"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » 💎 💎"Al șaptelea copil" de Erik Valeur

Add to favorite 💎 💎"Al șaptelea copil" de Erik Valeur

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

ţină cont de dezamăgirile pe care această filosofie le-ar putea declanşa altor persoane, nu ezita niciodată atunci când stătea la vatra de forjă. Când făcea reparaţii, scânteile săreau şi-i loveau pe cei mari şi pe cei mici, în timp ce ea se concentra pe munca ei. Pentru ea, în cele din urmă, bunăvoinţa era de o importanţă crucială şi probabil că acesta era exact motivul pentru care nu plângeam.

Ole Almind-Enevold lăsă capul jos. Discursul ajunsese la final. De data aceasta, nu amintise nici de Magdalene, nici de mine şi nici nu citase din jurnalele Magdalenei. Nu ştiam de unde aflase despre ele.

Biserica se goli lent.

Sicriul alb cu mânere aurite era purtat de Carl Malle, Ole Almind-Enevold, Susanne Ingemann, Orla Berntsen, Søren Severin Nielsen şi Peter Trøst. Un grup bizar. Eu refuzasem să particip. Nimeni nu ar fi trebuit să o vadă pe fiica adoptivă

a fostei directoare, adusă de spate şi cu picioarele întoarse spre interior, căzând la pământ sub greutatea corpului inert al mamei sale.

Înaintară cu paşi mult prea mici în lumină şi, astfel, în faţa întregii prese. Era plin de reporteri şi peste tot se vedeau numai microfoane şi camere de filmat.

Knud Tåsing stătea lângă Nils Jensen care, dintr-un motiv oarecare, nu dorea să fotografieze procesiunea. În zilele de dinainte de înmormântare, prin presă circulaseră tot felul de speculaţii: Moartea Marthei Magnolia Louise Ladegaard avea ceva de-a face cu scrisorile anonime? Cine o vizitase în seara morţii ei? Cine era beneficiarul coletului misterios, pe care îl trimisese cu câteva ore înainte de moartea ei?

Se pare că poliţia înaintase trei cereri inutile către autorităţile australiene şi făcuse investigaţii în asociaţiile daneze şi în cluburi din Sydney, Melbourne, Brisbane, 338

- ERIK VALEUR -

Adelaide şi Perth. Fără rezultat. Nu exista nicio urmă care să

facă legătura între fosta directoare sau orfelinatul din Kongslund şi cineva de acolo. După trei săptămâni de acoperire media intensă cu privire la posibilele conexiuni cu afacerea Kongslund, povestea se stinsese, iar eu deja îmi imaginam, la mormânt, strălucirea mulţumită din ochii lui Ole Almind-Enevold. Chiar şi cazul micului tamil dispăruse complet din mass-media, după ce Søren Severin Nielsen blocase deportarea cu o mulţime de cereri pentru dreptul de şedere, din motive umanitare şi diverse acţiuni legale împotriva încălcării Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului.

Stăteam pe colină, privind în direcţia lacului Søllerød, şi cântam, fără sentimentalismul care se strecurase atât de repede în aceste cântece, sub cupola bisericii. Magna era coborâtă în adâncurile întunecate, unde îi era refuzată

pentru totdeauna priveliştea către atelierul ei pământesc.

Reprezentanţii mass-mediei rămăseseră pe partea de sud a bisericii.

Invitaţii de vază se duseră la Kongslund, unde se aflau şi mai multe flori şi coroane şi unde, peste tot, mirosea a frezii, ca în cea mai bună perioadă a Magnei. Cei mai mulţi dintre invitaţi se duseseră afară, pe terasă sau stăteau în grădină, unde soarele desenase un model pe gazon şi toţi erau înconjuraţi de o strălucire aurie. Mulţi dintre cei prezenţi fuseseră aici în urmă cu câteva săptămâni, la aniversarea Magnei – acum veniseră pentru a se asigura că marea directoare de la Kongslund plecase, într-adevăr.

Ole Almind-Enevold stătea în uşa camerei din grădină şi discuta cu Susanne care, dintr-odată, mă chemă la ea:

— Marie, vino aici…!

Ole mă întâmpină cu privirea sa arogantă, pătrunzătoare, de ministru de stat. Nu mă plăcea şi credea, probabil, că

ştiam ceva despre ceea ce căzuse, în ultimele săptămâni, pe capul orfelinatului Kongslund.

Fără a putea să-mi stabilească rolul.

339

- AL ŞAPTELEA COPIL -

— Ole întreabă de un jurnal pe care l-ar fi ţinut Magna…

spuse Susanne şi se uită la mine cu o privire ciudată.

Cred că nu voia să răspund. Pe de altă parte, îi era frică de puternicul om.

— Un jurnal?

Mă balansam pe picioarele strâmbe şi, în gând, priveam mormântul Magnei. Nu îl luase cu ea. Atât ştiam.

Susanne dădu din cap.

— Da. Un jurnal cu înregistrări ale tuturor copiilor din cămin – probabil, începând cu anul 1936.

— Toate jurnalele stau în birou, am spus şi m-am uitat în sus, în întuneric, dar nu la Ole Almind-Enevold.

— Poate că îi spunea registru sau jurnal de bord – era cam de mărimea unui dicţionar şi era legat în piele verde.

Am ridicat din umeri şi m-am uitat doar la Susanne.

— Magna nu îmi spunea niciodată astfel de lucruri.

Ole Almind-Enevold îngheţase şi i-am simţit furia, care m-a cuprins, ca un curent de aer rece, peste umărul stâng.

Şi Susanne a simţit-o.

— Este posibil ca jurnalul să dovedească faptul că nu este nimic adevărat din ceea ce se scrie în ziare…

Desigur, Ole Almind-Enevold avea dreptate. Magna nu făcuse niciodată vreo imprudenţă. Dacă păstra jurnalul într-un loc potrivit, se putea, astfel, asigura că bărbaţii puternici pe care îi ajutase aveau să sprijine în continuare Kongslund.

Dar trecuse cu vederea pericolul real.

— Cui i-ar fi putut scrie din Australia? întrebă puternicul om, încet.

Am avut sentimentul ciudat că ştia răspunsul.

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com