— Ești o fetiță isteață.
— Am ghicit datorită „elevului”.
— Ar trebui să te întorci la școală, îi spuse Lib.
Anna se uită în altă parte, spre o vacă ce rumega niște iarbă.
— Mă simt bine acasă.
— Ești o fată inteligentă.
Complimentul sună mai degrabă a acuzație.
VP - 60
Pe cer se adunau acum nori joși, așa că Lib se grăbi să ajungă împreună cu Anna înapoi în bordeiul neaerisit. Dar ploaia întârzie să cadă, iar ea își dori să fi stat mai mult pe afară.
În cele din urmă, Kitty îi aduse lui Lib micul dejun: două ouă și o cană cu lapte. De data asta, lăcomia o făcu pe Lib să mănânce atât de repede, încât înghiți și mici bucățele de coajă, care îi crănțăniră între dinți. Ouăle erau nisipoase și miroseau a turbă; fără îndoială că fuseseră coapte în cenușă.
Cum putea oare copila să reziste nu numai senzației de foame, dar în primul rând plictiselii? Restul omenirii recurgea la mâncare pentru a-și diviza ziua, își dădu seama Lib – a mânca era o răsplată, o distracție, dangătul unui ceas interior. Pentru Anna, fiecare zi a acestei supravegheri era un continuum.
Copila acceptă o lingură de apă de parcă ar fi fost vorba de un vin scump.
— Ce-i atât de special la apa asta?
Anna părea confuză.
Lib își ridică propria cană.
— Care e diferența dintre laptele ăsta și apă?
Anna ezită, ca și cum aceasta ar fi fost o altă ghicitoare.
— Nu e nimic în apă.
— În lapte nu e nimic în afară de apă și de bunătatea ierbii mâncate de vacă.
Anna scutură din cap, aproape zâmbind.
Lib abandonă subiectul pentru că tocmai intra Kitty ca să ia tava.
O urmări pe fată, care broda o floare în colțul unei batiste: cu capul aplecat deasupra lucrului, cu vârful limbii scos afară, așa cum fac fetițele care-și dau toată silința.
Puțin după ora zece, se auzi un ciocănit în ușa de la intrare. Lib auzi câteva cuvinte înăbușite. Apoi Rosaleen O’Donnell bătu la ușa dormitorului și privirea ei trecu dincolo de infirmieră.
— Te așteaptă noi oaspeți, scumpo. Șase, și unii vin tocmai din America.
Însuflețirea irlandezei celei voinice o îngrețoșa pe Lib; era asemenea unei însoțitoare la primul bal al unei domnișoare.
— M-am gândit că e limpede că astfel de vizite trebuie suspendate, doamnă O’Donnell.
— De ce? Par a fi oameni cumsecade, zice mama făcând un semn cu capul înspre camera cea bună.
— Supravegherea necesită anumite condiții ce țin de ordine și calm. Fără
nicio posibilitate să verific ce au vizitatorii asupra lor…
Femeia o întrerupse.
— Adică ce?
VP - 61
— Ei bine, mâncare, spuse Lib.
— În casa asta e suficientă mâncare fără să trebuiască să ne-o trimită
cineva tocmai de dincolo de Atlantic.
Rosaleen O’Donnell scăpă un hohot de râs.
— În afară de asta, Anna nu are nevoie de mâncare. Nu aveți încă dovada acestui lucru?
— Sarcina mea este nu numai aceea de a mă asigura că nimeni nu-i dă
fetei nimic, dar și că nimic n-a fost ascuns în locuri de unde Anna să ia mâncarea mai târziu.
— De ce-ar face asta când ei au venit de departe ca s-o vadă pe fata asta uimitoare care nu mănâncă?
