A fost spălată cu buretele.
A înghițit 2 linguri de apă.
— Păreți obosită, domnișoară Wright.
— Chiar așa? i-o trânti Lib.
— Ați fost văzută hoinărind prin tot ținutul.
Oare măicuța voia să spună că fusese văzută singură? Sau împreună cu jurnalistul? O bârfeau localnicii?
— Mișcarea mă ajută să dorm, minți ea.
După ce sora Michael plecă, Lib își studie o vreme propriile notițe.
Paginile albe și netede păreau să-și bată joc de ea. Datele nu-i relevau nimic; ele nu izbuteau să spună altă poveste în afara celei care zicea că Anna era Anna și nimeni altcineva. Fragilă, cu fața umflată, osoasă, plină de viață, friguroasă, zâmbitoare, mititică. Copila continua să citească, să-și aranjeze cartonașele, să coasă, să croșeteze, să se roage, să cânte. O excepție de la toate regulile. Un miracol? Lib se ferea de acest cuvânt, dar începea să
înțeleagă de ce unii ar fi putut-o numi astfel.
VP - 149
Anna avea ochii larg deschiși, castaniul lor era stropit cu ambră. Lib se aplecă spre ea.
— Te simți bine, copilă?
— Mai mult decât bine, domnișoară Lib. Este sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
— Așa am auzit, spuse Lib. Când a fost ridicată la ceruri, nu-i așa?
Anna dădu din cap, mijindu-și ochii la fereastră.
— Astăzi lumina e atât de puternică, cu aure colorate în jurul tuturor lucrurilor. Parfumul ierbii negre!
Lui Lib, dormitorul i se păru a fi umed și mucegăit, iar mănunchiul de flori purpurii din vază nu avea niciun parfum. Însă copiii erau foarte deschiși la senzații, iar această copilă îndeosebi.
Luni, 15 august, 6:17 dimineața.
A raportat că a dormit bine.
Temperatura de la subsoară în continuare mică.
Pulsul: 101 bătăi pe minut.
Plămânii: 18 respirații pe minut.
Rezultatele oscilau, dar în ansamblu ele creșteau ușor. Era o creștere periculoasă? Lib nu putea fi sigură. Medicii erau cei instruiți să emită astfel de judecăți. Totuși, McBrearty părea nepotrivit pentru această sarcină.
Soții O’Donnell și Kitty veniră devreme s-o anunțe că pleacă la biserică.
— Pentru a oferi prima recoltă? întrebă Anna, cu ochii aprinși.
— Bineînțeles, spuse mama ei.
— Ce înseamnă asta, mai exact? întrebă Lib pentru a se arăta politicoasă.
— Oferim pâine făcută din primul grâu secerat, spuse Malachy, și amestecat cu, ăă, un pic de ovăz și de orz.
— Nu uita c-o să se aducă și afine, adăugă Kitty.
— Și câțiva cartofi noi, cât vârful degetului, lăudat fie Domnul, spuse Rosaleen.
Prin fereastra unsuroasă, Lib urmări plecarea grupului; bărbatul rămăsese câțiva pași în urma femeilor. Cum putea să le pese de sărbătoarea asta a lor în cea de-a doua săptămână a supravegherii? Însemna oare că n-au nimic pe conștiință, se întrebă ea, sau erau niște monștri insensibili? Mai devreme, Kitty nu i se păruse insensibilă; mai degrabă îngrijorată pentru verișoara ei. Însă atât de temătoare față de infirmiera engleză, încât înțelesese greșit întrebarea lui Lib și crezuse că e acuzată că o hrănește în secret pe fată.
VP - 150
În dimineața aceea, Lib n-o scoase din casă pe Anna decât la ora zece, pentru că aceasta era ora pe care o trecuse în bilețelul ei. Era o zi frumoasă, cea mai bună din cele de care avusese parte până acum; un soare pe cinste, la fel de neadumbrit ca-n Anglia. Luă mâna copilei într-a ei și impuse pașilor un ritm foarte prudent.
Anna se mișca într-un mod ciudat, cu bărbia împinsă în față, i se păru lui Lib. Însă fata arăta interes pentru tot ce se afla în jur. Adulmecă aerul de parcă ar fi fost îmbibat cu ulei de trandafiri, și nu de mirosul vacilor și-al găinilor. Mângâie fiecare bolovan plin de mușchi pe lângă care treceau.
— Ce se petrece cu tine astăzi, Anna?
— Nimic. Sunt fericită.
Lib o privi întrebătoare.
— Fecioara toarnă o asemenea cantitate de lumină asupra tuturor lucrurilor, încât aproape c-o pot mirosi.
Oare dacă nu mâncai nimic sau mâncai foarte puțin, ți se deschideau porii? se întrebă Lib. Ți se ascuțeau simțurile?