locul? Singura într-atât de nerăbdătoare încât să înhațe momeala otrăvită a acestei slujbe?
Cei trei au apucat-o spre stânga pe stradă, prin lumina lichidă a soarelui.
Simțindu-se stânjenită între preot și călugăriță, Lib își ținea strâns geanta de piele.
Clădirile erau poziționate în unghiuri diferite, tratându-se una pe cealaltă
cu răceală. O femeie bătrână la o fereastră, așezată la o masă plină cu coșuri
– o negustoreasă de mărunțișuri, făcând comerț cu produse în camera din față a casei sale? Nimic din agitația de luni dimineața cu care era obișnuită în Anglia. Trecură pe lângă un om care ducea în spate un sac; bărbatul le dădu binețe domnului Thaddeus și surorii Michael.
— Domnișoara Wright a lucrat împreună cu domnișoara Nightingale2, i se adresă preotul călugăriței.
— Așa am auzit.
După o clipă, sora Michael îi zise lui Lib:
— Pesemne că aveți o experiență însemnată în privința cazurilor chirurgicale.
2 Privighetoare (în engl., în orig.).
VP - 17
Lib dădu din cap cu modestie.
— Am avut de asemenea de-a face cu un număr considerabil de cazuri de holeră, dizenterie, malarie. Și cu degerături în timpul iernii, desigur.
În realitate, infirmierele engleze petrecuseră mult timp umplând saltele, amestecând în terci și stând pe lângă căzi, dar Lib nu voia ca sora să creadă
despre ea că era o servitoare ignorantă. Asta nu înțelegea nimeni: să salvezi vieți se reducea adeseori la desfundarea unor țevi de latrină.
Nici urmă de piață sau de verdeață, așa cum se întâmplă să găsești în orice sat englezesc. Capela albă, țipătoare, era singura clădire ce părea nouă.
Domnul Thaddeus o luă la dreapta înainte să ajungă în dreptul ei, urmând o uliță noroioasă care înconjura cimitirul. Pietrele funerare asimetrice, acoperite de mușchi, păreau să fi fost fixate în pământ nu pe rânduri, ci la întâmplare.
— Casa familiei O’Donnell se află în afara satului? întrebă Lib, curioasă să
afle de ce familia nu se arătase suficient de prevenitoare pentru a trimite o birjă, ca să nu mai vorbim de ce nu găzduiau infirmierele la ei acasă.
— Oareșicum, spuse călugărița cu vocea ei șoptită.
— Malachy ține vite, adăugă preotul.
Soarele acesta șovăitor avea mai multă forță decât crezuse Lib; transpira pe sub pelerină.
— Câți copii sunt acum acasă?
— Acum, de când Pat a plecat dincolo, Dumnezeu să-l binecuvânteze, e doar fata, spuse domnul Thaddeus.
Unde plecase? Lui Lib, locul cel mai plauzibil i se părea America, ori Anglia, ori coloniile. Irlanda, o mamă nechibzuită, părea să-și trimită
jumătate dintre puii slăbănogi peste mare. Asta înseamnă că familia O’Donnell avea doar doi copii. Lui Lib i se părea un număr meschin.
Au trecut pe lângă un bordei părăginit, cu un horn din care ieșea fum. O
potecă se povârnea pornind din drumeag, în direcția unui alt bordei.
Privirea lui Lib cercetă ținutul mlăștinos din fața ei, în căutarea vreunui semn care să indice prezența domeniului familiei O’Donnell. Avea oare voie să-l chestioneze pe preot și în legătură cu altceva decât cu faptele ca atare?
Fiecare infirmieră fusese angajată pentru a-și forma propriile impresii. Dar pe urmă lui Lib îi trecu prin minte că această plimbare ar putea fi singura ocazie de a vorbi cu acest „prieten de încredere al familiei”.
— Domnule Thaddeus, dacă-mi permiteți – puteți să confirmați onestitatea familiei O’Donnell?
Trecu un moment.
— Cu siguranță n-aș avea de ce s-o pun la îndoială.
VP - 18
Lib n-avusese niciodată până atunci o conversație cu un preot romano-catolic și nu reuși să citească atitudinea plină de tact a acestuia.
Privirea călugăriței rămase ațintită asupra orizontului verde.
— Malachy e un om scump la vorbă, continuă domnul Thaddeus. Un abstinent.
Acest lucru o surprinse pe Lib.
— N-a băut nici măcar o picătură de când și-a luat angajamentul, înainte să i se nască copiii. Soția lui este lumina călăuzitoare a comunității, foarte activă în Reuniunea Mariană.
