— Îmi cer iertare, spuse Lib zăpăcită. M-a luat gura pe dinainte.
— Un cusur larg răspândit printre oamenii din presă.
Zâmbetul lui se ivi ca un pește țâșnind din ape.
Oare Bryne pretindea că i-au fost rănite sentimentele doar pentru a o face pe ea să se simtă prost? se întrebă Lib amețită.
— Așadar, e posibil ca Anna O’Donnell să fie o mică yoghină irlandeză?
Cuvintele izbucniră din Lib:
— Dacă ați cunoaște-o, n-ați face glume pe seama ei.
VP - 110
Bărbatul era deja în picioare.
— Accept fără întârziere invitația.
— Nu, nu. Regula privind vizitatorii e strictă.
— Pot atunci să vă întreb cum a reușit doctorul Standish din Dublin s-o încalce?
Vocea lui continua să aibă un ton jucăuș, dar în ea se făcea simțit resentimentul.
— Aseară nu mi-ați spus asta – că pe el o să-l lăsați să intre la a doua încercare.
— Ticălosul!
William Bryne se lăsă pe spate în scaun.
— Un ticălos l-a lăsat să intre?
— Standish e ticălosul, spuse Lib. Rămâne între noi?
El își trânti carnetul de notițe cu fața în jos.
— Mi-a recomandat să o intubez cu forța.
Bryne se înfioră.
— A primit permisiunea să intre datorită insistențelor doctorului McBrearty, în pofida opiniei mele avizate, adăugă Lib, însă asta n-o să se mai repete.
— Cum așa, Elizabeth Wright, ați fost promovată din postul de temnicer la cel de gardă de corp? Veți ține piept atacului, ținând la distanță toți dragonii?
Ea nu răspunse. De unde știa Bryne prenumele ei?
— Aș greși dacă aș spune că v-a devenit dragă fata?
— Asta e datoria mea, i-o trânti Lib. Întrebarea dumneavoastră este irelevantă.
— Este de datoria mea să pun întrebări, tot felul de întrebări.
Lib îi aruncă o privire dură.
— De ce vă mai aflați aici, domnule Bryne?
— Trebuie să recunosc, cunoașteți arta de a-l face pe un tovarăș de drum să se simtă bine-venit.
Se lăsă atât de mult pe spate în scaun, încât acesta scârțâi.
— Vă rog să mă iertați. Dar cum ar putea un caz ca acesta să merite atenția dumneavoastră exclusivă atât de multe zile?
— O întrebare rezonabilă, spuse William Bryne. Luni, înainte să plec, i-am spus editorului meu c-aș putea să adun un număr frumușel de copii înfometați și de pe străzile Dublinului. De ce să mai bat atâta drum până în mlaștini?
— Și ce v-a răspuns? întrebă Lib.
— Ceea ce mă așteptam să răspundă: „Oaia rătăcită, William”.
VP - 111
Îi luă un moment să prindă referința biblică: păstorul care a pus turma de nouăzeci și nouă de oi pe drum în căutarea celei rătăcite.
— Investigațiile jurnalistice trebuie să meargă pe un făgaș îngust, îi spuse el dând din umeri. Dacă împărți atenția cititorului între prea multe lucruri demne de interes, atunci acestuia nu-i mai rămâne loc să verse o lacrimă
pentru vreunul dintre ele.
Ea dădu din cap.
