dizolvase în aer. Deşi ciudata poveste devenise de necontrolat. Reportajul de seară referitor la aniversare fusese o ştire scurtă, cu o calitate slabă a sunetului, în care ministrul o felicita pe sărbătorită de pe terasa orfelinatului.
A doua zi, în Fri Weekend a apărut un articol de două
coloane, la pagina 7, pe ultima pagină a ziarului, fără
fotografie. Povestea despre adopţiile misterioase murise de-a binelea. Numai scandalul – încăierarea dintre cunoscutul om de presă şi un consilier al ministrului – încă era de interes.
Seara, cei trei jurnalişti se întâlniră în apartamentul lui Peter Trøst din Østerbro. Knud Tåsing privi posterul soldatului cu grenada, pe fundalul roşu, dar nu spuse nimic.
Nils Jensen purta un mic aparat de fotografiat Leica, pe o curea în jurul gâtului şi încă arăta de parcă plămânii lui erau privaţi de oxigen. Cei trei bărbaţi tăcură pentru o lungă
perioadă de timp.
— În ceea ce mă priveşte, cu siguranţă voi continua ancheta, spuse Knud Tåsing în cele din urmă. Afară se făcuse întuneric. Bineînţeles că va continua. Dacă nu 320
- ERIK VALEUR -
ajungea cu subiectul la o concluzie spectaculoasă, avea să îşi piardă locul de muncă. Indiferent ce faceţi, trebuie să luaţi în considerare rezultatele ultimelor mele cercetări.
Jurnalistul deschise geanta ponosită, pe care o purta din perioada de glorie a carierei sale. Aceasta era burduşită cu reviste.
Peter Trøst aprinse lampa de birou, dar tot nu spunea nimic.
— Uitaţi-vă la asta… Ziaristul aruncă o revistă pe masă, o ediţie uimitor de bine conservată din Ude og Hjemme, datată
25 mai 1961. Pe copertă apărea o fetiţă într-o rochie cu dantelă albă, cu un buchet mare de frezii în braţe. Fetiţa şi florile erau atent aranjate şi aşezate în faţa unui fundal albastru. Ea privea poznaşă cititorul prin părul negru, în depărtare. Haideţi să aruncăm o privire în cel mai bun orfelinat din lume – 25 de ani la Kongslund, scria sub fotografie.
Peter Trøst îşi privi fostul prieten aproape furios.
— Nu am citit suficient de multe reviste?
Nils Jensen începu să le răsfoiască şi constată că hârtia era surprinzător de subţire. Loteria imaginilor cu premii de până la un sfert de milion merge mai departe, scria cu litere albastre îngroşate într-o ramă, urmat de articolul cu privire la aniversare: Copilul găsit, oaspetele neaşteptat la marea aniversare. Urma o fotografie a grădinii de la Kongslund.
— Această fotografie a fost făcută la a douăzeci şi cincea aniversare Kongslund, spuse Knud. Cu alte cuvinte, în 1961.
Aşa cum puteţi vedea, şi în acele zile sărbătoreau tot pe gazon.
— Incredibil, şi eu am fotografiat exact din acelaşi loc, spuse Nils.
— Anumite lucruri nu se schimbă niciodată, comentă
Knud Tåsing. Dar, în acest caz, textul este foarte interesant…
Mai ales în partea textului în care este vorba despre copilul găsit. Şi încă ceva. Făcu o pauză, aproape triumfător.
321
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Această revistă a folosit, fără îndoială, acelaşi font precum cel folosit de expeditorul anonim pentru scrisoarea sa.
Urmă o clipă de tăcere.
Apoi, ceilalţi doi se aplecară în faţă şi citiră cuvintele pe care jurnalistul le subliniase cu roşu.
Pentru domnişoara Ladegaard şi pentru angajatele ei,această zi nu a fost o sărbătoare obişnuită, pentru că dis-de-dimineaţă a apărut un oaspete neaşteptat. Când una dintrebone a auzit zgomot în faţa aripii de sud a casei şi a privitafară, ea a văzut un coşuleţ cu cea mai dulce fiinţă pe care vi-o puteţi imagina. Un copil părăsit! Bona, domnişoara AgnesOlsen, a povestit revistei Ude og Hjemme că nimeni nu a văzut cine l-a adus pe băieţel. Dar el era într-o formă foarte bună.
Poliţia încă nu are niciun punct de plecare cu privire la părinţiilui.
Peter Trøst se încruntă:
— Băieţelul…?
Knud Tåsing încleştă pumnul ca soldatul de pe poster.
— Da, chiar… ? S-a spus mereu că acel copil găsit la Kongslund a fost o fetiţă – în toate ziarele aşa scria. O fetiţă…
şi anume Marie Ladegaard, care câţiva ani mai târziu a devenit fiica adoptivă a directoarei. În orice caz, asta am auzit întotdeauna.
— Trebuie să fie o greşeală de tipar, spuse fotograful.
— Asta nu arată a greşeală de tipar, spuse Knud Tåsing.
Dar eu am găsit-o – chiar dacă a fost mult de lucru – pe această Agnes Olsen. Astăzi locuieşte în Brønshøj. Knud Tåsing zâmbi. Mi-am găsit câteva cunoştinţe vechi în sindicatul profesional şi, voilà, la un moment dat am găsit-o.
Primeşte pensie de invaliditate şi nu are copii. Poate că, până
la urmă, s-a săturat de atâţia copii.
