Dar de data asta o găsi pe Anna stând întinsă în pat și pe călugărița itinerantă așezată pe margine; copila era atât de captivată de povestea pe care i-o spunea măicuța, încât nici măcar nu se sinchisi de Lib.
— Avea o sută de ani și era chinuită tot timpul de dureri îngrozitoare, îi spunea sora Michael.
Privirea maicii alunecă spre Lib și apoi înapoi la Anna.
— Bătrâna mărturisi că atunci când, copilă fiind, participa la slujbă, luase Sfânta Împărtășanie, dar nu-și închisese gura la timp, iar azima căzuse pe podea. Vezi tu, îi fusese atât de rușine, încât nu spusese nimănui, o lăsase acolo.
Anna uită să mai respire.
Era prima dată când Lib o vedea pe măicuță atât de volubilă.
— Ei bine, știi ce-a făcut preotul?
— Când i-a căzut din gură? întrebă Anna.
— Nu, preotul căruia femeia i se confesa, când avea o sută de ani. S-a dus la biserica aceea și a găsit-o în ruine, spuse sora Michael, dar printre dalele sparte din podea crescuse o tufă. I-a cercetat rădăcinile, și ce a găsit el oare dacă nu tocmai azima, la fel de proaspătă ca-n ziua în care fetiței îi căzuse din gură, cu aproape un secol în urmă.
Anna scoase un mic sunet de uimire.
Lib se lupta din greu să n-o apuce pe măicuță de braț și s-o scoată afară
din încăpere. Cum să-i spui astfel de povești Annei?
— Preotul a luat azima și i-a pus-o femeii pe limbă, blestemul a fost rupt, iar ea a fost eliberată de dureri.
Copila își făcu cu repeziciune semnul crucii.
VP - 156
— Odihna veșnică dă-o ei, Doamne, și lumina fără de sfârșit să
strălucească asupră-i. Să se odihnească în pace.
Lib înțelese că „eliberată de dureri” însemna că murise. Doar în Irlanda acest fapt putea să treacă drept final fericit.
Anna își ridică privirea spre ea.
— Bună seara, domnișoară Lib. Nu te-am văzut.
— Bună seara, Anna.
Sora Michael se ridică și-și adună lucrurile. Veni la Lib și-i șopti la ureche:
— A fost foarte exaltată toată după-amiaza, a cântat imn după imn.
— Și dumneavoastră v-ați gândit că o poveste atât de lugubră o va calma?
Încadrat în olandă, chipul măicuței deveni de nepătruns.
— Cred că nu înțelegeți poveștile noastre, doamnă.
Cuvintele acestea denotau o atitudine beligerantă din partea surorii Michael. Măicuța alunecă pe nesimțite afară din cameră înainte ca Lib să
apuce să-i spună ce voise să-i spună toată după-amiaza: că din punctul ei de vedere – bineînțeles că nu-l putea aduce pe Bryne în discuție –, Anna se afla în mare pericol.
Își făcu de lucru aranjând lampa, recipientul cu combustibil lichid, foarfecă de tăiat fitilul, carafa cu apă, păturile, pregătite toate pentru noapte.
Își scoase carnetul cu notițe și ridică încheietura Annei. „O fată încântătoare și muribundă.”
— Cum te simți?
— Destul de mulțumită, domnișoară Lib.
Ochii Annei erau adânciți în orbite, observă acum Lib, înghițiți de țesutul umflat.
— Cum te simți în corpul tău, vreau să zic.
— Simt că plutesc, spuse fata după o clipă lungă de tăcere.
Amețeală? scrise Lib.
— Mai e ceva care te deranjează?
— Plutirea nu mă deranjează.
— Atunci e ceva ce e diferit astăzi?
Creionul metalic era pregătit.
