Vocea ei era un croncănit slab.
Soții O’Donnell se zgâiră la ea.
— S-ar putea întâmpla oricând, șopti Lib.
— Dar…
— Nu întotdeauna există un avertisment.
Chipul lui Rosaleen era o mască sfâșiată. Se întoarse lângă patul fetei.
— Scumpete, m-am gândit că poate n-ar trebui să ieșim în seara asta.
Acum, Lib se blestemă. Era singura ei șansă, singura posibilitate de a-și pune scandalosul plan în aplicare, iar ea îi dăduse cu piciorul. Oare îi lipsea curajul, asta era? Nu; era ceva ce ținea de vină, din pricina a ceea ce urma să
încerce să facă. Tot ce știa era că trebuia să-i lase pe soții O’Donnell să-și ia rămas-bun cum se cuvine de la copilul lor.
— Du-te, mămico, zise Anna ridicându-și cu greutate capul de pe pernă.
Du-te la slujbă pentru mine.
— Să mergem?
— Pupic.
Mâinile ei umflate se întinseră spre capul mamei sale. Rosaleen se lăsă
trasă în jos. Sărută fruntea Annei.
VP - 228
— Rămâi cu bine, dragoste.
Lib stătea și frunzărea orbește paginile publicației All Year Round, pentru ca niciunul dintre ei să nu-și dea seama cât de mult își dorea ca toate astea să se termine.
Malachy se aplecă peste soția și fiica lui.
— Roagă-te pentru mine, tăticule.
— Întotdeauna, spuse el cu voce groasă. Ne vedem mai târziu.
Anna încuviință, apoi își lăsă capul să cadă pe pernă.
Lib așteptă ca familia O’Donnell să iasă în bucătărie. Se auzeau vocile soților și cea a lui Kitty. Apoi bufnetul ușii de la intrare. Se lăsă o tăcere eliberatoare.
Ăsta era începutul.
Urmări cum urcă și coboară pieptul îngust al Annei. Ascultă micul hârâit al plămânilor ei.
Ieși repede în bucătăria goală și găsi o oală cu lapte. Îl mirosi ca să se asigure că e suficient de proaspăt și găsi o sticlă curată. O umplu pe jumătate cu lapte, îi puse un dop de plută și alese o lingură de os. Mai găsi și resturile unei prăjituri cu ovăz; rupse o bucată. Împachetă totul într-un ștergar.
Ajunsă înapoi în dormitor, Lib își trase scaunul foarte aproape de Anna.
Oare era curată infatuare să creadă c-ar putea să reușească acolo unde toți ceilalți dăduseră greș? Și-ar fi dorit să aibă mai mult timp; o putere mai mare de convingere. „O, Dumnezeule, dacă există cumva Dumnezeu, învață-mă să vorbesc pe limba îngerilor”.
— Anna, spuse ea, ascultă-mă. Am un mesaj pentru tine.
— De la cine?
Lib arătă în sus. Își ridică și privirea, ca și cum i s-ar fi arătat ceva pe tavan.
— Dar tu nu crezi, spuse Anna.
— M-am schimbat datorită ție, îi spuse Lib, destul de sinceră. Nu mi-ai spus tu odată că el poate să aleagă pe oricine?
— Așa e.
— Iată mesajul: ce-ar fi dacă ai putea deveni o altă fată în locul celei care ești?
Ochii ei se făcură mari.
— Dacă te-ai trezi mâine-dimineață și ai descoperi că ești altcineva, o fetiță care n-a greșit niciodată cu nimic, ți-ar plăcea?
Anna dădu din cap ca un copil foarte mic.
— Ei bine, acesta e lapte sfânt.
Lib ridică pe cât putu ea de solemn sticla, ca un preot în fața altarului.
