Cineva deschise uşa şi se opri în prag.
— În sfârşit, era şi timpul, am exclamat.
Se auzi un strigăt înăbuşit. Ridicând ochii, am văzut că în prag nu era Lucille, ci sora cea brunetă.
Privindu-i faţa speriată şi palidă, ochii mari negri şi obrajii supţi, mi-am dat seama de asemănarea dintre ele. Era într-adevăr sora Lucillei, cu câţiva ani mai tânără, fragedă şi sensibilă. Avea o privire profundă. Fata era gata să mai scoată un ţipăt.
M-am ridicat.
— O aştept pe Lucille, am încercat s-o liniştesc. Se îmbracă şi mi-a spus s-o aştept aici.
Vocea mea o calmă.
— Dar cum aţi intrat?
— Lucille mi-a dat drumul prin uşa laterală.
— Prin uşa laterală?
Am încuviinţat.
136
— N-am auzit nimic.
— Citeaţi o carte şi păreaţi cu totul fermecată, i-am explicat.
— Într-adevăr citeam, dar nu eram… ci…
— Lucille mi-a recomandat să nu fac gălăgie şi m-a instalat aici. Spunea că vrea să se schimbe.
— Nu înţeleg de ce v-a instalat aici. Acesta e dormitorul meu.
— Cred că Lucille a terminat cu îmbrăcatul şi vă va da ea toate explicaţiile.
— Unde e?
— Pe undeva, în partea cealaltă a coridorului, am spus, arătând nehotărât într-o parte a casei. Cred că odaia ei e pe acolo.
Rosalind mă privea cu ochii mari în care se citea spaima.
Nu ştia dacă s-o ia la fugă ţipând, sau să pornească liniştită
pe coridor.
Am făcut un pas în direcţia ei, ceea ce declanşă reacţia. Se avântă pe coridor strigând: „Lucille! Lucille!”
Se aruncă spre uşa dormitorului Lucillei, o deschise şi rămase încremenită în prag.
I-am zâmbit încurajator.
— E-n regulă, Rosalind! în curând o să mă cunoşti mai bine.
Fata făcu un pas, apoi scoase un ţipăt, un ţipăt de groază, ascuţit şi pătrunzător. Apoi începu să strige cât o ţinea gura:
— Ajutor! Poliţia! Poliţia!
Vocea ei răsuna în tot cartierul.
M-am apropiat, ca să pot vedea peste umărul fetei. Lucille îşi scosese capotul şi celelalte obiecte vaporoase pe care le purtase când am zărit-o prima dată. Era în sutien şi chiloţi negri.
Fusese sugrumată cu propriul ei ciorap. Era înnodat în jurul gâtului. Moarta zăcea întinsă pe jos. Corpul rămăsese delicat şi graţios, dar faţa era schimonosită şi desfigurată.
137
— Poliţia! Poliţia! Au omorât-o!
Un bărbat din casa de peste drum întrebă:
— Ce s-a întâmplat?
— Ajutor, poliţia! Au omorât-o! ţipa Rosalind.
Se auzi o uşă trântită şi paşii unui bărbat răsunară grăbiţi pe asfalt.
M-am întors brusc şi am pornit pe coridor, am coborât cele câteva trepte care duceau în camera de zi, am traversat-o şi m-am strecurat în curtea interioară, pe uşa laterală. Am ajuns pe trotuarul cufundat în întuneric.
Aveam nevoie de timp ca să chibzuiesc şi nu puteam rămâne în casa aceea, în orice caz nu cu justificarea neverosimilă pe care o aveam la îndemână.
