1
ERASMUS
ELOGIUL NEBUNIEI
Sau discurs spre lauda prostiei
Traducere de Robert Adam
Editura Antet
ISBN: 973–96967–9–1
2
1. Frontispiciu
3
Erasmus din Roterdam către prietenul său Thomas Morus
2. Erasmus
SALUT
Călătorind zilele trecute din Italia spre Anglia, pentru a nuirosi în vane visări timpul ce eram oricum nevoit a-l petrececălare, îmi lăsam deseori gândul să zboare fie spre studiilenoastre comune, fie spre plăcuta amintire a iubiţilor şiînţelepţilor mei prieteni pe care aveam să-i revăd. Şi, dragă
Morus, tu erai printre cei pe care îi zăream cel mai des în faţaochilor. În absenţa ta, prin minte mi se perindau clipele fericitepetrecute împreună, care au fost, te încredinţez, cele maibinecuvântate din viaţa mea.
Hotărându-mă deci să nu stau degeaba, şi nefiindîmprejurările prielnice compunerii unei lucrări serioase, m-amamuzat închipuind un Elogiu al Nebuniei.
„Ce Minervă, îmi vei spune poate, ţi-a inspirat taman această
4
idee ciudată?” Mai întâi, gândindu-mă la tine, numele de Morusmi l-a amintit pe cel de Moria, dat de greci Nebuniei (sauProstiei), cu toate că simpla asemănare a numelor nu înseamnă
că ai suferi în vreun fel influenţa acestei zeiţe. Dimpotrivă, tueşti cu totul străin de ea, după cum cunoaştem cu toţii. Şi mi-ammai imaginat că o asemenea născocire ţi-ar fi pe plac, căci ştiucă, precum Democrit, iei câteodată în răspăr viaţa obişnuită aoamenilor şi nu te dai în lături de la asemenea jocuri, dacă nusunt cu totul nesărate şi lipsite de duh. Iar plăsmuirea mea, denu mă înşel, nu cade în astfel de păcat. Deşi spiritul tău superiorte ridică mult deasupra gloatei, stăpâneşti arta de a vorbi peînţelesul tuturor, şi firea-ţi bună te îndeamnă să găseşti adeseamulţumire în folosirea ei.
Te rog deci să primeşti această mică disertaţie ca dovadă aprietenei ce îţi port. Sper că o vei lua sub protecţia ta, pentru că
de acum îţi aparţine mai mult decât mie, care ţi-o dedic. Nu mă
îndoiesc că se vor găsi destui Zoili rău intenţionaţi care să strigeîn gura mare că nu se cade ca pana unui teolog să zămislească
asemenea nimicuri, că aceste satire se bat cap în cap cumodestia creştină. Nu este exclus să mă acuze că am readus laviaţă vechea comedie şi că îmi înfig colţii în cine apuc, ca un nouLucian.
Cât despre cei care vor găsi subiectul prea neînsemnat şi vorfi indignaţi de tonul uşuratic cu care este tratat, îi invit să bagede seamă că nu sunt eu primul care a scris în acest chip, ci doaram urmat exemplul unor autori celebri. Cu multe veacuri înurmă, Homer a descris războiul dintre broaşte şi şoareci, Virgiliua închinat un poem „Ţânţarului”, Ovidiu a preamărit „Nuca”,Policrate şi Socrate s-au luat la întrecere în proslăvirea luiBusiris, Glaucon a lăudat nedreptatea, Favorinus pe Tersit şifrigurile quartane, Synesius cheliile, iar Lucian muştele şiparaziţii. Seneca a luat peste picior apoteoza împăratuluiClaudiu. Plutarh a scris un dialog între Ulise şi Gryllus prefăcutîn porc, Lucian şi Apuleius şi-au ales ca subiect măgarul, iar unautor al cărui nume îmi scapă a închipuit testamentul unui porcpe nume Grunnius Corocotta, după cum aminteşte chiar şiSfântul Ieronim. Iar dacă detractorii mei nu vor găsi acesteargumente îndeajuns de convingătoare, n-au decât să-şi 5
închipuie că am jucat şah sau că mi-am făcut de cap, călare pebăţ, precum copiii.
Căci nu ar fi oare din cale afară de nedrept ca, în vreme cetuturor breslelor le sunt îngăduite anumite distracţii, oamenii delitere că nu aibă parte de asemenea petreceri? Nemaipunând lasocoteală că năzdrăvăniile lor pot fi luate drept pilde, şi uncititor mai sprinten la cuget poate trage din ele mai multă
învăţătură decât din operele pompoase. Unul cântă în struneleretoricii şi filosofiei printr-un discurs împestriţat cu fraze furatedin toate părţile, altul ridică în slăvi vreun principe, cestălaltpredică popoarelor războiul contra turcilor, mai apare câte unulcare prezice viitorul sau despică pasionat firul în patru. După
cum nimic nu este mai prostesc decât luarea în glumă alucrurilor serioase, la fel nu este nimic mai comic decât dorinţade a trata în mod solemn despre o şotie. Revine publicului să sepronunţe asupra acestei lucrări. Totuşi, de nu cumva orgoliul îmiîntunecă vederea, cred că lauda Prostiei nu am făcut-oprosteşte.
Pentru a răspunde celor care m-ar putea învinui pentru limbamea prea ascuţită, le voi spune că scriitorilor le-a fostdintotdeauna îngăduit să îşi râdă de viaţa de zi cu zi, cucondiţia să nu o facă plini de furie şi patimă. Nimic mai ciudatdecât sfioşenia acestui secol al nostru, căruia numai vorbelemari îi mai sunt pe plac. Unii oameni merg până acolo încât arsuporta mai uşor să fie hulit Iisus Hristos decât cea mainevinovată glumă pe seama popilor sau a împăraţilor, în specialcând sunt în joc interesele lor.
Dar oare cel care se revoltă împotriva condiţiei umane, fără
să atace pe nimeni personal, nu vrea mai degrabă să prevină şisă îndrume decât să rănească prin cuvânt? Şi de altfel de câteori nu m-am războit aşa cu mine însumi? Cel care nu cruţă penimeni, indiferent de condiţia socială, dovedeşte în acest modcă nu poartă sâmbetele vreunui om anume, ci înfierează viciul.
Deci, de se găseşte cineva care se crede direct vizat, acesta estefie ros de remuşcări, fie se teme de judecata celorlalţi.
Însuşi Sfântul Ieronim a scris satire mai şfichiuitoare decâtale oricui, căci nu a pregetat uneori să pomenească şi numelecelor cărora avea ceva să le reproşeze.
6
În ceea ce mă priveşte, nu numai că m-am ferit să dau vreunnume, dar am adoptat şi un stil moderat, încât cititorul inteligentva pricepe că am căutat mai degrabă să mă amuz decât să
