— Îmi văd picioarele, spuse Anna, dar mi se pare că aparțin altcuiva.
Se uita la ghetele uzate ale fratelui ei.
Lib o strânse mai tare de mână.
La capătul drumului, ascunsă vederii celor din bordei, apăru o siluetă
îmbrăcată cu un palton negru: William Bryne. Acesta își ridică pălăria, lăsându-și libere șuvițele.
— Domnișoară Wright.
— A, cred că-l cunosc pe acest domn, remarcă Lib pe cât de nonșalant putu.
Întrebându-se, în același timp, dacă într-adevăr îl cunoaște măcar un pic.
Comitetul ar putea s-o concedieze pentru plănuirea acestui interviu, dacă
vreunul dintre membri ar afla despre asta.
— Domnule Bryne, aceasta e Anna O’Donnell.
— Bună dimineața, Anna.
Îi strânse mâna. Lib observă că Bryne cercetează degetele umflate ale fetei.
Începu cu platitudini legate de vreme, însă mintea ei alerga de colo-colo.
Unde ar fi putut cei trei să meargă pentru ca riscul de a fi văzuți să fie cât mai scăzut? Cât de repede se întorcea familia de la slujbă? Îi conduse pe Bryne și pe Anna în direcția opusă satului și intră pe un drum de căruțe care nu părea prea folosit.
— Domnul Bryne e un vizitator, domnișoară Lib?
Lib scutură din cap, uimită de întrebarea copilei.
VP - 151
N-o putea lăsa pe Anna să le spună părinților că infirmiera își încălcase propria regulă.
— Mă aflu aici doar pentru puțină vreme, pentru a vizita punctele de atracție, spuse Bryne.
— Cu copiii dumneavoastră? întrebă Anna.
— Din păcate, deocamdată nu am niciunul.
— Soție aveți?
— Anna!
— E-n regulă, îi spuse Bryne lui Lib și se întoarse spre Anna. Nu, draga mea. Odată am fost cât pe ce, dar domnișoara s-a răzgândit în ultima clipă.
Lib se uită în altă parte, la un teren mlăștinos presărat cu băltoace strălucitoare.
— O, spuse Anna, plină de amărăciune.
Bryne dădu din umeri.
— S-a stabilit în Cork, adio și n-am cuvinte.
Lui Lib îi plăcu răspunsul lui.
Bryne descoperi că Annei îi plac florile, ceea ce era o mare coincidență, îi spuse el, pentru că și lui îi plăceau florile. Rupse o crenguță roșie de corn ce păstra încă o ultimă floare albă și i-o dădu.
— La misiune, îi zise ea, ni s-a spus că lemnul folosit pentru cruce era de corn, și de-asta acum copacul e scund și răsucit, pentru că-i pare rău.
Bryne se aplecă ca s-o audă.
— Florile sunt ca o cruce, vezi? Două petale lungi, două scurte, spuse Anna. Și acele pete maronii sunt urmele piroanelor, iar aceea e coroana de spini din mijloc.
— Fascinant, spuse Bryne.
Lib se bucură că în cele din urmă a riscat aranjând această întâlnire.
Înainte, el nu putea decât să facă glume pe seama cazului; acum avea ocazia s-o cunoască pe fată în carne și oase.
Bryne spuse o poveste despre un rege persan care și-a oprit pentru mai multe zile armata din marș doar pentru a admira un platan. Ieși de pe drum ca să le arate un cocoș de munte care zburătăcea pe-acolo, trupul lui roșcat contrastând puternic cu ierburile.
— Vezi ce sprâncene roșii are? Ca ale mele.
— Mai roșii decât ale tale, zise Anna râzând.
