— Copilul pe care dumneavoastră l-aţi numit John ar putea fi, conform spuselor unei foste angajate… chiar Nils Jensen, i-am spus.
Literalmente auzeam cum i se învârteau rotiţele în cap.
— Dar nu ştiţi asta cu siguranţă? întrebă în cele din urmă
cu un ton ciudat de speranţă în voce.
— Nu. Nu sunt sigură. Nu ştiu dacă, în realitate, Nils este copilul care i-a fost luat Evei Bjergstrand după naştere. Atât Magna, cât şi ceilalţi de la Protecţia copilului ar fi putut complica problema, pentru a deruta potenţialii urmăritori.
Câteva zile mai târziu, el se întoarse la Kongslund şi rămase un timp îndelungat în scaunul Chippendale.
— De fapt, nu este atât de important, nu-i aşa? vorbi el în cele din urmă. Nu este John cel care vă interesează… nu?
Căutarea dumneavoastră încăpăţânată se referă la tatăl băiatului, nu-i aşa? Bărbatul care şi-a abandonat copilul şi a părăsit-o pentru totdeauna pe mama copilului său, nu-i aşa?
M-am lăsat pe spate în scaunul cu rotile şi nu am spus nimic.
— Numai Magna avea date exacte despre tatăl biologic – şi ea a murit între timp – probabil tocmai din acest motiv.
Nici nu m-am clintit, nu am dat din cap nici afirmativ, nici negativ.
Apoi el pronunţă cuvintele pe care le aşteptasem în toţi aceşti ani:
— Poate că ar trebui să reunim toţi copiii din Camera sugarilor. Ar trebui să-i strângem pe cei şapte copii din Camera elefanţilor şi să vedem dacă ei pot – dacă putem –
rezolva enigma.
389
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Aceasta era şansa pe care o aşteptam de mult. A fost nevoie de o mare concentrare pentru a nu-mi manifesta entuziasmul.
— Nu îl vom convinge niciodată pe Orla să vină, am spus, cu o linişte pe care mi-o reţineam cu greu – şi chiar fără să
sâsâi.
Nu ştiam exact de ce îl nominalizasem primul.
— Posibil. Dar Peter Trøst are o întâlnire vineri în Århus.
Aş putea să îl conving să îl aducă pe Asger Christoffersen la Copenhaga.
Pe Nils Jensen nu îl menţionă şi am înţeles motivul. Din punctul de vedere al lui Knud Tåsing, fotograful nu ar fi trebuit să afle niciodată adevărul.
„Ce standard moral dublu pentru un jurnalist, m-am gândit eu, a cărui principală preocupare era să dezvăluie nemilos orice – chiar dacă numai despre oameni pe care nu îi cunoştea.”
După plecarea lui, am mai stat o oră la fereastră şi am privit insula Hven, sub un cer înstelat scânteietor. Eram destul de calmă. După-amiază m-am dus la oficiul poştal din Søllerød pentru a mă asigura că, de acum încolo, toate scrisorile şi trimiterile poştale adresate Magnei vor fi retrimise către mine.
Având în vedere că Eva era moartă de multă vreme, pachetul Magnei ar fi trebuit, la un moment dat, să se întoarcă la expeditor. Şi atunci ar fi ajuns la mine.
Vocea din trecut îmi va povesti, în câteva zile, ceea ce voiau să ştie cu toţii şi ceea ce eu trebuia să ştiu, mai mult decât orice pe lume, înaintea tuturor.
Aşteptam mesajul vital.
390
- ERIK VALEUR -
22
REGISTRUL KONGSLUND
20 IUNIE 2008
Întotdeauna am simţit că teama este sora geamănă a furiei.
În cazul meu, de foarte puţine ori una există fără cealaltă.
Dar teama care ne paralizase după descoperirea că EvaBjergstrand era, bineînţeles, femeia moartă de pe plajă, nuputea fi înlăturată de niciun alt sentiment.
Susanne Ingemann nu voia, cu niciun preţ, să mai aibă de aface cu această chestiune.
Şi chiar şi eu aveam, la început, motivele mele pentru a lăsatotul să se liniştească, timp de câţiva ani.
Cerul de iunie se întuneca încet, în timp ce rulota Bedford de culoare verde marin cu sigla de un albastru regal a postului Channel DK intra în Århus pe o poartă laterală şi ajungea în port, unde se îmbarcă, fiind ultima maşină, pe feribotul rapid spre Sjællands Odde.
Cei doi bărbaţi ascultaseră în maşină ştirile de la ora 22, dar nu era nicio noutate în cazul Kongslund, ceea ce nici nu se aşteptau. În schimb, fusese difuzat un reportaj mai lung cu privire la micul tamil, în vârstă de unsprezece ani, pentru care toate celelalte canale mass-media îşi pierduseră
