— Cât timp a trecut de la ziua ei de naștere? întrebă ea. McBrearty se trase de mustață.
— A fost în aprilie. Astăzi se fac patru luni!
Dacă n-ar fi oprit-o pregătirea ei, Lib ar fi izbucnit în râs.
VP - 10
— Doctore, copila ar fi fost moartă până acum.
Așteptă un gest care să-i arate că și el era de acord că e o absurditate: să
facă cu ochiul, să-și atingă nasul. Bărbatul nu făcu decât să dea din cap.
— E un mare mister.
Lib nu s-ar fi exprimat astfel.
— Cel puțin e… țintuită la pat?
El scutură din cap.
— Anna merge pe picioarele ei ca oricare altă fată.
— A slăbit mult?
— A fost dintotdeauna mititică, dar nu, nu pare să se fi împuținat deloc din aprilie până acum.
Bărbatul vorbea cu sinceritate, dar povestea era absurdă. Oare ochii lui urduroși orbiseră pe jumătate?
— Și este în deplinătatea facultăților mintale, adăugă McBrearty. De fapt, forța vitală arde cu o asemenea intensitate în Anna, încât familia O’Donnell a ajuns să creadă că poate să trăiască fără mâncare.
— Incredibil.
Cuvântul îi ieși pe gură mai caustic decât intenționase.
— Faptul că sunteți sceptică nu mă surprinde, domnișoară Wright. Și eu am fost.
A fost?
— Îmi spuneți, așadar, cu toată seriozitatea, că…
El interveni, aruncându-și mâinile uscate în aer.
— Interpretarea cea mai la îndemână este că-i vorba de o farsă.
— Da, spuse Lib, simțindu-se ușurată.
— Dar copila asta… nu e ca ceilalți copii.
Așteptă ca el să continue.
— Nu vă pot spune nimic, domnișoară Wright. Am doar întrebări. Ard de curiozitate de patru luni încoace, la fel ca și dumneavoastră în acest moment, sunt convins.
Nu, ceea ce o ardea pe Lib era dorința de a pune capăt întrevederii și de a-l da afară pe acest bărbat din camera ei.
— Doctore, știința ne spune că e imposibil să trăiești fără mâncare.
— Dar nu este oare adevărat că cele mai multe descoperiri noi din istoria civilizației au părut la început nefirești, aproape magice? zise bărbatul, iar de emoție îi tremură puțin vocea. De la Arhimede și până la Newton, cei mai însemnați oameni și-au înfăptuit realizările prin examinarea fără idei preconcepute a dovezilor furnizate de simțurile lor. Așadar, tot ce vă cer este ca mâine, când o veți întâlni pe Anna O’Donnell, să vă păstrați mintea deschisă.
VP - 11
Lib își coborî privirea, fiindu-i rușine pentru McBrearty. Cum e posibil ca un medic să se lase atras în jocul unei fetițe și, ca urmare, să creadă despre el însuși că face parte dintre „cei mai însemnați oameni”?
— Dați-mi voie să vă întreb, copila e îngrijită doar de dumneavoastră?
Formulă politicos, dar ceea ce voia să întrebe era dacă nu cumva fusese cerută părerea unei autorități mai avizate.
— Așa este, spuse McBrearty pe un ton liniștitor. De fapt, eu am fost cel care a avut neașteptata idee de a pune cap la cap o relatare a cazului și de a o trimite la Irish Times.
Lib nu auzise niciodată de acea publicație.
— Un ziar național?
— Mda, cel mai recent înființat, așa c-am sperat că proprietarii lui vor fi ceva mai puțin orbiți de prejudecăți dogmatice, adăugă el cu un aer visător.
Mai deschiși față de ceea ce e nou și ieșit din comun, indiferent de locul în care s-ar ivi. M-am gândit să împărtășesc faptele unui public mai larg, vedeți bine, în speranța că cineva ar putea să le explice.
— Și, a făcut-o cineva?
