publicitate care o să mă coste mulţi bani. Sunt pe urmele unei asigurări de optzeci de mii de dolari. Dacă ceea ce spune Donald e adevărat, am posibilitatea să arunc harponul la societatea de asigurări şi s-o sărăcesc de ceva parale.
Frank Sellers şovăia, Până la urmă mă privi lung.
— Dacă mă tragi pe sfoară cu chestia asta, am să…
— Şi de când, mă rog, te poate trage cineva pe sfoară? îl întrebă Bertha.
Sellers se uită încruntat la mine.
— Nu e vorba de tine, Bertha, ci de individul ăsta. Nu ştii niciodată ce plănuieşte.
Mi-am întins mâinile încătuşate şi am spus sarcastic:
— Mda, se pare că într-adevăr sunt deştept.
— Am putea să-ţi dăm şi ţie o parte din…
— Fii cuminte, Bertha, am întrerupt-o repede, Frank nu se gândeşte la bani.
Acesta îmi aruncă o privire recunoscătoare.
— Sellers, am spus eu, ai ocazia să lămureşti crima de la motelul Kozy Dell. Ai ocazia să iei tot caimacul. Ai ocazia să
distrugi o reţea de şantagişti şi să arăţi cum, de cine şi pentru ce a fost ucisă Lucille Hollister.
— Mulţi o să spună că la această ultimă întrebare am avut răspuns chiar aici şi chiar acum, spuse Sellers, dar vocea lui trăda mai puţină convingere ca înainte.
— Şi mai e şi văduva din San Robles cu cei doi copii mici.
Doi copii care trebuie să crească şi să înveţe, să meargă la şcoală dacă vor să-şi facă un rost în lume. Viaţa cere învăţătură, iar învăţătura costă bani. Femeia aceea nu ştie de unde să ia un ban. Dacă însă ai vrea să mă asculţi şi dacă ar căpăta cei optzeci de mii de dolari…
— Ai câştigat, hai să mergem.
Ne ridicarăm cu toţii.
— Dar cătuşele? l-am întrebat pe sergent.
— Lasă-le în pace, că nu te deranjează, rânji el. Poţi să
mergi perfect dacă ţii mâinile în faţă, sprijinite de curea.
202
— Aş putea fi mult mai util fără ele.
— Util cui? făcu el.
— Necazul cu dumneata e că ai o minte de copoi. Ei, hai să
mergem.
Ne înghesuirăm cu. toţii în liftul care ne scutură până la parter şi ne urcarăm în maşina poliţiei cu care venise sergentul.
— Unde mergem? întrebă Sellers.
— Strada Korreander, nr. 226, răspunse Claire Bushnell.
Sellers apăsă pe accelerator.
— Ai face bine să nu foloseşti sirena, l-am îndemnat eu.
Sellers îmi aruncă o privire furioasă şi-şi concentra toată
atenţia la condus. Înainte de colţul străzii încetini până la o viteză rezonabilă de 50 km pe oră şi trase în faţa casei albe de stuc.
Ne dădurăm jos şi urcarăm scara. Sellers sună.
Susie, servitoarea cea deşirată, se apropie de uşă cu o încetineală deliberată. Deschise uşa, şi o clipă am avut impresia că s-a crispat la vederea lui Frank Sellers. Dar imediat faţa i se pietrifică în cute de o indiferenţă totală.
— Bună, Susie, o salută Claire. Tanti Amelia e acasă?
Femeia ezită. Atunci Frank îşi desfăcu pardesiul arătându-i insigna.
— E acasă? întrebă el.
— Da.
— Haide, zise Sellers şi trecu înainte fără a mai aştepta vreo invitaţie.
