Anna se aplecă înainte, ca și cum ar fi vrut să-i încredințeze un mare secret.
— Ca niște clopote, în depărtare.
Țiuit în urechi, scrise Lib.
Pulsul: 104 bătăi pe minut.
Plămânii: 21 de respirații pe minut.
VP - 157
Mișcările fetei erau în mod evident mai lente, observă Lib, acum că era în căutarea unor dovezi; mâinile și picioarele, puțin mai reci și mai albastre decât cu o săptămână în urmă. Dar inima îi bătea mai repede, asemenea aripilor unei păsărele. În seara asta, obrajii Annei erau roșii. Pe alocuri, pielea ei era aspră ca o răzătoare pentru nucșoară. Avea un ușor miros acru, iar Lib ar fi vrut să-i facă o baie cu buretele, dar îi era teamă că apoi o să-i fie și mai frig.
— Te ador, O, Cruce Sfântă…, șopti Anna rugăciunea Dorothy, holbându-se în tavan.
Dintr-odată, Lib își pierdu răbdarea.
— De ce o reciți atât de des pe asta?
Se aștepta ca Anna să-i spună iarăși că e o rugăciune personală.
— Treizeci și trei.
— Poftim?
— Doar de treizeci și trei de ori pe zi, spuse Anna.
Lib fu șocată. Asta însemna mai mult de o dată pe oră, dar ținând cont că
și dormea, însemna că o spune de mai mult de două ori pe oră în timpul orelor de trezie. Dacă Bryne ar fi aici, ce-ar întreba-o? Cum ar dezlega el misterul?
— Domnul Thaddeus a fost cel care ți-a spus să faci asta?
Anna scutură din cap.
— Asta era vârsta pe care o avea.
Lui Lib îi luă câteva clipe să înțeleagă.
— Cristos?
Ea dădu din cap.
— Când a murit și a înviat.
— Dar de ce trebuie să spui tocmai rugăciunea asta de treizeci și trei de ori pe zi?
— Ca să-l scot pe Pat din…
Tăcu brusc.
În cadrul ușii deschise stătea doamna O’Donnell, cu brațele întinse.
— Noapte bună, mămico, spuse fata.
Fața aceea împietrită; din locul în care se afla, Lib putea să simtă suferința femeii. Sau era furie din cauza faptului că i se refuza un lucru atât de neînsemnat ca o îmbrățișare? Nu-i datora oare copilul măcar atâta lucru mamei care a adus-o pe lume?
Rosaleen se întoarse și trânti ușa în urma ei.
Da, era furie, decise Lib; nu doar împotriva fetei care o ținea la distanță pe mama ei, dar și împotriva infirmierei care era martoră la ce se întâmpla.
VP - 158
Îi trecu prin minte că s-ar putea ca Anna – fără ca măcar să fie conștientă
de asta – să încerce s-o facă pe femeie să sufere. Să postească împotriva unei femei care o transformase într-un fel de atracție de bâlci.
Prin perete, se auzi chemarea și lamentația Rozariului. Anna nu ceruse să
ia parte în seara aceea la rugăciune, observă Lib; un alt semn că puterea ei începuse să se scurgă.
Copila se ghemui acum lângă ea. De ce foloseau oamenii expresia
„doarme ca un copilaș” atunci când se refereau la cineva care e cufundat într-un somn liniștit? se întrebă Lib. Adesea, copilașii se tolăneau ca niște obiecte stricate sau se făceau ghem ca și cum ar fi vrut să se întoarcă în timp și să revină la îndelungata stare de inconștiență din care au fost smulși.
Aranjă păturile în jurul Annei și mai aduse o a patra, pentru că fata continua să tremure de frig. Stătu și așteptă până când Anna adormi și psalmodierea din încăperea alăturată încetă.
— Domnișoară Wright.
