Petra era bine. Deci persoana ucisă nu era Petra. Totuși, „cercetările întrun caz de crimă” se desfășurau și în apartamentul Petrei, deci Petra avea o legătură cu crima; asta însemna că fusese ucis cineva din echipa de filmări.
Și mai ce? Am decis să mă îmbrac imediat și să mă duc la hotel. Mai întâi, se putea ca Petra să aibă nevoie de ajutorul meu. Eram unul dintre puținii oameni în stare să se adreseze agentului de poliție cu „comisare”, comisarului cu „domnule comisar-șef” și comisarului-șef cu „domnule director”, aceste funcții inventate deschizând la poliție o mulțime de uși Era timpul să-mi pun în aplicare cunoștințele. În al doilea rând, era vorba despre o crimă. Citeam romane polițiste din copilărie, de trei ani le și vindeam: nu mai eram un cititor obișnuit. Venise vremea ca, în sfârșit, să pun în aplicare cunoștințele mele teoretice spre binele general.
Am ieșit din casă și am urcat în mașină. Ceea ce mi se întâmplase în ultimele două luni era prea mult Mai întâi micul meu Fofo își găsise un iubit și ieșise din viața mea fără multe mofturi; îi duceam dorul. După care primisem în condiții normale o veste foarte bună: cea mai cunoscută
prietenă a mea, pe care nu o mai văzusem de ani de zile, venea la Istanbul.
Era acum aici, dar la prima noastră întâlnire adevărată îmi povestise istoria vieții ei atât de triste, că l-ar fi impresionat și pe cel mai lipsit de inimă om de pe lume. Iar acum apartamentul în care locuia Petra era plină ochi cu agenți de poliție de la secția Ortaköy.
Am încercat să mă liniștesc repetându-mi întruna că Petra se afla într-o situație mult mai dificilă decât a mea. Și, cu cât descopeream că avea mai multe probleme, cu atât era mai mare tendința mea de a-mi aminti de cea mai recentă catastrofa din viața mea ca de un vis drag. Vă puteți imagina că
în situația mea nici nu doream să gândesc mai departe de ziua următoare.
•
În timp ce în circulația matinală încercam să trec podul peste Bosfor în partea europeană a orașului, mă gândeam la Petra și la ce i se întâmplase de când nu ne mai văzuserăm.
VP - 20
3.
Când mi-am terminat studiile la începutul anilor 1980, m-am hotărât să
văd lumea, ca un hippy întârziat. Petra, în schimb, făcea pași rapizi în cariera ei. Încă înainte ca eu să fi plecat din Berlin, Petra Vogel era cineva în film și în televiziune. De fapt în Germania nu era cu adevărat celebră, dar nouă, tuturor, ne era clar că avea în față un mare viitor. De atunci legătura noastră
s-a întrerupt. Nu ne mai vedeam, dar o vreme mai auzeam una de alta prin prietenii comuni. Ultimul lucru pe care îl aflasem despre Petra era că se mutase împreună cu Wolfram von Haagen, un student din conducerea stângii. Wolfram arăta al naibii de bine, era un eminent student la Medicină
și un orator care captiva. Fiecare a doua fată pe care o cunoșteam era îndrăgostită de el. Când am auzit că Petra era împreună cu el, nu mi-am crezut urechilor. Da, Petra era prietena mea, dar, ca să fiu sinceră, nu prea pricepeam ce a putut găsi la ea unul ca Wolfram. Nu era gelozie, pur și simplu nu puteam să înțeleg.
Petra și Wolfram aveau personalități absolut divergente. Petra era tipul de femeie care în adâncul ei voia doar să conducă menajul. Era ambițioasă, dar ce făcea pentru cariera ei părea menit să meargă doar până când va da de cel potrivit și va scăpa de viața asta; în orice caz, nu o făcea cu adevărată
pasiune. La talentul ei – cu ceva mai multă pasiune – ar fi putut să iasă din ea o actriță cu adevărat mare.
Pe Wolfram îl văzusem de câteva ori pe podiumul de la universitate. Spre deosebire de Petra, el punea pasiune în orice. Când vorbea despre revoluție sau despre socialism, îl putea convinge și pe cel mai obtuz adept ai dreptei și îl putea entuziasma și pe cel mai plictisit om.
Înainte de a pleca din Berlin, am auzit că Petra și Wolfram se mutaseră
împreună, iar ceva mai târziu plecasem spre noi orizonturi cu rucsacul în spinare. Legătura lui Wolfram cu Petra, îmi relatase ea acum, se deteriorase de la o zi la alta. Wolfram avea necazuri cu familia sa nobilă și bogată, care îi tăiase orice sprijin financiar fiului cu vederi revoluționare de stânga, și de aceea Petra trebuia să asigure întreținerea amândurora. Wolfram nu se putea decide să termine medicina, lua mereu parte doar la demonstrații și adunări politice.
Petra voia un copil. Pe la mijlocul anilor 1980, căsătoria nu mai era la modă în Germania. Singura cale pentru a „oficializa” o legătură era să faci un copil. Ceea ce ducea deseori la o relație de durată. Wolfram declara mereu că
VP - 21
el nu voia copil, că avea alte priorități în viața lui. Hotărârea manifestată de Petra îl înspăimânta, așa că în cele din urmă își căutase de muncă în străinătate…
Când Wolfram aderase la un grup de medici care făceau în Africa cercetare asupra malariei, Petra era gravidă în luna a doua. Wolfram insista asupra avortului, dar ea se opusese, spunând că își va crește singură copilul și că nu aștepta niciun ajutor de la el. Asta fusese ultima lor discuție. Trei luni mai târziu, Petra află că Wolfram plecase în Africa.
Prin plecarea lui Wolfram, Petra, care acum era în a cincea lună de sarcină, se afla într-o situație fără ieșire. Nici nu mai știa ce să facă. În definitiv ea voise ca prin copil să salveze doar legătura lor. Și pentru că lui Wolfram îi era indiferent copilul… relația lor, în ciuda apariției copilului, se încheia… Ea nu voise niciodată să stea în calea lui Wolfram, așa că pentru ea jocul era pierdut… Acum Petra se întreba ce să facă cu un copil. S-a dus până
la ultimii măcelari dintre doctori, dar niciunul nu a vrut să o chiureteze în a cincea lună de sarcină. În final s-a resemnat cu soarta ei și a lăsat copilul să
vină pe lume, în vreme ce Wolfram era oricum departe.
Cu burta care îi creștea de la o zi la alta nu avea nicio șansă să găsească de lucru ca actriță. Când a ajuns să aibă greutăți cu banii, și-a făcut bagajele și s-a dus la mama ei. Aceasta locuia în apropierea unui mic sat de pe Rin, izolată, singură într-o casă. Petra a rămas acolo până a născut și încă o perioadă pentru a-și mai reveni. În cele din urmă mama ei a acceptat să se ocupe de copil. Petra trebuia să îi trimită lunar bani.
Petra avea un fiu despre a cărui existență nu știa mai nimeni.
Cunoștințelor le spusese că avortase. Și nici în satul în care trăia mama ei nu se știa că micuțul era fiul Petrei. Căci ceea ce într-un oraș mare trecea drept emancipare – că o femeie nemăritată a adus pe lume un copil, fără ca tatăl copilului să îi fie alături – pentru oamenii din micul cătun de lângă granița cu Olanda reprezenta întruchiparea viciului. Nimeni nu a aflat adevărul, pentru că în sat micul Peter trecea drept copilul surorii mai mari a Petrei, căsătorită
cu un coreean și care trăia în Coreea. Nici copilul nu cunoștea adevărul, pentru el Petra fiind o mătușă.
Peter era un copil drăguț. Puțin cam trist, așa ca mulți copii crescuți de oameni mai în vârstă. La început Petra trecea o dată, de două ori pe an pentru a-și vedea copilul o dată a plecat și în concediu cu el.
Wolfram se stabilise în Africa și foarte curând a devenit un cunoscut cercetător al malariei. O dată s-au întâlnit la Berlin, dar el nici nu a întrebat despre copii.
Petra urca treptele gloriei cu repeziciune și în scurt timp nu mai avea timp pentru nimeni, nici pentru fiul ei. Câteodată mai telefona acasă. Mama i VP - 22
se plângea că băiatul era foarte închis în sine și că nu avea prieteni la școală.
Și că viața ei însingurată nu făcea bine băiețelului. Petra nu dădea mare importanță celor spuse, se mărginea ca luna următoare să trimită ceva mai mulți bani.
Petra nu a venit nici la prima zi de școală, nici la aniversarea de șase ani a fiului ei, pentru că pur și simplu avea prea multă treabă. Dar când la câteva săptămâni după cea de a șasea aniversare a zilei de naștere mama a sunat-o într-o după-amiază și i-a spus că Peter nu se mai întorsese de la școală, a contramandat toate activitățile și a venit în sat.
•
Peter era un copil singuratic. Nu avea prieteni. Era cel mai slab elev din clasă și crea mereu probleme. În acea zi, copiii l-au văzut vorbind cu un bărbat la încheierea orelor. Peter arăta mai fericit ca niciodată. Chicotea, îl luase de mână pe bărbat și se întorsese către ceilalți copil. Bărbatul era înalt și blond și purta jeanși. Copiii nu au putut spune mai multe. Proprietarul cârciumii din sat declarase că îl mai văzuse de câteva ori zilele trecute pe bărbatul astfel descris. Dar acesta nu vorbise cu nimeni și nu se purtase în vreun fel ieșit din comun.
Bunica povestea că Peter venise acasă de ziua lui cu un ursuleț din pluș în brațe. Nu spusese cine i-l dăduse; bătrâna mai spunea că „după aniversarea zilei de naștere părea schimbat, își făcea temele pentru acasă, își făcea ordine în cameră și părea mai vesel decât înainte”.
