sunteți încă pe ora englezească.
•
În ciuda a toate, Lib a dormit bine.
Soarele a răsărit cu puțin timp înainte de șase. La ora aceea, ea era deja îmbrăcată în uniforma de la spital: haină gri de tweed, jachetă din lână
pieptănată, scufie albă. (Cel puțin îi venea bine. Una dintre multele umilințe de la Scutari fusese uniforma de mărime universală; infirmierele scunde înotau în ele, pe când Lib arăta ca o sărăcană căreia hainele îi rămăseseră
mici.)
Își luă micul dejun singură în camera din spatele prăvăliei. Ouăle erau proaspete, gălbenușurile de un galben intens.
Fata de la prăvălie – Mary? sau Meg? – purta același șorț pătat ca-n ajun.
Când se întoarse ca să strângă masa, îi spuse că domnul Thaddeus o așteaptă. Ieși din încăpere înainte ca Lib să-i poată spune că nu cunoaște pe nimeni cu acest nume.
Lib intră în prăvălie.
— Pe mine mă căutați? îl întrebă pe bărbatul care aștepta acolo.
Nu era prea sigură dacă să adauge sau nu apelativul domnule.
— Bună dimineața, domnișoară Wright, sper că ați dormit bine.
Acest domn Thaddeus era mult mai priceput la vorbe decât se așteptase ea văzându-i haina ponosită. Un chip rozaliu, cu nasul cârn, nu tocmai tânăr; imediat ce-și ridică pălăria, o claie de păr negru țâșni de sub ea.
— Vă voi conduce acum la familia O’Donnell, dacă sunteți pregătită.
— Sunt întru totul pregătită.
Dar bărbatul trebuie să fi perceput îndoiala din vocea ei, pentru că
adăugă:
— Bunul domn doctor s-a gândit că poate ar fi indicat ca prezentările să
fie făcute de către un prieten de încredere al familiei.
Lib era confuză.
— Aveam impresia că dr. McBrearty este un astfel de prieten.
— Într-adevăr, dar presupun că familia O’Donnell nutrește o încredere specială în preotul ei, spuse domnul Thaddeus.
Un preot? Omul acesta era îmbrăcat în haine civile.
— Îmi cer scuze. Ar trebui să vă spun părinte Thaddeus?
Bărbatul dădu din umeri.
— Ei bine, acesta-i noul rit, dar prin partea locului nu ne batem prea tare capul cu asta.
VP - 16
Era greu să ți-l imaginezi pe acest individ afabil ca fiind confesorul satului, păstrătorul secretelor.
— Nu purtați cămașă clericală sau…
Lib arătă către pieptul lui, neștiind cum i se spune robei negre.
— Îmi păstrez costumul în cufăr pentru zilele de sărbătoare, firește, spuse domnul Thaddeus cu un zâmbet.
Fata de la prăvălie se întoarse în grabă, ștergându-și mâinile.
— V-am adus tutunul, îi spuse ea, răsucind capetele pachetului de hârtie și împingându-l peste tejghea.
— Dumnezeu să te binecuvânteze, Maggie. Dă-mi, te rog, și o cutie de chibrituri. Așadar, soră?
Se uita dincolo de ea. Lib se întoarse și o descoperi pe călugăriță zăbovind în spatele ei; când se strecurase înăuntru?
Sora Michael făcu un gest din cap către preot și apoi către Lib, ținându-și buzele strânse într-un spasm care probabil că s-ar fi vrut a fi un zâmbet.
Paralizată de timiditate, presupuse Lib.
Dacă McBrearty tot avea de gând să cheme două infirmiere, de ce n-a chemat două Privighetori? Îi trecu prin cap că poate niciuna dintre cele cincizeci și ceva de infirmiere – laice sau religioase – nu fusese disponibilă
într-un timp atât de scurt. E posibil ca Lib să fi fost singura infirmieră din Crimeea care în decurs de jumătate de deceniu nu reușise să-și găsească
