— Cartea Exodului, dacă nu mă înșel.
— Mulțumesc.
Lib încercă să găsească un ton mai colocvial pe care să încheie conversația.
— M-a intrigat întotdeauna, spuse ea ridicând vocea, de ce sunteți voi, Surorile Milei, numite călugărițe itinerante.
VP - 74
— Vedeți dumneavoastră, domnișoară Wright, e pentru că ieșim în lume.
Depunem aceleași jurăminte pe care le depun și celelalte ordine – cel al sărăciei, al castității, al obedienței –, dar și un al patrulea jurământ, cel al întrajutorării.
Lib n-o mai auzise niciodată pe măicuță vorbind atât de mult.
— Ce fel de întrajutorare?
— A bolnavilor, a săracilor și a ignoranților, interveni Anna.
— Ai reținut corect, fata mea, spuse măicuța. Jurământul de a fi de folos.
Imediat ce sora Michael ieși, în cameră intră Rosaleen O’Donnell, dar nu spuse nimic. Refuza oare să vorbească cu englezoaica după ciorovăiala de dimineață privind vizitatorii? Îi întoarse spatele lui Lib, aplecându-se să-și încolăcească brațele în jurul micuței fete. Lib ascultă cuvintele drăgăstoase pe care i le șopti și privi mâinile umflate ale Annei bălăngănindu-i-se pe lângă corp, goale.
Apoi femeia se îndreptă de spate și spuse:
— Să dormi bine la noapte, scumpa mea, și să visezi doar vise frumoase.
Îngere al lui Dumnezeu, care ești păzitorul meu.
Își aplecă din nou capul, iar fruntea aproape că o atingea pe cea a copilei.
— Luminează-mă, păzește-mă, povățuiește-mă și îndrumă-mă pe mine.
— Amin, rosti fata la final. Noapte bună, mămico.
— Noapte bună, scumpo.
— Noapte bună, doamnă O’Donnell, interveni Lib, în mod vădit politicoasă.
După câteva minute, slujitoarea veni cu o lampă fără abajur și o puse jos.
Scăpără un chibrit, îl apropie de fitil și-l ținu până când acesta se aprinse, apoi își făcu cruce.
— Poftim, doamnă.
— Îmi e de mare ajutor, Kitty, spuse Lib.
Lampa era o chestie învechită cu un arzător ca un băț bifurcat, aflat în interiorul unui cos conic de sticlă, însă lumina ei era albă ca zăpada. Lib adulmecă aerul.
— Nu e ulei de balenă?
— E lichid de ardere.
— Ce-i aia?
— N-aș ști să vă zic.
Acest misterios lichid de ardere nu mirosea deloc a terpentină; era posibil să aibă alcool în compoziție.
„În vremuri de năpastă trebuie să fim și căutători prin gunoaie”, îi reveni acum în minte această frază a domnișoarei N. La Scutari, infirmierele fuseseră nevoite să cotrobăie prin depozit după hipoclorit de calciu, tinctură
VP - 75
de opiu, pături, șosete, lemne de foc, făină, piepteni pentru păduchi… Ce nu reușeau să găsească – sau nu reușeau să obțină de la furnizor – trebuiau să
improvizeze. Cearșafurile rupte deveneau funii, sacii erau umpluți pentru a face din ei mici saltele; disperarea era mama improvizației.
— Aici e garnița și foarfeca de tăiat fitilul, spuse Kitty. După șase ore o stingeți și tăiați partea arsă, completați și aprindeți din nou fitilul. Și a zis omul să aveți grijă la curent, că funinginea se poate împrăștia prin cameră ca o ploaie neagră!
Copila stătea în genunchi lângă pat, împreunându-și mâinile în rugăciune.
— Noapte bună, scumpo, îi spuse Kitty cu un căscat larg și își târî picioarele înapoi în bucătărie.
Lib începu o nouă pagină și luă creionul metalic în mână.
Marți, 9 august, 9:27 seara.
Puls: 93 de bătăi pe minut.
