Nu puteai fi niciodată în siguranță – toate refrenele jalnice ale cântecelor care se lamentau: nu m-ai iubit cum te-am iubit eu.
Cel mai înspăimântător lucru: era imposibil de detectat sursa, clipa în care lucrurile se schimbau. Vederea spatelui unei femei în rochie decoltată, amestecată cu faptul că soția era în altă cameră.
Când s-a oprit muzica, am știut că mama venea să-mi spună noapte bună. Era un moment de care mă temeam – să fiu nevoită să observ cum i se lăsaseră
buclele, umbra rujului în jurul gurii. Când a ciocănit la ușă, m-am gândit să mă
prefac că dorm. Dar aveam lumina aprinsă: ușa s-a întredeschis.
S-a strâmbat puțin.
— Ești încă îmbrăcată.
Aș fi ignorat-o sau aș fi făcut o glumă, dar nu voiam să sufere. Nu atunci. M-am ridicat în capul oaselor.
— A fost frumos, nu? a zis ea.
Se sprijinea de tocul ușii.
VP - 46
— Coastele au ieșit bine, nu-i așa?
Poate că aveam cu adevărat impresia că mama ar vrea să știe. Sau poate că
voiam să mă mângâie, să-mi ofere un rezumat matur, liniștitor.
Mi-am dres glasul.
— S-a întâmplat ceva.
Am simțit-o încordându-se în dreptul ușii.
— Da?
Mai târziu aveam să mă înfiorez gândindu-mă la asta. Probabil știa deja ceea ce urma. Probabil își dorea să tac.
— Tata vorbea.
M-am întors la pantofi, concentrându-mă să deschid catarama.
— Cu Tamar.
Mama a răsuflat ușurată.
— Și?
Zâmbea puțin. Un zâmbet liniștit.
Eram nedumerită: cu siguranță știa ce însemna asta.
— Asta-i tot, am spus.
Mama a privit spre perete.
— Desertul acela a fost singurul nereușit, a zis ea. Data viitoare aș face pricomigdale cu nucă de cocos. Mandarinele acelea au fost greu de mâncat.
Am tăcut, șocul mă făcea precaută. Mi-am scos pantofii și i-am pus sub pat, unul lângă altul. Am bălmăjit un noapte bună și am înclinat capul să primesc sărutarea ei.
— Vrei să sting lumina? m-a întrebat mama oprindu-se în ușă.
Am clătinat din cap. A închis ușor ușa. Cât era de conștiincioasă, răsucind mânerul ca să se închidă bine! M-am uitat la picioarele mele roșii, la urma lăsată
de pantofi. M-am gândit la cât de sugrumate și straniu arătau, complet disproporționate; cine ar iubi pe cineva ale cărei picioare arată așa?
•
Mama vorbea despre bărbații cu care se întâlnea după despărțirea de tata cu optimismul celui renăscut. Iar eu observam efortul susținut pe care îl depunea: făcea exerciții pe un prosop de baie în living, într-un costum care i se lipise de corp de transpirație. Își lingea palma și sufla ca să-și simtă propria respirație.
Ieșea cu bărbați care aveau bube pe gât în locurile unde se tăiau la bărbierit, bărbați care se prefăceau gata să plătească, dar care păreau recunoscători când mama scotea cardul Air Travel. Găsea astfel de bărbați și părea bucuroasă.
În timpul cinelor cu acești oameni mi-l imaginam pe Peter dormind cu Pamela într-un apartament la subsol, într-un oraș necunoscut din Oregon.
VP - 47
Gelozia mea se amesteca în mod bizar cu dorința de a-i proteja, pe ei și copilul care creștea în burta Pamelei. Erau doar câteva fete care erau destinate iubirii.
Ca fata aceea, Suzanne, care inducea reacția asta prin simpla ei prezență.
