— Ne vedem mâine-dimineață, Anna.
— Noapte bună, domnișoară Wright.
Anna o conduse pe sora Michael în dormitor.
Ciudată ființă; nu părea ofensată în vreun fel de faptul că e ținută sub observație. Probabil că în spatele acelei siguranțe calme, mintea ei alerga de colo colo ca un șoarece.
Lib făcu stânga în locul în care poteca spre ferma O’Donnell întâlnea drumul, îndreptându-se înapoi spre sat. Nu se întunecase complet, iar orizontul, aflat în spatele ei, era încă pătat de roșu. Aerul blând era încărcat de mirosul vitelor și de fumul focurilor de turbă. O dureau picioarele de la atâta stat. Simțea nevoia să-i vorbească doctorului McBrearty despre condițiile nesatisfăcătoare din bordei, dar acum era deja prea târziu să-l caute.
Ce aflase până acum? Nimic sau aproape nimic.
VP - 51
În fața ei, pe drum, trecea o siluetă ce ducea o armă lungă pe umăr. Lib se crispă. Nu era obișnuită ca la căderea nopții să umble pe ulițe, sub cerul liber.
Primul a apărut câinele, amușinând fustele lui Lib. Apoi trecu stăpânul acestuia, dând abia perceptibil din cap.
Un cocoș cânta cu disperare în voce. Vaci ieșeau dintr-un staul, mergând în rând, urmate de țăran. Lib își închipuise că oamenii își țineau animalele afară în timpul zilei și închise pe timpul nopții (pentru a fi în siguranță), nicidecum invers. Nu înțelegea nimic despre acest loc.
VP - 52
DOI
Veghea
a veghea:
a observa
a păzi pe cineva, în calitate de gardian
a fi treaz ca o santinelă
veghe; priveghi
În visul ei, ca întotdeauna, bărbații strigau după tutun, înfometați, nespălați, cu părul colcăind de păduchi, cu membrele distruse, cu puroi supurând prin bandaje, picurând pe niște perne tari, dar tot ce cereau era ceva cu care să-și umple pipele. Bărbații își întindeau brațele către Lib în timp ce ea mătura salonul. Prin ferestrele crăpate pătrundea zăpada Crimeii, iar o ușă se izbea neîncetat…
— Domnișoară Wright!
— Aici, a bombănit Lib.
— E patru și un sfert, ați cerut să fiți trezită.
Aceasta era camera de deasupra prăvăliei de spirtoase, chiar în inima Irlandei. Așadar, vocea care se auzea prin ușa crăpată era cea a lui Maggie Ryan. Lib își drese vocea.
— Da.
Odată ce termină cu îmbrăcatul, scoase Însemnări privind îngrijirea bolnavilor și o lăsă să se deschidă la întâmplare; degetul ei se opri asupra unui pasaj oarecare. (Ca acel joc de prezicere a viitorului cu ajutorul Bibliei pe care obișnuise să-l joace împreună cu sora ei în duminicile posomorâte.) Femeile, citi ea, erau adesea mai riguroase și mai atente decât reprezentanții sexului tare, ceea ce le permitea să evite greșelile de inadvertență.
Dar cu toată grija de care Lib dăduse dovadă ieri, tot nu reușise să
descopere încă mecanismul înșelătoriei, nu-i așa? Sora Michael stătuse toată
noaptea acolo; rezolvase ea oare enigma? Lib se cam îndoia de asta. Probabil că măicuța stătuse acolo cu ochii pe jumătate închiși, jucându-se cu rozariul.
Ei bine, Lib refuza să se lase înșelată de o copilă de unsprezece ani. Astăzi va trebui să fie și mai riguroasă și atentă decât ieri, pentru a se arăta demnă
de cele scrise în carte. Reciti acum frumoasele cuvinte ale domnișoarei N.: Domnișoarei Wright, care are cu adevărat chemarea de a fi infirmieră.
VP - 53
Cât de mult se temuse Lib de ea, și nu doar la prima întâlnire. Fiecare cuvânt rostit de domnișoara N. răsuna ca de la un măreț amvon. „N-aveți nicio scuz”, le spusese ea proaspetelor ei recrute. „Munciți din greu și nu-i refuzați nimic Domnului. Faceți-vă treaba în timp ce lumea clocotește. Nu vă
plângeți, nu disperați. Mai bine să te îneci în valuri decât să aștepți degeaba la mal”.
În timpul unei întrevederi private, domnișoara N. făcuse o remarcă
neobișnuită. „Ai un mare avantaj asupra multora dintre colegele dumitale infirmiere, domnișoară Wright: nu ai parte de dragoste. Ești liberă.
Lib își privise atunci mâinile. Nelegată la cap. Suflet pustiu.
„Spune-mi, așadar, ești pregătită pentru această mare luptă? Ești dispusă
să te dedici trup și suflet unei meserii pe care nimeni altcineva nu e în stare s-o facă?”
„Da”, spusese ea, „sunt dispusă”.
Încă mai era întuneric. Doar o lună în primul pătrar lumina drumul lui Lib de-a lungul singurei străzi a satului. O luă la dreapta pe uliță, trecând pe lângă pietrele funerare căzute într-o rână și acoperite de mușchi. Noroc că
