Nico și celălalt copil abandonaseră grămada de gunoi, ghemuindu-se în praf, cu scutecele grele atârnând. Vorbeau unul cu celălalt cu voci grave, asiatice, cu VP - 121
inflexiuni serioase, raționale, ca o conversație între doi înțelepți. Izbucneau brusc în hohote de râs isterice.
•
Ziua era pe sfârșite. Beam vinul prost care se vindea în bidoane de patru litri în oraș, cu sedimentele pătându-ne limba, iar căldura era amețitoare. Mitch se ridicase în picioare, gata să plece acasă.
— Ce-ar fi să te duci cu Mitch? a sugerat Russell.
Mi-a strâns mâna ca într-un cod necunoscut.
Schimbase o privire cu Mitch? Sau poate doar îmi imaginez că fusesem martoră la interacțiunea aceea. Întâmplările de peste zi erau cufundate în confuzie, așa că venise cumva înserarea, iar eu și Suzanne îl duceam pe Mitch înapoi acasă, zdruncinându-ne pe drumurile lăturalnice din Marin în mașina lui.
Mitch stătea pe bancheta din spate, Suzanne conducea. Eu eram în față. Îl tot vedeam pe Mitch în oglindă, pierdut într-o ceață fără țintă. Apoi și-a venit în fire, uitându-se uimit la noi. Nu înțelegeam prea bine de ce fuseserăm alese să-l ducem pe Mitch acasă. Informațiile se transmiteau în mod selectiv, așa că nu știam decât că reușeam astfel să fiu cu Suzanne. Toate ferestrele miroseau a pământ de vară și a sclipirea secretă a altor alei, a altor vieți, pe drumul îngust din umbra Muntelui Tam. Buclele furtunurilor de grădină, magnoliile frumoase.
Suzanne mergea uneori pe contrasens și țipam cu o groază fericită și confuză, deși strigătele mele erau monotone: nu credeam că s-ar putea întâmpla vreodată ceva rău, nu cu adevărat.
•
Mitch și-a pus o pijama albă, un suvenir după o călătorie de trei săptămâni în Varanasi. Ne-a dat fiecăreia câte un pahar – am simțit aroma medicinală de gin și încă ceva cu gust puțin amar. L-am băut repede. Eram drogată la nivel aproape patologic și înghițeam întruna, simțindu-mi nasul înfundat. Râdeam în sinea mea. Mi se părea atât de ciudat să fiu în casa lui Mitch Lewis. Printre altarele aglomerate și mobila care părea nouă.
— Airplane a stat aici câteva luni, a spus el.
Clipea moleșit.
— Cu unul dintre câinii aceia, a continuat uitându-se prin casă. Aceia albi și mari. Cum se numesc? Newfoundland? A distrus peluza.
Nu părea să-i pese că-l ignoram. Era pe altă lume, plutea în tăcere. Deodată, s-a ridicat în picioare și a pus un disc. A dat atât de tare, încât m-am speriat, dar Suzanne râdea, îndemnându-l să dea și mai tare. Era muzica lui, ceea ce mă
stânjenea. Cureaua grea îi apăsa cămașa lungă, vaporoasă ca o rochie.
— Sunteți fete distractive, a spus el nedeslușit.
VP - 122
O privea pe Suzanne care începuse să danseze. Cu picioarele ei murdare pe covorul alb. Găsise pui în frigider și rupsese o bucată cu degetele, mestecând-o în timp ce-și mișca șoldurile.
— Pui Kona, a spus Mitch. De la Trader Vic’s.
Banalitatea observației – eu și Suzanne am schimbat o privire.
— Ce-i? a zis Mitch.
Când am continuat să râdem, a râs și el.
— Ce amuzant, a repetat el peste muzică.
Spunea întruna cât de mult îi plăcea piesa aceea unui actor pe care-l cunoștea.
— Chiar a înțeles-o, spunea el. Nu înceta să o asculte. Un tip pe aceeași lungime de undă.
Era ceva nou pentru mine, faptul că te puteai purta cu cineva celebru ca și cum nu era special, că puteai vedea felurile în care era dezamăgitor și obișnuit, că observai cum mirosea bucătăria a gunoi care nu fusese aruncat. Pătratele fantomatice de pe perete unde fuseseră agățate cândva fotografii, discurile de aur sprijinite de o scândură, încă învelite în plastic. Suzanne se purta de parcă
doar noi două contam și acesta era joculețul pe care-l jucam cu Mitch. El era fundalul unei povești mai mari, povestea noastră, ne era milă de el, dar eram și recunoscătoare pentru cum se sacrifica pentru amuzamentul nostru.
Mitch avea puțină cocaină și a fost aproape dureros să-l văd scuturând-o cu grijă pe o carte despre meditația transcendentală, privindu-și mâinile cu o atenție ciudată, ca și cum erau niște părți separate din el. A făcut trei liniuțe, apoi le-a privit. S-a tot foit până când una a devenit vizibil mai mare decât celelalte și a tras-o repede pe nas, respirând din greu.
— Ah, a zis el lăsându-se pe spate, cu gâtul roșu și țepos de la firele aurii de păr.
I-a întins cartea lui Suzanne, care s-a apropiat dansând, a tras o liniuță pe nas, iar pe ultima am luat-o eu.
Cocaina m-a făcut să vreau să dansez, așa că am dansat. Suzanne m-a apucat de mâini, zâmbindu-mi. Era un moment ciudat: dansam pentru Mitch, dar eu mă simțeam devorată de ochii ei, de felul în care mă îndemna. Mă privea cum mă mișcam plină de plăcere.
Mitch încerca să vorbească, să ne spună ceva despre prietena lui. Cât de singur era de când plecase la Marrakesh, zicând ceva de genul că avea nevoie de mai mult spațiu.
— Prostii, repeta el. Ah, prostii!
VP - 123
Îi făceam pe plac: eu mă luam după Suzanne, care încuviința când vorbea el, dar dădea ochii peste cap în direcția mea sau îl îndemna cu voce tare să ne spună mai departe. În noaptea aceea vorbea despre Linda, deși numele ei nu însemna nimic pentru mine. De-abia îl ascultam: luasem o cutie mică de lemn în care zornăiau niște biluțe de argint și o înclinam, încercând să fac bilele să intre în găurile pictate ca niște guri de dragon.
Linda avea să fie fosta lui iubită la momentul crimelor, avea doar douăzeci și șase de ani, deși pe atunci vârsta aceea mi se părea vagă, ca un ciocănit într-o ușă îndepărtată. Fiul ei, Christopher, avea cinci ani, dar fusese deja în zece țări, luat pe sus în călătoriile mamei lui ca o punguță în care-și ducea bijuteriile cu scarabei. Cizmele de cowboy din piele de struț pe care și le îndesa cu reviste răsucite ca să-și mențină forma. Linda era frumoasă, deși sunt sigur că fața ei ar fi devenit obscenă sau ieftină. Dormea în pat cu băiatul ei cu părul auriu, ca un ursuleț.
•
Eram atât de amorțită de sentimentul că lumea se înfășurase în jurul meu și al lui Suzanne, încât Mitch era doar un aspect comic – nici măcar nu mă
gândeam la alte posibilități. Mă dusesem la baie, folosisem săpunul negru și ciudat al lui Mitch și trăsesem cu ochiul în dulăpior, plin de sticluțe de Dilaudid.
