Susie îl fulgeră din ochi, dar rămase neputincioasă acolo unde o împinsese. Înainte însă ca să ajungem în salon, îşi reveni în fire şi începu să strige cu o voce ascuţită:
— Oh, doamnă Jasper! Claire a venit cu poliţia!
Ţinându-mă de braţ cu o mână, Sellers împinse uşa cu cealaltă şi intră în salon.
Amelia Jasper şedea în scaunul cu rotile şi ne fixa cu zâmbetul ei cel mai atrăgător.
203
— Bună ziua, spuse ea. Luaţi loc, vă rog! Bună, Claire dragă. Cum te mai simţi?
— Bine, mulţumesc.
— Deoarece nu mă pot ridica, Claire, ai să faci tu pe gazda.
Am iarăşi o criză de sciatică, urmarea accidentului aceluia oribil. Ce n-aş da să-mi treacă durerea! Am înghiţit la aspirine de mi s-a făcut rău… Dar, vă rog, luaţi loc. Iertaţi-mă dacă par cam ameţită. Am luat atâtea medicamente…
Ochii i se închideau, dar se stăpâni şi-i redeschise. Tocmai ne aşezam, când zări cătuşele.
— Vai, domnule Lam! Desigur că nu sunteţi… Dar…
Susie Irwin, care stătea în uşă, termină fraza:
— Am auzit la radio, doamnă. N-am vrut să vă spun nimic.
El a ucis-o aseară pe Lucille Hollister. Ţineţi minte, aţi citit în ziar, crima aceea cu ciorapul.
— Donald Lam a ucis-o! exclamă Amelia Jasper cu neîncredere. Şi eu care ziceam că-i simpatic. Dar… Şi mi-l aduceţi aici?
— Ca să încerc să lămuresc unele aspecte ale cazului, se scuză Sellers.
— Nu vreau să rămână aici, nu vreau să-l văd. Am citit despre crima asta în ziare. Şi toate amănuntele alea oribile, dezgustătoare. Îmi pare rău, dar nu…
— Numai câteva întrebări, tanti Amelia, interveni Claire.
Câteva lucruri pe care poliţia ar vrea să le lămurească. Cu cât vei răspunde mai repede, cu atât vor pleca mai repede de aici.
— Nu vreau să-i văd aici, ţipă Amelia Jasper. Nu vreau! Şi ce-aş putea să răspund? Nu l-am văzut pe omul ăsta decât o singură dată, când…
— Vrem să aflăm câte ceva despre un oarecare Durham, o întrerupse Sellers.
— Ce-i cu el? întrebă Amelia pe un ton agresiv.
— Credeam c-ar putea să existe o legătură între el şi Lam.
— Nu există nicio legătură. Domnul Durham este un tânăr 204
foarte simpatic.
— De când nu l-aţi mai văzut? am întrebat-o eu.
Amelia Jasper mă străpunse cu privirea.
— Nu am de gând să-ţi răspund.
— Întreb, deoarece cred că Durham are un amestec în afacerea de la motelul Kozy Dell.
Amelia Jasper îşi ridică bărbia şi mă ignoră.
— Şi, am continuat netulburat, cred că e un şantajist.
— Şantajist! repetă ea, dispreţuitoare.
— Aţi fost victima lui? am întrebat-o.
Nu-mi răspunse.
— Aţi fost? o întrebă Sellers, brusc.
— Nu văd de ce trebuie să răspund la tot felul de întrebări care mă privesc personal – în faţa celui mai josnic criminal, un tip care a intrat în casa mea prefăcându-se că e publicist, şi că avea să mă ajute să-mi capăt, drepturile de la o societate de asigurări. Doamne sfinte, e o minune că nu zac pe jos cu un ciorap în jurul gâtului!
— Durham a încercat să vă şantajeze? am repetat întrebarea.
Nu răspunse nici de data aceasta.
— A încercat sau nu? insistă Sellers.
— Nu ştiu de unde v-a venit această idee.
