— Este o chestiune ce ține de confidențialitate.
Oare femeia cunoștea cuvântul? Judecând după privirea ei, nu era prea clar.
De data asta Lib o luă la dreapta, în direcția satului Mullingar, doar pentru că nu fusese niciodată în acea direcție. Nu avea poftă de mâncare și nu putea încă să suporte gândul de a sta închisă în camera ei de la Ryan’s.
În spatele ei se auzi zăngănitul metalic al unor potcoave de cal. Lib recunoscu umerii lați și șuvițele arămii abia când călărețul ajunse în dreptul ei. Dădu din cap, așteptându-se ca William Bryne să-și ducă mâna la pălărie și să-și continue drumul.
— Domnișoară Wright. Ce plăcere să vă întâlnesc.
Bryne alunecă din șa.
— Trebuie să-mi fac plimbarea zilnică, a zis Lib, acesta fiind singurul lucru la care se putuse gândi.
— La fel și eu cu Polly.
— Și-a revenit, așadar?
— Așa se pare, și se bucură de viața la țară, îi răspunse el și lovi cu palma crupa lucioasă a calului. Dar dumneavoastră, s-a întâmplat să dați peste vreun punct de atracție?
VP - 136
— Încă nu, nici măcar peste vreun cerc din pietre. Tocmai mă întorc din cimitir, menționă Lib, dar n-am găsit nimic care să aibă o importanță
istorică.
— Ei bine, pe vremuri ne era interzis să-i îngropăm pe ai noștri, așa că
mormintele catolice mai vechi se găsesc toate în cimitirul protestant din orașul vecin, îi spuse el.
— A, scuzați-mi ignoranța.
— Cu dragă inimă, spuse Bryne. Mai greu e să vă iert rezistența în fața farmecului acestui minunat peisaj, spuse el fluturându-și mâna.
Lib strânse din buze.
— O mlaștină nesfârșită, plină cu apă. Am căzut ieri pe burtă în ea și am crezut că n-o să mai ies niciodată de acolo.
El zâmbi.
— Singurul lucru de care trebuie să vă temeți sunt smârcurile mișcătoare.
Arată ca niște terenuri solide, dar de fapt sunt ca niște bureți plutitori. Dacă
se întâmplă să calci în așa ceva, te scufunzi imediat în apa întunecată aflată
dedesubt.
Ea se strâmbă. Nu-i displăcea să vorbească despre orice altceva decât despre slujbă.
— Apoi mai există și smârcurile migratoare, continuă el, care seamănă cu o avalanșă…
— Asta-i pură născocire.
— Jur, spuse Bryne, după o ploaie puternică, toată partea de sus a pământului se poate disloca. Sute de acri de turbă încep să alunece mai repede decât poate să alerge un om.
Lib scutură din cap.
— Pe onoarea mea de jurnalist! spuse el cu mâna pe inimă. Puteți să
întrebați orice localnic.
Lib aruncă o privire piezișă, închipuindu-și cum un val maroniu se rostogolea spre ei.
— Turba e o chestie extraordinară, spuse Bryne. Pielea fină a Irlandei.
— Bună de pus pe foc, presupun.
— Ce anume, Irlanda?
Asta o făcu să izbucnească în râs.
— Bănuiesc că ați da foc întregului ținut, dacă ar putea fi secat mai întâi.
— Îmi puneți cuvinte în gură.
William Bryne zâmbi afectat.
— Știați că turba posedă misterioasa putere de a păstra lucrurile în starea în care se aflau în momentul imersiei? Din mlaștinile astea au fost scoase VP - 137
