Secretara mea, Elsie Brand, îşi ridică ochii de pe maşina de scris.
— Ai avut o duminică plăcută? mă întrebă ea zâmbind.
— Foarte plăcută.
— Arăţi foarte vioi.
— Mă simt de minune, am asigurat-o eu, iar tu arăţi ca o vedetă de cinema. Bertha a venit?
Încuviinţă din cap.
— Vrea să te vadă.
— Dacă mă caută cineva, sunt la ea, am zis şi am intrat în biroul particular al Berthei.
Aceasta mă străpunse cu ochişorii ei strălucitori, apoi se răsuci bine în scaunul pivotant. Scaunul scârţâi în chip de protest. Bertha mă invită pe scaunul din colţul camerei destinat clienţilor.
— Dă un picior uşii, iubitule.
Am închis uşa.
— Cum stau lucrurile? Donald, ai făcut ceva ca să
căpătăm şi noi o părticică din cei optzeci de mii de dolari?
— Ce-i cu valiza?
— Straşnică idee ai avut! Cu valiza a fost uşor. Când îi spui Berthei ce să facă, Bertha o face.
— Unde-i valiza? am insistat.
Bertha împinse înapoi scaunul pivotant şi scoase de sub birou o valijoară.
— Cum ai pus mâna pe ea?
— M-am dus la Stanwick Carlton şi i-am spus că încerc să
fac nişte cercetări cu privire la cazul în chestiune şi că, după
părerea mea, teoriile poliţiei sunt greşite. I-am spus că s-ar putea să fie vorba de o înscenare sub care se ascund lucruri mai grave.
— Ce lucruri?
142
— Dumnezeule, nu i-am spus nimic. L-am zăpăcit cu tot felul de generalităţi ameţitoare. Bietul de el avea inima frântă
şi a plâns pe umărul meu. Apoi i-am strecurat povestea. Era deja pregătit. Când i-am spus că-mi trebuie valiza, mi-a dat-o şi m-a şi sărutat. Pe cinstea mea, iubitule, nemernicul ăsta m-a sărutat!
— În schimb, ai pus mâna pe valiză, i-am reamintit eu ca s-o calmez.
Bertha îşi şterse gura cu dosul palmei.
— Ai dreptate, am pus mâna pe ea.
M-am aplecat deasupra valizei, examinând-o.
— Oare o fi umblat cineva la ea de când…?
— De unde naiba să ştiu? îi cunoşti doar pe ăia de la poliţie. L-am întrebat pe Stanwick Carlton dacă a deschis-o.
Mi-a răspuns că nu se simţise în stare s-o facă.
Am deschis valiza.
— O fi scos glonţul, bineînţeles. Vezi dacă-ţi spune ceva.
— Ce să-mi spună? Nu-i decât o afurisită de valiză.
— Nu cred că avem prea mult timp să ne ocupăm de ea.
Trebuie să descoperim şi altceva în afară de faptul că e o simplă valiză. Cum de-o fi nimerit-o glonţul?
— Bărbatul a tras în femeie, dar n-a lovit-o şi glonţul a intrat în valiză.
M-am apucat să scot din valiză lucrurile împăturite, aşezându-le cu grijă pe biroul Berthei, în aşa fel încât gaura făcută de glonţ să se potrivească. Am folosit apoi tocul de pe birou ea să marchez găurile.
O bluză fusese împăturită cu grijă. Găurile făcute de glonţ
