Stătea în ușa camerei lui Suzanne, întrebând dacă voiam o țigară luată de la motocicliști. Suzanne s-a ridicat și a apucat-o de cot, ducându-i mâna la spate și trăgând-o tare.
— Ți le-au dat, pur și simplu? a spus Suzanne cu viclenie. Pe gratis?
Caroline s-a uitat la mine.
— Țigările?
Suzanne a râs, fără să mai spună ceva. Eram nedumerită în clipele acelea, dar am transpus totul în noi dovezi: Suzanne era tăioasă cu alți oameni pentru că nu o înțelegeau așa cum o făceam eu.
Nu am spus-o cu voce tare față de mine însămi, nici nu m-am gândit prea mult la asta. Încotro mergeau lucrurile cu Suzanne. Disconfortul pe care-l simțeam când dispărea cu Russell. Cum nu știam ce să fac fără ea și le căutam pe Roos și Donna ca un copil rătăcit. Atunci când se întorcea mirosind a transpirație uscată și se ștergea repede cu o cârpă între picioare, de parcă nu-i păsa că o priveam.
M-am ridicat când am văzut cât de neliniștită dădea Caroline cu degetul peste brățara de la mine.
— O să iau o țigară, am spus zâmbindu-i lui Caroline.
Suzanne m-a luat de braț.
— Dar mergem să hrănim lamele, a spus ea. Nu vrei să moară de foame, nu?
Să slăbească?
Am ezitat, iar Suzanne a întins mâna și a început să se joace cu șuvițele mele de păr. Mereu făcea asta: îmi culegea scaieți de pe cămașă, iar odată și-a înfipt o unghie între dinții mei din față ca să desprindă o bucată de mâncare. Încălca barierele ca să-mi dea de știre că nu existau.
Dorința lui Caroline de a fi invitată era atât de vizibilă, încât aproape mi s-a făcut rușine. Dar asta nu m-a oprit să o urmez afară pe Suzanne, ridicând din umeri a scuză către Caroline. O simțeam uitându-se cum plecam. Atenția ascunsă a unui copil, înțelegerea aceea fără cuvinte. Am văzut că dezamăgirea era deja ceva familiar pentru Caroline.
•
Verificam ce mai avea mama prin frigider, borcanele de sticlă mânjite cu bucăți uscate din interior. Mirosul legumelor crucifere stricându-se în pungile de plastic. Ca de obicei, nu era nimic de mâncare. Lucruri mici care-mi aminteau de VP - 117
ce preferam să fiu în altă parte. Când am auzit-o pe mama intrând pe ușa din față, zgomotul bijuteriilor ei greoaie, am încercat să mă furișez fără să ne intersectăm.
— Evie, a strigat ea intrând în bucătărie. Stai puțin!
Rămăsesem fără suflu după drumul cu bicicleta și îmi reveneam după ce mă
drogasem. Am încercat să clipesc în mod obișnuit, să arăt o față inexpresivă care să nu dezvăluie nimic.
— Ești tot mai bronzată, a spus ea ridicându-mi brațul, iar eu am dat din umeri.
A dat încet cu mâna pe părul meu de pe braț, înainte și înapoi, pe urmă s-a oprit. Era un moment stânjenitor între noi. Atunci mi-a picat fisa: își dăduse, în sfârșit, seama că banii începuseră să dispară. Gândul că s-ar putea mânia nu mă
speria. Gestul fusese atât de absurd, încât adopta siguranța irealului. Aproape că începusem să cred că nu trăisem niciodată cu adevărat aici, atât de puternică
era senzația de disociere când mă furișam prin casă, trimisă de Suzanne.
Scormonitul în sertarul mamei cu lenjerie, căutările prin mătăsurile de culoarea ceaiului și dantele până când am dat peste un teanc de bancnote legate cu un elastic de păr.
Mama s-a încruntat la mine.
— Ascultă, a spus ea. Sal te-a văzut pe Adobe Road în dimineața asta.
Singură.
Am încercat să nu mă schimb la față, dar mă simțeam ușurată – era doar una dintre observațiile bovine ale lui Sal. Îi tot spusesem mamei că mergeam acasă
la Connie. Iar în unele nopți dormeam încă acasă, încercând să păstrez un echilibru.
— Sal spune că sunt niște oameni foarte ciudați acolo, a spus mama. Un fel de mistic sau ceva de genul ăsta, dar pare… apoi s-a strâmbat.
Desigur, l-ar fi iubit pe Russell dacă locuia într-o vilă din Marin, dacă avea gardenii plutind în piscină și le taxa pe femeile bogate cu cincizeci de dolari pentru o astrogramă. Cât de transparentă mi se părea atunci, păzindu-se mereu împotriva cuiva inferior, deși deschidea ușa casei oricui îi zâmbea. Lui Frank și cămășilor lui cu nasturi lucioși.
— Nu l-am întâlnit niciodată, am spus eu cu vocea seacă.
Pentru ca mama să știe că mințeam. Faptul că era o minciună plutea acolo, iar eu așteptam să vină cu un răspuns.
— Voiam doar să te avertizez, a spus ea. Ca să știi că tipul e cam ciudat. Mă
aștept ca tu și Connie să aveți grijă una de alta, înțelegi?
VP - 118
Vedeam cât de mult își dorea să evite o ceartă, cât de mult se străduia să
găsească un punct comun. Mă avertizase, deci își făcuse datoria. Am lăsat-o să
simtă că era adevărat – am dat din cap și s-a liniștit. Mama își lăsase părul lung.
Purta o bluză nouă, cu bretele tricotate, iar pielea de pe umeri era dezgolită, dezvăluind o urmă de la costumul de baie – habar nu aveam unde și când se ducea mama să înoate. Cât de repede deveniserăm străine una pentru cealaltă, ca niște colege de cameră emoționate care se întâlneau pe holuri.
