— Afară cu voi. N-are iarba destui melci?
Ușui găinile spre ușă scuturându-și fustele.
Ușa dormitorului se deschise și măicuța aruncă o privire în bucătărie. În felul ei șoptit, zise:
— S-a întâmplat ceva?
— Nici vorbă, spuse Lib, care nu avea de gând să-i explice suspiciunile pe care le avea. Cum ați petrecut noaptea?
— Pașnic, slavă Domnului.
Ceea ce probabil însemna că sora Michael nu o prinsese încă pe copilă
mâncând. Dar cât de mult a încercat oare, dată fiind încrederea ei în căile misterioase ale Domnului? Oare măicuța avea să-i fie de vreun ajutor lui Lib, sau avea să fie doar o piedică?
Doamna O’Donnell dădu acum la o parte ceaunul de fier de pe foc. Cu mătura în mână, Kitty curăță bufetul de găinațul verzui al orătăniilor.
Măicuța dispăru la loc în dormitor, lăsând ușa întredeschisă.
Lib tocmai își desfăcea pelerina, când, din curtea gospodăriei, Malachy O’Donnell apăru cu un braț de turbă.
— Domnișoară Wright.
Aruncă bucățile lângă șemineu și apoi se întoarse din nou spre ieșire.
Lib își aduse aminte să întrebe:
— Aveți cumva pe aici un cântar cu platformă cu care s-o cântăresc pe Anna?
— Ă, îmi pare rău, dar n-avem.
— Atunci cum vă cântăriți animalele?
Bărbatul își scărpină nasul ce bătea în purpuriu.
— Din ochi, presupun.
Din cameră se auzi o voce de copil.
— S-a și trezit? întrebă tatăl cu fața îndreptată către lumină.
Doamna O’Donnell trecu prin spatele lui și se duse în camera fiicei ei, tocmai când sora Michael ieșea, cu geanta în mână.
Lib intenționă s-o urmeze pe mamă, dar tatăl își ridică mâna.
— Mai aveați o, ă, întrebare.
— Da?
VP - 56
Ar fi trebuit deja să fie lângă copilă ca să nu existe niciun moment liber între cele două schimburi. Dar consideră că era imposibil să plece în mijlocul unei conversații.
— Legat de pereți, mi-a zis Kitty c-ați vrut să întrebați ceva.
— Pereții, da.
— E și ceva bălegar amestecat cu noroiul. Și buruieni și păr, să-i țină
împreună, spuse Malachy O’Donnell.
— Păr, chiar așa?
Privirea lui Lib alunecă spre dormitor. E posibil ca acest ins aparent candid să fie o momeală? E posibil ca nevasta lui să fi ascuns în palmă ceva din oala de pe foc înainte să intre în grabă să-și salute fiica?
— Și sânge și un strop de zer, adăugă el.
Lib se holbă la el. Sânge și zer – turnate parcă pe un altar primitiv.
Când ajunse în sfârșit în dormitor, o găsi pe Rosaleen O’Donnell stând pe acel pat mic, iar pe Anna în genunchi lângă mama ei. Trecuse suficient de mult timp ca fata să fi avut ocazia să înfulece câteva clătite. Lib se blestemă
pentru politețea care o făcuse să stea la sporovăieli cu țăranul. Și o blestemă
și pe măicuță pentru c-o ștersese atât de repede; ținând cont că Lib stătuse la toate rugăciunile cu o seară înainte, oare sora Michael n-ar fi putut să mai întârzie un minut în dimineața aceea? Cu toate că nu aveau voie să facă
schimb de impresii despre fată, măicuța ar fi trebuit, fără doar și poate, să-i furnizeze lui Lib – infirmiera mai experimentată dintre cele două – un raport privind întâmplările relevante petrecute în timpul schimbului de noapte.
Vocea Annei era joasă, dar limpede, nu părea să fi înfulecat mâncare cu o clipă în urmă.
