faptul că denumirea zilei de miercuri vine din „primul post”, iar a celei de vineri din „al doilea post”. (În ambele zile, tradiția spune că bebelușii înfometați trebuie lăsați să plângă de trei ori înainte de a li se da sticla.) Cuvântul joi, printr-un contrast încântător, înseamnă „ziua dintre posturi”.
VP - 130
Să fie oare adevărat? Nu avea încredere în păcăliciul ăsta; Bryne avea suficientă erudiție, dar făcea pe bufonul.
Strămoșii noștri aveau un obicei (în idiomul irlandez) de a posti împotriva unui vinovat sau al unui datornic, ceea ce însemna să
flămânzești în mod deliberat în fața ușii acestuia. Se spune că
sfântul Patrick însuși a postit împotriva Creatorului său pe muntele din Mayo ce-i poartă numele, repurtând un succes de seamă: l-a făcut de rușine pe cel Atotputernic, obligându-l să-i dea dreptul de a-i judeca chiar el pe irlandezi în Ziua de Apoi. În India, de asemenea, protestul prin postire în pragul ușii a devenit atât de răspândit, încât Viceregele propune ca acesta să fie interzis. Dacă micuța domnișoară O’Donnell exprimă o doleanță
juvenilă prin renunțarea sa la micul dejun, prânz și cină, acest corespondent nu a putut încă să afle.
Lib vru să arunce ziarul în foc. Omul ăsta nu avea deloc inimă? Anna era o copilă cu probleme, nu o glumă pentru distracția pe timp de vară a cititorilor unui ziar.
— Ce scrie despre mine, domnișoară Lib?
Ea scutură din cap.
— Nu e despre tine, Anna.
Pentru a-și distrage atenția, Lib aruncă o privire titlurilor cu litere groase și negre, despre subiecte de importanță mondială. Alegeri generale; unirea Moldovei cu Valahia; Veracruzul asediat; o erupție vulcanică în curs de desfășurare în Hawaii.
Degeaba. Lui Lib nu-i păsa de nimic din toate astea. Meseria de infirmieră
privată te restrângea întotdeauna, iar specificul acestei slujbe pe care o presta acum intensificase efectul, reducând lumea la o mică încăpere.
Împături ziarul și îl lăsă pe tava pentru ceai de lângă ușă. Apoi verifică din nou toate suprafețele, nu pentru că ar fi crezut în continuare că exista o ascunzătoare tainică care-i permitea Annei să iasă pe furiș ca să mănânce în timpul schimbului măicuței, ci doar ca să-și ocupe timpul cu ceva.
În cămașă de noapte, copila stătea și croșeta ciorapi de lână. Era posibil ca până la urmă Anna să aibă vreo doleanță nerostită? se întrebă Lib.
— E timpul să te culci.
Aranjă pernele, astfel încât acestea să sprijine capul fetei la unghiul corect. Își scrise observațiile.
Dropica nu s-a ameliorat.
VP - 131
Gingiile idem.
Pulsul: 98 de bătăi pe minut.
Plămânii: 17 respirații pe minut.
Când măicuța veni să preia schimbul, Anna dormea deja.
Lib simți că trebuie să vorbească, chiar dacă femeia se împotrivea tuturor încercărilor ei de a deschide o conversație.
— Au trecut cinci zile și patru nopți, soră, și n-am observat nimic. Te rog să-mi spui, de dragul pacientului, dumneata ai observat ceva?
O ezitare, apoi măicuța clătină din cap. Apoi adăugă foarte încet:
— Poate din pricină că n-a fost nimic de văzut.
Ce să însemne asta – că n-a avut loc niciun fel de hrănire pe furiș
deoarece Anna era într-adevăr o minune care supraviețuia cu o dietă
formată doar din rugăciuni? Aerul îmbâcsit al inefabilului umplea acest bordei – întreaga țară – și-i întorcea lui Lib stomacul pe dos.
Se strădui să folosească tot tactul de care putea da dovadă.
— Am ceva de zis. Nu e despre Anna, ci mai degrabă despre noi.
Asta trezi interesul măicuței. După un moment lung de tăcere, spuse:
— Despre noi?
— Suntem aici pentru a observa, nu-i așa?
Sora Michael dădu din cap.
— Cu toate astea, a studia ceva poate să însemne a interfera cu acel ceva.
Dacă punem un pește într-un acvariu sau o plantă într-un ghiveci cu scopul de a le observa, înseamnă că le schimbăm condițiile. Indiferent cum o fi trăit Anna în ultimele patru luni – acum totul e diferit, nu ești de acord?
Măicuța nu făcu decât să-și încline capul într-o parte.
