— Dar am văzut râuri mari cu ochii mei, spuse Anna, lăudându-se.
— Serios? spuse Lib.
— Am văzut Tullamore și Brosna, atunci când ne-am dus la târg la Mullingar.
Lib recunoscu numele orașului în care se accidentase calul lui William Bryne. Oare rămăsese și astăzi la Ryan’s, în camera aflată de partea cealaltă
a coridorului, în speranța de a afla mai multe despre cazul Annei? Sau depeșele lui satirice trimise de la fața locului fuseseră suficiente pentru cei de la Irish Times?
— Apa din ghicitoarea mea nu arată nici ca cel mai lat râu. Imaginează-ți că se întinde asupra întregului pământ, dar traversarea lui nu reprezintă
niciun pericol.
Anna se frământă să găsească un răspuns, însă în cele din urmă scutură
din cap.
— Roua, spuse Lib.
— Of, ar fi trebuit să știu.
— E atât de mică, încât nimeni nu se gândește la ea.
Lib se gândi la mana din povestea biblică: s-a așezat un strat gros de rouă
în jurul taberei.
— Mai zi-mi una, o imploră Lib.
— Nu-mi mai vine niciuna în cap acum, spuse Lib.
Fata merse o vreme în tăcere, aproape șchiopătând. O durea oare?
Lib se simți tentată s-o apuce de braț ca s-o ajute să treacă peste o porțiune accidentată, dar se răzgândi. „Trebuie doar să observi”, își reaminti ea.
În fața lor era o siluetă pe care o luă drept Malachy O’Donnell, dar pe măsură ce se apropiară, se dovedi a fi un om mai în vârstă, adus de spate.
Bărbatul tăia dreptunghiuri negre de pământ și le stivuia; presupuse că e turbă ce urma să fie folosită drept combustibil.
— Domnul să-ți binecuvânteze munca, îi strigă Anna.
VP - 100
Bărbatul dădu din cap. Cazmaua lui avea o formă cum Lib nu mai văzuse niciodată – lama era îndoită, formând un fel de aripi.
— Asta-i o altă rugăciune pe care trebuie s-o spui? o întrebă pe copilă
când se îndepărtară.
— Binecuvântarea muncii? Da, altfel, ar putea să fie rănit.
— Cum, s-ar putea simți rănit de faptul că nu te-ai gândit la el? întrebă Lib cu o undă de batjocură.
Anna păru nedumerită.
— Nu, ar putea să-și reteze un deget cu hârlețul.
A, așadar era un fel de magie protectoare.
Fata începu să cânte – murmurul ei obișnuit.
În rănile tale ascunde-mă.
Nu lăsa să mă despart de tine.
Lib era de părere că acordurile acelea vioaie nu se potriveau cu versurile morbide. Însăși ideea de a te ascunde în adâncul unei răni, asemenea unei larve…
— Uite-l pe doctorul McBrearty, spuse Anna.
Bătrânul venea în fugă spre ele din direcția bordeiului, cu haina descheiată. Își scoase pălăria în fața lui Lib, apoi se întoarse către fată.
— Anna, mama ta mi-a spus c-o să te găsesc afară, la plimbare. Sunt încântat să te văd cu bujori în obraji.
Avea fața mai degrabă roșie, însă din cauza epuizării provocate de mers, se gândi Lib; să spui că are bujori în obraji era o exagerare.
— E sănătoasă în general? șopti McBrearty către Lib.
Domnișoara N. era foarte severă în ceea ce privește discuțiile legate de bolnavi în prezența acestora.
