Când se întoarseră, pe cel mai bun scăunel din casă stătea un bărbat înalt și bărbos care fuma. Se răsuci înspre Anna.
— Imediat ce-mi întorc spatele, lași un străin în casă? o întrebă Lib pe Rosaleen O’Donnell, șoptind cu asprime cuvintele.
— Dar John Flynn nu-i un străin, zise fără să-și coboare vocea. Are o fermă mare și frumoasă în susul drumului și se oprește adesea seara pe la noi să-i aducă lui Malachy ziarul.
— Fără vizitatori, îi reaminti Lib.
Vocea care răzbătu prin barbă era gravă.
— Sunt un membru al comitetului care vă plătește leafa, domnișoară
Wright.
Iarăși călcase în străchini.
— Îmi cer iertare, domnule. Nu mi-am dat seama.
— Bei un strop de whisky, John?
Doamna O’Donnell se duse după sticluța păstrată pentru vizitatori în ungherul de lângă cămin.
— Nu, mulțumesc, nu acum. Anna, cum te simți în seara asta? întrebă
Flynn cu o voce moale, făcându-i semn fetei să se apropie.
— Foarte bine, îl asigură Anna.
— Nu-i așa că ești o fetiță uimitoare?
Ochii fermierului păreau sticloși, ca și cum ar fi avut o viziune. Își întinse mâna masivă de parcă ar fi vrut să mângâie capul copilei.
— Ne umpli pe toți de speranță. Exact lucrul de care avem nevoie în aceste vremuri triste, îi spuse el. Un far călăuzitor care-și împrăștie lumina peste aceste pământuri. Peste întreaga insulă!
Anna stătea într-un picior, foindu-se.
— Vrei să spui o rugăciune împreună cu mine? întrebă el.
— Trebuie să-și dea jos hainele astea umede, spuse Lib.
— Atunci șoptește una pentru mine când te duci la culcare, strigă el, în timp ce Lib zori copila înspre dormitor.
— Sigur că da, domnule Flynn, îi spuse Anna peste umăr.
— Să fii binecuvântată!
Încăperea părea atât de mizerabilă și de ștearsă fără lumina lămpii.
— În curând se va întuneca, spuse Lib.
VP - 128
— „Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric”, cită Anna, desfăcându-și nasturii de la mânecă.
— Poți să-ți pui cămașa de noapte acum.
— Bine, domnișoară Elizabeth. Sau poate Eliza?
Din pricina oboselii, zâmbetul fetei păru pieziș.
Lib se concentră asupra nasturilor micuți ai Annei.
— Sau Lizzy? Îmi place Lizzy.
— Nu e Lizzy, spuse Lib.
— Izzy? Ibby?
— Iddly-diddly!
Anna izbucni în râs.
— Atunci așa am să vă spun, domnișoară Iddly-Diddly.
— Nu, nu vei face asta, năstrușnico, spuse Lib.
Oare soții O’Donnell și prietenul lor Flynn se întrebau ce-i cu toată acea veselie care se insinua prin pereți?
— Ba așa voi face, spuse Anna.
