„Ce era în ea?” ar fi trebuit Lib să întrebe, dar realiză că nu era în stare.
Anna își trase din nou cămașa de noapte pe umeri. Udă mica bucată de cârpă, apoi întinse mâna sub pânză ca să-și spele cu modestie unul dintre picioare, ținându-și între timp echilibrul pe celălalt și sprijinindu-se de dulap. Combinezonul, chiloții, rochia și ciorapii pe care îi îmbrăcă erau toate aceleași de ieri.
Lib insista de obicei ca hainele să fie schimbate în fiecare zi, dar simțea că, într-o familie atât de săracă precum asta, n-ar fi putut s-o facă. Întinse cearșaful și pătura peste tăblia patului ca să le aerisească, înainte să înceapă
s-o examineze pe fată.
Marți, 9 august, 5:23 dimineața.
Apă băută: 1 linguriță.
Puls: 95 de bătăi pe minut.
Plămâni: 16 respirații pe minut.
Temperatura: rece.
Cu toate că, în cazul temperaturii, se mergea mai mult pe ghicite, de fapt, în funcție de cât de caldă sau cât de rece era mâna infirmierei față de subrațul pacientului.
— Scoate limba, te rog.
Pentru că așa fusese instruită, Lib examina și limba pacientului, cu toate că-i era greu să spună ce indicii îi dădea aceasta asupra sănătății lui. Limba Annei era roșie, ciudat de plată în partea din spate, fără acele mici protuberanțe.
Când își lipi stetoscopul de buricul Annei, auzi un gâlgâit slab, cu toate că
acesta putea fi pus pe seama apei amestecate cu aer; nu dovedea că
mâncase. Sunete de origine incertă în cavitatea digestivă, scrise ea.
Astăzi va trebui să discute cu doctorul McBrearty despre brațele și picioarele fetei. Lib socoti că s-ar putea argumenta că orice fel de simptome care apar ca urmare a dietei restrictive erau de fapt îmbucurătoare, pentru că mai devreme sau mai târziu o vor face pe fată să renunțe la această
șaradă grotescă. Făcu din nou patul, întinzând bine așternuturile.
În această a doua zi, coabitarea dintre infirmieră și fată căpătă un anume ritm. Au citit – Lib s-a pus la curent cu rușinoasele fapte ale lui Madame Defarge din All the Year Round – și au pălăvrăgit un pic. În felul ei VP - 59
nepământean, fata era fermecătoare. Lib realiză că-i era greu să nu uite că
Anna era o impostoare, o mare mincinoasă într-o țară renumită pentru șarlatanii ei.
De mai multe ori pe parcursul unei ore, copila șopti ceea ce Lib luă drept rugăciunea cu Dorothy. Era menită oare să-i întărească hotărârea, ori de câte ori se întâmpla ca foamea să-i strângă stomacul?
Mai târziu în acea dimineață, Lib o scoase pe Anna la o nouă plimbare –
doar în jurul gospodăriei, pentru că cerul era amenințător. Când Lib comentă faptul că Anna se oprește des din mers, copila spuse că așa merge ea. În timpul plimbării cântă imnuri, asemenea unui soldat stoic.
— Îți plac ghicitorile? o întrebă Lib atunci când fata făcu o pauză de la cântat.
— Nu știu niciuna.
— Vai de mine.
Lib ținea minte ghicitorile din copilărie cu mai multă claritate decât orice lucru pe care trebuise să-l memoreze în clasă.
— Ce zici de asta: „Nu există regat pe pământ prin care să nu fi călătorit iar și iar; că-i zi sau că-i noapte, nu sunt și nu pot fi văzut. Cine sunt eu?”
Anna era mută de uimire, așa că Lib îi zise din nou ghicitoarea.
— Nu sunt și nu pot fi văzut, repetă fata. Asta înseamnă că nu-s… nu exist, sau nu-s de văzut?
— Ultima variantă, spuse Lib.
— Cineva invizibil, care călătorește pe tot cuprinsul pământului… spuse Anna.
— Sau ceva, interveni Lib.
Fruntea copilei se netezi.
— Vântul?
— Foarte bine. Înveți repede.
— Încă una. Te rog.
— Hmm, ia să vedem. „Pământul era alb”, începu Lib, „sămânța neagră.
Trebuie să fii un elev bun ca pe-asta s-o dezlegi”.
— Hârtie cu cerneală pe ea!
