Încă o dată mă privi triumfător.
— Aceste informaţii se potrivesc cu o altă pistă – şi anume, cu cea a elevei de la şcoala de moaşe, pe care am găsit-o în vechile arhive ale asociaţiei profesionale din Copenhaga şi care a învăţat la Rigshospital la începutul anilor ’60. Ea mi-a spus o poveste stranie, aproape de necrezut.
Knud Tåsing zâmbi.
— O femeie foarte tânără a fost adusă la spital şi acolo a născut, în cele mai ciudate condiţii. Copilul i-a fost luat imediat de persoana responsabilă din spital, după care fata ar fi trebuit să plece. Moaşa, acum pensionară, nu a uitat acea zi niciodată. Ea a încercat, mai târziu, să o găsească pe fată, pentru a primi o explicaţie despre acel eveniment ciudat, dar nu a reuşit, pentru că nu îi ştia numele. Şi atât medicul, cât şi cele două colege mai în vârstă ale ei care au 347
- AL ŞAPTELEA COPIL -
asistat la naştere sunt acum morţi. Nu există nicăieri înregistrări ale naşterii şi ea nu a mai putut să-şi amintească
data exactă. Numai că trebuie să fi fost în primăvara sau vara anului 1961.
Am clătinat din cap spre invitatul meu, cu o admiraţie reticentă şi mi-am amintit că fosta moaşă stătuse jos, în capul scărilor, cerându-i ajutorul Magnei. Şi astăzi văd în faţa ochilor cum Magna întindea cu regret braţele care ţinuseră atât de mulţi sugari.
Desigur, ea o minţise pe femeie. Îşi amintea de fiecare copil în parte.
Knud Tåsing ajunsese la finalul poveştii sale.
— Cu alte cuvinte: după ce criminala Eva Bjergstrand a fost graţiată, ea a devenit o tânără fată care a dat naştere unui copil la Rigshospital, în circumstanţe extrem de misterioase. Este atât de evident, încât cu greu nu poţi să nu faci o legătură între cele două evenimente. Rezultatul este clar pentru mine. Mama băiatului pe care noi îl cunoaştem drept John Bjergstrand este fata cea tânără, care şi-a omorât mama dintr-un motiv care nu a fost menţionat în ziare. În închisoare, ea a rămas însărcinată – la numai 17 ani. Mama dumneavoastră adoptivă şi domnişoarele de la Kongslund i-au scos din necazuri, pe ea şi pe bărbatul cu care se încurcase. Şi singurul lucru care a mai rămas este formularul pe care dumneavoastră, Marie, l-aţi găsit după
mai mulţi ani şi apoi mi l-aţi trimis mie… sau lui Nils…
Knud Tåsing mă privi pe deasupra ramei ochelarilor.
— Am dreptate?
Vocea lui suna aproape rugătoare.
Nu am spus nimic. Piesa sa de puzzle stătea pe masă, lângă ale mele, şi se potrivea perfect. Exista o singură
problemă: acestea nu îl lămureau nici pe el, nici pe mine, cu privire la secretul real, pentru că nu ne spuneau nici cine era tatăl băiatului, nici unde îl puteam găsi azi. Şi nu ne dădeau niciun indiciu cu privire la ceea ce se întâmplase între timp cu cele două personaje principale, mama şi copilul.
348
- ERIK VALEUR -
Bineînţeles, şi Knud Tåsing ştia asta.
— Însă tot nu ştim de ce mama dumneavoastră, Magna…
a trebuit să moară sau unde se află astăzi băiatul.
— Moaşa v-a putut spune ceva despre copil?
— Nu, nimic. Ea nu a fost implicată în naşterea propriu-zisă. Treaba ei era să aibă grijă de Eva, înainte şi după
naştere.
— Împreună cu o altă asistentă. Ele trebuiau să o pregătească şi să o scoată din sala de naşteri. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Exact aşa s-a întâmplat. Poate vă
gândiţi la anumite caracteristici… semne din naştere sau altceva.
El se opri.
— Ochii, am spus eu simplu.
El îmi ignoră remarca. Poate că nu mă auzise.
— Sunt surprins numai de faptul că ministerul şi Carl Malle nu au făcut acelaşi lucru, spuse. Orice detectiv rezonabil ar trebui să fie în măsură să le găsească.
Bjergstrand este un nume destul de rar în Danemarca.
Mă privi ca şi cum ar fi aşteptat un comentariu.
— Gândiţi-vă, am spus. Poate că nu au nevoie să o facă.
Sâsâitul îmi dispăruse acum.
Knud Tåsing mă privi surprins.
— Poate Carl Malle ştia de mult timp toate aceste răspunsuri, despre tot ceea ce mi-aţi povestit. Poate exact acesta este motivul pentru care numele Bjergstrand a provocat atâta panică în minister.
— Înţeleg ce vreţi să spuneţi, spuse el. Dar dumneavoastră
unde aţi găsit numele şi formularul…?
Am împins scaunul cu rotile al Magdalenei către cufăr. În sertarul de sus stătea scrisoarea pe care nimeni, în afară de mine şi de femeia care îl trimisese nu îl văzuse. Până astăzi, am ţinut această scrisoare ascunsă cu grijă – şi am păstrat-o separat de afacerea Kongslund. Iniţial îi fusese adresată
