Fata se bosumflă:
— N-am să gătesc pentr-un maniac sexual. De ce nu-l laşi să şi le pregătească singur?
— Prea i s-a făcut foame deodată, zise el privindu-mă cu viclenie. Vrea să-şi prăjească ouăle? Ştii ce s-ar fi întâmplat dacă punea mâna pe o tigaie cu untură încinsă? Ar fi putut să mi-o arunce în ochi, şi-atunci ce se alegea de tine?
— Oho! făcu ea.
— Eşti cam bănuitor, am constatat.
— Bineînţeles că-s bănuitor, rânji Lowry. Am mai avut o experienţă cu tine, eşti tare şmecher.
Roşcata se ridică şi-mi prăji ouăle. Priveam cum fierb în grăsimea din tigaie. Nu mi le prepară bine. Erau arse la fund, 174
se scurseseră prin tigaie, şi arătau ca o masă neapetisantă
înotând în grăsime.
— Ia piperul de pe masă, scumpo, porunci Lowry.
— Dar vreau puţin piper.
— Lasă că te servesc eu. Ai să pui mâna pe piper şi ai să
găseşti o cale ca să-ţi umpli pumnul cu el. Şi nu te atinge nici de cafea, mă opri el văzând că întind mâna spre cana fierbinte. Am să-ţi torn eu cafeaua. Nu, n-am s-o fac. Să-ţi toarne ea nişte cafea.
Lowry îşi împinse înapoi scaunul cu vreun metru.
— Să nu te mişti, Lam. Nu face pe deşteptul. Mă-ntorc imediat.
Intră în camera de alături lăsând uşa deschisă şi se întoarse imediat cu un revolver în mână.
— Asta o să te potolească, dac-oi fi vrând să-mi arunci cafea fierbinte în ochi.
Am înghiţit în silă ouăle greţoase, am luat pâine prăjită şi am băut cafeaua. Era destul de bună, dar mâncarea îmi rămânea în gât.
Lowry se uita la mine şi izbucni deodată în râs.
— Trebuie să înghiţi de fiecare dată de două ori.
— Ce-ţi veni? Încerci să critici ouăle gătite de ea? Se vede că nu mă placi, orice-aş face.
Continuă să mă supravegheze până am terminat ouăle şi am băut şi a doua ceaşcă.
— Stai pe scaunul tău. Orice s-ar întâmplă, nu te mişti. Ai înţeles?
— Îmi convine. Voiam să-ţi ajut nevasta la spălatul vaselor.
— Nevasta! spuse roşcata râzând.
— OK., scumpo. Las-o baltă.
— Lowry, de ce crezi c-am venit atât de dimineaţă la tine.
— Să mă ia dracu dacă ştiu.
— M-am înţeles cu Elgin. În joc sunt optzeci de mii de dolari. Nu luăm decât o parte, dar nu e mică. Cred că Elgin e 175
pe drum… doar dacă nu cumva are de gând să te ducă. E-n stare, ce zici?
Lowry mă privi cu o bănuială rece.
— Cum adică să mă ducă?
— Te-am întrebat doar aşa, într-o doară.
— De unde naiba să ştiu ce are de gând?
Tăcusem. Roşcata turnă apă într-un lighean. Îi urmăream amândoi mişcările suple în timp ce scotea vasele din apa cu detergent, le clătea şi le aşeza la scurs.
M-am uitat la ceas.
— Ciudat că Elgin nu ţi-a dat nicio veste. Credeam că-l găsesc aici.
— A zis el că vine la mine?
— I-am servit toată povestea şi i-am spus că s-ar putea să
avem nevoie de cineva care să se ocupe de un anumit aspect, dacă treaba s-ar încurca. Mi-a dat atunci numele tău şi adresa. I-am spus că mi-ai aţinut o dată calea, dar el a râs şi mi-a zis că „oamenii pe care vrei să-i întâlneşti nu sunt întotdeauna de acord să te întâlnească”, sau aşa ceva, nu-mi mai amintesc prea bine. L-am anunţat că vin la tine şi eram convins că-l voi găsi aici sau că-ţi va da de veste.
