr-un labirint întunecat plin cu monştri lacomi într-un simulator de zbor.
Singura diferenţă era că acolo avea trei vieţi, dar acum, în realitate, avea una singură.
***
— Se foloseşte de clădiri pentru a se ascunde.
— Normal că asta face, se răsti Mal Gorman atât de tare încât i se crăpară buzele. Doar nu o să zboare pe deasupra lor ca să vă jucaţi voi de-a ţintaşii! Încotro se îndreaptă?
— Spre Londra.
— O să zboare prin Umbre, ghici Gorman. Încercaţi să o faceţi să
ajungă la al doilea nivel, unde este mai multă lumină. Du toţi oamenii acolo, acum!
Capitolul 2
Până când Ellie ajunse la marginea Londrei, reuşi să nu mai gândească mişcările, ci doar să reacţioneze în faţa labirintului de beton cu zecile de monştri care o urmăreau. Devenise una cu nava, ca un călăreţ experimentat pe un cal bine antrenat şi, deşi era foarte obosită atât fizic cât şi psihic, zbura mai bine decât o făcuse vreodată
şi încet-încet reuşi să treacă mult înaintea lor.
Londra arăta ca un tort monstruos cu două etaje, cel de jos întunecat, cel de sus strălucind ca un strat de lumină aurie şi argintie.
Îşi dădu repede seama că drumul ei prin Umbre era blocat de o barieră de nave de poliţişti, aşa că trase să urce spre cel de-al doilea nivel. Turnurile Aurii ale noului oraş erau o combinaţie perfectă de curbe organice şi spirale elegante cu spaţii deschise între ele. Ştia că
avea să fie foarte expusă printre ele şi că cele câteva minute, cât i-ar fi luat să traverseze Londra, aveau să fie cele mai periculoase.
***
— S-ar putea să o vedeţi curând, spuse o voce de bărbat. Este la nivelul doi, se îndreaptă chiar spre dumneavoastră.
— Chiar aşa? răspunse Gorman sumbru.
Se duse până la peretele de sticlă al camerei de hotel şi se uită pe cer după vreun semn. Era aproape patru dimineaţa şi în miile de apartamente de lux luminile erau stinse; doar câteva taxiuri zburătoare aşteptau leneşe în jurul lor.
„Foarte bine”, gândi el, imaginându-şi ce revoltă s-ar fi stârnit dacă
ar fi murit oameni în timpul urmăririi.
Peretele începu să vibreze. Îl atinse cu degetele lui ciolănoase şi câteva secunde mai târziu un sunet asurzitor săgetă norii de deasupra lui. Se uită în sus şi nu văzu decât câteva urme care se îndepărtau în linie dreaptă.
— Tocmai v-am auzit deasupra mea, zise Gorman.
— Da, noi suntem, strigă vocea de bărbat. Când a ajuns la marginea oraşului, a zburat în pătura de nori, dar suntem pe urmele ei, de data asta nu mai scapă.
Zgomotul se pierdu, iar Gorman se holbă la cer, dorindu-şi să
poată vedea mai mult. Într-un final, îi auzi întorcându-se şi o clipă
mai târziu o navă ca un cap de lance, cu doi colţi, din metal curbat şi sticlă ieşi din nori şi zbură chiar în direcţia lui cu câteva sute de kilometri pe oră. Din instinct, făcu un pas înapoi şi se uită la picăturile de ploaie de pe fereastră cum tremură în timp ce Ellie viră
strâns, la câţiva metri de el, spre acoperişul hotelului. Cinci nave de asalt veneau după ea; se despărţiră către dreapta şi către stânga în loc să se ia după ea. Din cauza zgomotului produs de motoare, Gorman îşi acoperi urechile cu mâinile.
— O mai vedeţi? strigă el, când zgomotul încetă.
— Da, domnule, o forţăm să coboare.
