— Dragostea-i a mea, iar eu sunt a Lui, în mine sălășluiește El, întru El trăiesc.
Asta suna a poezie, dar știind-o pe copilă, trebuie să fi fost din Biblie.
Mama nu se ruga, doar dădea din cap, asemenea unui admirator ce stă în balcon.
— Doamnă O’Donnell, spuse Lib.
Rosaleen O’Donnell își duse un deget în dreptul buzelor uscate.
— N-ar trebui să fiți aici, spuse Lib.
Rosaleen O’Donnell își lăsă capul într-o parte.
— Oare n-am voie să-i spun bună dimineața Annei?
Chipul fetei era opac ca un boboc de floare închis, nu părea să audă nimic.
— Nu în felul acesta, îi explică Lib. Nu fără ca una dintre infirmiere să fie prezentă. N-ar trebui să vă grăbiți să intrați în cameră sau să aveți acces la cele trebuincioase ei înaintea noastră.
Irlandeza se ridică în picioare.
VP - 57
— Oare nu așteaptă orice mamă să spună o mică rugăciune împreună cu copilașul ei?
— Bineînțeles că puteți să o salutați seara și dimineața. Dar asta e spre binele dumneavoastră, al dumneavoastră și al domnului O’Donnell, adăugă
Lib, pentru a îndulci cele spuse. Vreți să demonstrați că nu puteți fi învinuită
de niciun truc, nu-i așa?
Drept răspuns, Rosaleen O’Donnell pufni.
— Micul dejun va fi la nouă, zise ea peste umăr în timp ce ieșea.
Asta însemna încă aproape patru ore. Lib își simțea stomacul destul de gol. Presupuse că așa se obișnuiește la fermă. Dar ar fi trebuit s-o roage în dimineața asta pe fata de la prăvălia de spirtoase să-i aducă ceva, măcar o coajă de pâine.
La școală, Lib și sora ei erau în permanență flămânde. (Își aduse aminte că aceea a fost perioada în care s-au înțeles cel mai bine; trebuie să fi fost sentimentul împărtășit al captivității, se gândi ea acum.) O dietă
sărăcăcioasă era considerată a fi benefică mai ales în cazul fetelor, pentru că
păstra digestia sănătoasă și întărea caracterul. Lib nu credea că duce lipsă
de autocontrol, însă considera foamea ca fiind o distragere fără noimă; te făcea să te gândești doar la mâncare. Astfel că acum, adultă fiind, dacă acest lucru ținea de ea, nu sărea peste nicio masă.
Anna își făcu semnul crucii și se ridică în picioare.
— Bună dimineața, domnișoară Wright.
Lib o cântări din ochi pe fată cu un respect ranchiunos.
— Bună dimineața, Anna.
Chiar dacă fata reușise să înhațe ceva de mâncat sau de băut cât timp o supraveghease măicuța, sau acum, cât stătuse cu mama ei, nu putea fi vorba de ceva consistent; cel mult o gură, de ieri-dimineață până acum.
— Cum ai dormit?
Lib își scoase caietul de notițe.
— „Eu m-am culcat și am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini”, cită Anna, făcându-și încă o dată cruce înainte să-și dea jos cămașa de noapte.
— Excelent, spuse Lib, pentru că nu știa ce altceva să spună.
Observă că pe interior, cămașa de noapte era plină de fire de păr căzut.
Fata își desfăcu nasturii de la cămașa de noapte, o lăsă să-i alunece în jos și-și legă mânecile în jurul mijlocului. Exista o stranie disproporție între umerii ei descărnați și încheieturile și mâinile groase, între pieptul îngust și burta umflată. Se stropi cu apă din lighean.
— „Fă să lumineze Fața Ta peste robul Tău”, spuse ea mai mult ca pentru sine, apoi se șterse tremurând cu ștergarul.
VP - 58
Lib trase de sub pat oala de noapte, care era curată.
— Ai folosit asta cumva, copilă?
Anna încuviință.
— Sora i-a dat-o lui Kitty s-o golească.
