Un oftat înăbușit.
— Au existat o serie de scrisori pline de fervoare care susțineau că acest caz este un miracol nemaivăzut. De asemenea, au fost și câteva afirmații intrigante cum că fata ar recurge la calitățile nutritive nedescoperite încă ale magnetismului sau mirosului, de pildă.
„Mirosului”? Lib își supse obrajii ca să nu zâmbească.
— Un corespondent îndrăzneț a propus să fie luată în considerare ideea că fata e posibil să convertească lumina soarelui în energie, așa cum se întâmplă la regnul vegetal. Ba chiar că trăiește cu aer, așa cum fac anumite plante, adăugă el și fața plină de riduri i se lumină. Țineți minte acel echipaj de marinari naufragiați despre care se spune că au supraviețuit timp de mai multe luni doar cu tutun?
Lib își coborî privirea, astfel încât bărbatul să nu-i poată citi disprețul din ochi.
McBrearty reluă firul discuției.
— Dar marea majoritate a răspunsurilor susțineau că e vorba de un abuz.
— Al copilei?
— Al copilei, al familiei și al meu. Comentarii apărute nu doar în Irish Times, ci și în diverse publicații britanice care păreau să acorde atenție cazului doar pentru a-l lua în derâdere.
Lib înțelese acum. Bătuse cale lungă pentru a se angaja drept infirmieră-temniceră, totul din pricina mândriei rănite a unui medic provincial. De ce VP - 12
nu insistase pe lângă infirmiera-șefă să primească mai multe informații înainte de a accepta slujba?
— Cei mai mulți corespondenți ai ziarelor presupun că membrii familiei O’Donnell sunt niște impostori care conspiră să-și hrănească fata în secret și să-și bată joc de toată lumea.
Vocea lui McBrearty devenise stridentă.
— Numele satului nostru a devenit o întruchipare a înapoierii credule. O
parte dintre oamenii importanți din aceste locuri sunt de părere că în joc se află onoarea comitatului, ba chiar a întregii națiuni irlandeze.
Oare naivitatea doctorului se răspândise ca o molimă printre acești
„oameni importanți”?
— Așadar, a fost formată o comisie și s-a luat decizia de a aduce un observator.
Așadar, nu familia O’Donnell a fost cea care a chemat-o.
— Care să demonstreze prin opinia sa faptul că fata subzistă prin cine știe ce mijloace extraordinare?
Încercă să nu dea frâu liber tonului sardonic din voce.
— Nu, nu, o asigură McBrearty, pur și simplu de a aduce adevărul la lumină, indiferent care ar fi acesta. Doi însoțitori scrupuloși vor sta lângă
Anna cu rândul, zi și noapte, timp de două săptămâni.
Așadar, în acest caz nu era necesară experiența lui Lib în ceea ce privește cazurile chirurgicale sau infecțioase, doar rigoarea pregătirii ei. În mod clar, comisia spera ca prezența unei infirmiere din generația cea nouă să confere întrucâtva credibilitate poveștii nebunești a familiei O’Donnell. Această
văgăună primitivă să devină o minune în ochii lumii. Maxilarul lui Lib zvâcnea din cauza furiei.
Un sentiment cunoscut pesemne și celeilalte femei ademenite în această
mocirlă.
— Presupun că pe cealaltă infirmieră nu o cunosc, așa-i?
Doctorul se încruntă.
— Nu ați făcut cunoștință cu sora Michael la cină?
Călugărița aceea aproape mută; Lib ar fi trebuit să-și dea seama. Ciudat că-și luau numele unor sfinți de sex masculin, ca și cum ar fi renunțat tocmai la condiția lor de femei. Dar de ce nu se prezentase călugărița cum se cuvine? Oare asta ar fi vrut să însemne acea plecăciune adâncă – faptul că ea și englezoaica luau parte la aceeași tărășenie?
— Și ea a fost instruită în Crimeea?
— Nu, nu, am cerut să ne fie trimisă de la Casa Milei din Tullamore, spuse McBrearty.
VP - 13
Una dintre călugărițele itinerante. Lib lucrase la Scutari alături de unele dintre ele. Cel puțin erau angajate de încredere, își spuse ea.
— Părinții au cerut ca cel puțin una dintre voi să aibă, ca și ei, aceeași, ăă…
Așadar, familia O’Donnell ceruse o romano-catolică.
— Confesiune.
— Și naționalitate, a adăugat el, ca și cum ar fi vrut să netezească cele spuse.
— Sunt destul de conștientă de faptul că în țara asta englezii nu sunt iubiți, spuse Lib, arborând o jumătate de zâmbet.
