Oare se referea la mine?
Avea Magna informaţii care să-i fi pus viaţa în pericol?
Eu nu i-am răspuns.
Ce căutase, de fapt, la ea, cel care răscolise sertarele?
La această întrebare nu se putea răspunde. Dar am observat că poliţia, în mod destul de firesc, nu-i considera suspecţi pe ministrul de stat şi pe Carl Malle. La fel cum acceptaseră alibiul comun al tuturor angajaţilor şi al celor prezenţi în cămin, care fuseseră ocupaţi cu curăţenia, după
aniversare.
Câteva zile mai târziu, ei solicitară o listă cu numele tuturor copiilor care veniseră la Kongslund între 1961 şi 1962 şi care ar fi putut fi asociaţi cu misteriosul John Bjergstrand din scrisoarea anonimă. Le-am dat un singur nume: propriul meu nume.
331
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Apoi confiscară toate documentele şi actele şi se puseră pe citit. Era posibil să nu ştie ceea ce eu ştiam deja – şi anume că toate urmele faptelor Magnei din dosarul verde cu inel, cu informaţiile despre copiii danezi din acel interval de timp, fuseseră şterse. M-am gândit la Magna, dar încă nu plângeam.
Dacă existau răspunsuri, eu ştiam unde trebuiau căutate.
Toate informaţiile se aflau în registrul pe care Magna, din câte îmi aduceam aminte, îl păstra în cufărul din lemn de trandafir. Acest registru mă fascinase întotdeauna, cu toate că îl văzusem de puţine ori, timp de câteva secunde. Registrul Kongslund.
Jurnalul secret, valoros al Magnei.
Nu eram sigură dacă Ole Almind-Enevold şi Carl Malle ştiau de existenţa acestui registru. Poliţia cercetase toate lucrurile Magnei, dar nu găsise nimic semnificativ. Registrul dispăruse, ceea ce nu mă surprindea. După ce am aflat, din declaraţia negustorului, de ultima acţiune a Magnei, mi-am dat seama unde se afla registrul acum.
Dar nici acest secret nu voiam să-l împart cu nimeni.
După moartea Magnei, registrul îmi aparţinea – şi îl doream cu orice preţ.
Într-o zi, Susanne îşi pierdu răbdarea cu ancheta poliţiei şi ceru eliberarea rămăşiţelor pământeşti ale Magnei –
trecuseră deja trei săptămâni –, pentru ca fosta directoare a casei să poată fi înmormântată cu demnitate, în cimitirul de la Søllerød. Poliţia îi îndeplini dorinţa şi, astfel, îşi recunoscu înfrângerea. Cazul avea să fie clasat ca accident.
Dacă îşi amintea cineva – şi exista cu siguranţă o persoană
care să-şi amintească – exact acelaşi lucru se întâmplase şi cu şapte ani mai devreme. În cazul corpului de femeie de pe plaja dintre Kongslund şi Bellevue. Ea, ca şi Magna, murise într-un accident petrecut în circumstanţe misterioase, şi în cele din urmă cazul fusese clasat, din cauza lipsei de dovezi, ca accident nefericit. Comisarul, acum pensionar, care investigase cazul de deces şi, ulterior, un jurnalist căruia îi 332
- ERIK VALEUR -
povestise despre bănuiala sa, fără ca povestea să mai fi fost amintită vreodată, locuia în casa sa de vară din Rågeleje şi citea, iar şi iar, articolul de ziar despre răposata directoare de orfelinat.
În cele din urmă puse ziarul deoparte şi privi timp îndelungat pe fereastră căzut pe gânduri.
Femeia moartă de pe plajă avea la ea o fotografie cu vila Kongslund. Şi acum, fosta directoare de la Kongslund murise în acelaşi mod misterios.
Şi, din nou, duse receptorul telefonului la ureche, întrebându-se ce ar trebui să facă. Simţul datoriei îi spunea că trebuia să anunţe pe cineva cu privire la această
coincidenţă stranie. Instinctele sale de poliţist îi spuneau că
avea să ajungă din nou la Carl Malle, iar unul dintre foştii săi colegi îl sfătuise cu tărie să nu îşi asume acest risc.
Soţia lui îl privi parcă a avertizare. Îşi dăduse seama imediat că el fusese cuprins din nou de dorinţa tinerească de a se avânta pe un teren nesigur şi periculos.
Dar el nu mai era tânăr.
Privirea ei speriată îl făcu să se hotărască. Puse din nou receptorul în furcă.
333
- AL ŞAPTELEA COPIL -
20
ÎNMORMÂNTAREA
5 IUNIE 2008
Poate că era adevărat ceea ce îmi scrisese Magdalene, dedincolo de mormânt, cu o seară înainte ca mama mea adoptivă
să fie trimisă în ultima ei călătorie în întuneric: Gândeşte-te,Marie, adulţii nu sunt decât copii care au învăţat să îşiascundă sinele în spatele unor rochii drăguţe şi chipuriinocente. În realitate, oamenii reacţionează mai copilăros,odată cu vârsta, dar ei sunt şi mai periculoşi, violenţi şiimprevizibili.
De la moartea Magnei, ea comunica numai în scris cu mine.
M-am holbat la cuvintele ei, apoi cea mai mare parte a nopţiiam rămas trează. Bănuiam că nu era doar o părere filosofică
generală, ci că se referea la cineva concret.
