Nu auzeam ce spunea Russell, dar Nico și-a înghițit plânsul. Avea fața împăcată și udă: părea bucuros să fie în brațele cuiva.
•
Verișoara de unsprezece ani a lui Helen, Caroline, a fugit de acasă și a stat acolo o vreme. Locuia în Haight, dar avusese loc o acțiune a poliției: făcuse autostopul până la fermă cu un portofel din piele de vacă și o blană de vulpe jerpelită, pe care o mângâia cu o afecțiune timidă, de parcă nu voia să vadă
cineva cât de mult o iubea.
Ferma nu era la mare distanță de San Francisco, dar nu mergeam foarte des acolo. Mă dusesem o singură dată cu Suzanne să luăm o jumătate de kilogram de iarbă de la o casă căreia ea îi spunea în glumă Ambasada Rusă. Cred că erau niște prieteni de-ai lui Guy, vechea trupă satanistă. Ușa de la intrare era vopsită
în negru ca de smoală – ea a văzut că ezit și m-a luat de braț.
— Sinistră, nu? Așa mi s-a părut și mie la început.
Când m-a tras mai aproape, am simțit lovitura șoldurilor ei. Momentele acestea de blândețe erau mereu uimitoare pentru mine.
După aceea, am mers împreună la Hippie Hill. Era mohorât și plouat, pustiu, cu excepția câtorva toxicomani împiedicați și încă vii. Am încercat din răsputeri să simt o vibrație în aer, dar nu era nimic – m-am simțit ușurată când Suzanne a râs, oprind orice căutare a unei semnificații.
— Iisuse, a zis ea, locul ăsta e o dărăpănătură!
Am ajuns apoi înapoi în parc, ceața picura cu zgomot de pe frunzele de eucalipt.
VP - 112
Îmi petreceam aproape fiecare zi la fermă, cu excepția scurtelor opriri acasă
ca să-mi schimb hainele sau să las un bilet pentru mama pe masa din bucătărie.
Bilete pe care le semnam cu „fiica ta iubitoare”. Alimentam afecțiunea exagerată creată de absența mea.
Știam că începeam să arăt altfel, săptămânile la fermă transformându-mă
într-un om neglijent. Părul mi se deschidea de la soare și se ardea la vârfuri, mirosind vag a fum chiar și după ce-l spălam cu șampon. Majoritatea hainelor mele ajunseseră în posesia celor de la fermă, transformându-se în articole pe care de-abia le mai recunoșteam ca fiind ale mele: Helen se prostea în fosta mea cămașă foarte dragă, acum ruptă și pătată cu suc de piersici. Mă îmbrăcam ca Suzanne, în cârpăceli șleampete culese din movilele comune, haine al căror aspect rufos anunța ostilitatea față de lume. Mă dusesem odată cu Suzanne la Home Market, Suzanne purta sutienul de la un costum de baie și pantaloni tăiați scurt și-i priveam pe ceilalți clienți încruntându-se și aprinzându-se de indignare, cu priviri piezișe care se transformau în priviri directe. Hohotiserăm nebunește fără să ne putem abține, ca și cum aveam un secret sălbatic, ceea ce era adevărat. Femeia care părea gata să plângă, plină de dezgust, apucându-și fiica de braț: nu știa că ura ei nu făcea decât să ne dea și mai multă putere. Mă
pregăteam de posibilele întâlniri cu mama cu abluțiuni pașnice: făceam duș, stând sub apa fierbinte până mi se înroșea pielea, cu părul alunecos din pricina balsamului, îmi puneam un tricou simplu și pantaloni scurți de bumbac, ceea ce aș fi purtat când eram mai mică, încercând să par curată, asexuată, ca să o liniștesc pe mama. Deși poate nu era nevoie să mă străduiesc atât de mult – nu mă privea cu suficientă atenție ca să merite efortul. Atunci când luam totuși cina împreună, totul se petrecea în liniște, iar ea făcea mofturi la mâncare ca un copil alintat. Inventa motive să discute despre Frank, un fel de buletine meteo insipide din propria viață. Aș fi putut fi oricine. Într-o seară, nu m-am mai deranjat să mă schimb, apărând la masă într-o bluză din voal cu umerii goi și prinsă la ceafă, care îmi dezvăluia abdomenul. Nu a spus nimic, împingând lingura în orez cu un aer distrat până când a părut deodată să-și amintească de prezența mea. Mi-a aruncat o privire piezișă.
— Ai slăbit atât de mult a spus ea apucându-mă de încheietură și lăsând-o să
cadă, măsurând-o cu gelozie.
Am ridicat din umeri, iar ea nu a mai adus vorba de asta.
•
Când l-am întâlnit, în sfârșit, în persoană, Mitch Lewis arăta mai gras decât mă așteptam să fie o celebritate. Umflat de parcă avea unt pe sub piele. Avea fața acoperită de perciuni și părul auriu. A adus bere din plante pentru fete și VP - 113
șase pungi cu portocale. Negrese învechite cu glazură de ciocolată nemțească, în ambalaje individuale și încrețite ca niște bonete pentru pelerini. Bomboane de nuga în învelitori de un roz aprins. Bănuiam că erau resturile din coșurile cu cadouri. Un cartuș de țigări.
— Știe că-mi plac astea, a zis Suzanne strângând țigările la piept. Și-a amintit.
Toate vorbeau despre Mitch cu tonul acela posesiv, de parcă era mai degrabă o idee decât un om adevărat. Se pregătiseră și se gătiseră pentru vizita lui Mitch cu o nerăbdare feciorelnică.
— Din cada lui se vede oceanul, a spus Suzanne. Mitch a pus becuri acolo și apa strălucește.
— Are penisul foarte mare, a adăugat Donna. Și are o culoare purpurie.
Donna se spăla la subraț în chiuvetă, iar Suzanne a dat ochii peste cap.
— Baia unei târfe, a murmurat ea, dar și ea își pusese o altă rochie.
Chiar și Russell și-a pieptănat părul pe spate cu apă, ceea ce-i dădea un aer ferchezuit, urban.
Russell m-a prezentat lui Mitch, spunând „Mica noastră actriță”, așezându-mi mâna pe spate.
Mitch mă analiza cu un zâmbet arogant, curios. Bărbații o făceau foarte ușor, estimarea aceea imediată a valorii. Și cum păreau să vrea ca și tu să fii de acord cu judecata lor.
— Eu sunt Mitch, a spus el.
Ca și cum nu știam deja. Pielea lui avea un aspect proaspăt, fără pori, în felul specific al mâncăcioșilor bogați.
— Îmbrățișează-l pe Mitch, a spus Russell.
M-a împins spre el.
— Mitch vrea o îmbrățișare, la fel ca noi toți. I-ar prinde bine puțină iubire.
Mitch părea să aștepte, deschizând un cadou pe care-l scuturase puțin și-l identificase. De obicei, m-ar fi chinuit timiditatea. Conștientă de trupul meu, de vreo greșeală pe care o puteam face. Dar deja mă simțeam altfel. Eram una de-a lor, iar asta însemna că puteam să-i zâmbesc lui Mitch, să pășesc spre el și să-l las să se lipească de mine.
După-amiaza lungă ce a urmat: Mitch și Russell au cântat pe rând la chitară.
