Îi spuse că fusese în Persia și-n Egipt.
— Domnul Bryne este un adevărat călător, zise Lib.
— O, m-am gândit să ajung și mai departe, spuse el.
Ea îl privi pieziș.
VP - 152
— Aș vrea să mă stabilesc poate în Canada, sau în Statele Unite, sau chiar în Australia sau Noua Zeelandă. Să-mi lărgesc orizonturile.
— Dar să rupeți toate legăturile, atât pe cele profesionale, cât și pe cele personale… Lib nu-și găsea cuvintele. N-ar semăna un pic cu moartea?
Bryne dădu din cap.
— Sunt de părere că în general, emigrarea chiar asta înseamnă. Prețul unei noi vieți.
— V-ar plăcea să vă spun o ghicitoare? îl întrebă Anna din senin.
— Foarte mult, îi spuse el.
I le recită pe cele despre vânt, hârtie și flacără; îi ceru lui Lib ajutorul doar pentru a-i confirma câte un cuvânt. Bryne nu reuși să ghicească niciuna și, de fiecare dată când auzea răspunsul, își ciocănea capul.
Apoi o puse pe Anna să identifice cântatul păsărilor. Ea recunoscu plânsetul melodic al unei găinușe-de-baltă și răpăitul făcut de aripile unei păsări pe care ea o numea plângărețul de baltă, ceea ce se dovedi a fi un termen irlandez pentru becațină.
Într-un târziu, Anna le mărturisi că e un pic obosită. Lib îi aruncă o privire cercetătoare și-i pipăi fruntea, care era în continuare rece ca piatra, în ciuda soarelui și a efortului depus.
— Ai vrea să te odihnești un pic aici ca să-ți recapeți puterile pentru drumul de întoarcere? întrebă Bryne.
— Da, vă rog.
Bryne își scoase paltonul cu un fâlfâit de pulpane și-l întinse pentru copilă
pe un bolovan mare și plat.
— Stai jos, spuse Lib, îngenunchind și bătând cu palma căptușeala maronie, caldă încă de la spinarea lui.
Anna se lăsă în jos pe el și mângâie cu un deget satinul.
— Nu îmi voi lua ochii de la tine, îi promise Lib fetei.
Apoi, ea și Bryne se duseră mai încolo.
Cei doi merseră la întâmplare până când dădură de un zid aflat în ruină.
Stăteau atât de aproape unul de celălalt, încât Lib putea să simtă căldura eliberată ca un abur din mânecile cămășii lui.
— Ei bine?
— Ei bine, ce, domnișoară Lib?
Vocea lui era ciudat de încordată.
— Ce părere aveți despre ea?
— E încântătoare.
Bryne vorbea atât de încet, încât fu nevoită să se aplece ca să-l audă.
— Nu-i așa?
— O fată încântătoare și muribundă.
VP - 153
Brusc, Lib simți că nu mai are aer. Se uită peste umăr la Anna, o siluetă
îngrijită, odihnindu-se pe un colț al paltonului bărbatului.
— Sunteți oarbă? întrebă Bryne, la fel de domol ca și cum ar fi spus ceva drăguț. Fata se consumă sub ochii dumneavoastră.
Aproape că începu să se bâlbâie.
— Domnule Bryne. Cum, cum…
— Bănuiesc că tocmai asta e: sunteți prea aproape de ea ca să vă dați seama.
— Cum puteți… ce anume vă face să fiți atât de sigur?
