Erau deja asaltați, chiar dacă era încă atât de devreme. În ce direcție se abătuse Anna? Lib își roti capul până o zări pe fată, inspirând parfumul unei flori. Nu putea să îndure perspectiva oamenilor care se gudură, a lingușirii, a întrebărilor intruzive.
— Trebuie s-o duc înăuntru, doctore.
Alergă la Anna și o apucă de braț.
— Te rog…
— Nu, Anna, nu vei sta de vorbă cu ei. Avem o regulă și trebuie să ne ținem de ea.
O grăbi pe fată în direcția bordeiului, tăind marginea unui câmp, cu medicul pe urmele lor. Anna se împiedică și una dintre ghetele ei mari alunecă într-o parte.
— Te doare? o întrebă Lib.
Fata scutură din cap.
Așa că Lib continuă să o tragă după ea, de-a lungul unei laturi a casei – de ce nu aveau o ușă și-n spate? – și-și făcu loc prin ghemul de vizitatori care se certau cu Rosaleen O’Donnell, plină de făină până la coate.
— Uite-o că vine, mica minune, strigă un bărbat.
Îmbulzindu-se, o femeie veni mai aproape.
— Scumpa mea, de m-ai lăsa să-ți ating marginea hainei…
Lib își împinse umărul în față, ocrotind-o pe fată.
— Chiar și o picătură din saliva ta sau puțin din uleiul degetelor tale spre a-mi vindeca rana asta de pe gât!
Lib își dădu seama abia când ajunseră cu toții înăuntru, iar ea trânti ușa în urma doctorului McBrearty, că Anna gâfâie, și nu doar de teama mâinilor ce se întindeau după ea. Fata era fragilă, își reaminti Lib. Ce fel de infirmieră
necugetată ar forța-o peste puteri? Ce săpuneală i-ar fi tras domnișoara N.
acum.
— Te simți bine, dragoste? vru să știe Rosaleen O’Donnell.
Anna se prăbuși pe cel mai apropiat scaun.
— Cred că trebuie să-și tragă sufletul, spuse McBrearty.
— Îți încălzesc o flanelă.
VP - 103
Mama își șterse mâinile, apoi agăță un postav deasupra focului.
— A intrat puțin frigul în tine de la plimbarea asta, îi spuse McBrearty fetei.
— Întotdeauna îi e frig, bâigui Lib.
Mâinile copilei erau albastre. Lib o conduse lângă un scaun cu spătar înalt, aflat lângă cămin, și-i frecă degetele groase – delicat, de teamă să nu-i facă rău.
Când postavul se încălzi, Rosaleen îl înfășură cu grijă în jurul gâtului Annei.
Lib ar fi vrut să verifice mai întâi postavul ca să se asigure că nimic comestibil nu fusese ascuns în el, însă își pierdu sângele-rece.
— Și, cum te înțelegi cu domnișoara Wright, draga mea? întrebă doctorul.
— Foarte bine, îi răspunse Anna.
Oare încerca să fie politicoasă? Lib nu reușea să-și aducă aminte decât de momentele în care fusese severă sau aspră cu fata.
— Mă învață ghicitori, adăugă Anna.
— Încântător!
Doctorul cuprinse încheietura umflată a copilei între degete, verificându-i pulsul.
Doamna O’Donnell, ocupată împreună cu Kitty să dea formă prăjiturilor cu ovăz pe masa de lângă fereastra din spate, se opri din muncă.
— Ce fel de ghicitori?
— Istețe, îi spuse Anna mamei ei.
— Te simți ceva mai bine acum? întrebă McBrearty.
Ea dădu din cap zâmbind.
— Ei bine, atunci o să plec. Îți doresc o zi bună, Rosaleen, spuse el, și se înclină.
