este că, până să te cunoască, n-am văzut-o niciodată atât de fericită şi de veselă. Vorbea întruna de tine, de tânărul ei pictor.
— Şi de ce a plecat?
— Nu ştiu. De câteva zile nu vorbea cu nimeni. Eu o întrebam de tine şi, deşi îmi răspundea, nu mai era ca înainte. Rumega ceva, o bătea gândul la ceva.
Călcătoreasa tăcu. Pablo care, precum un câine bătut, se învârtea întruna, se opri dintr-odată şi întrebă:
— Ce gând?
— Cred că s-a gândit că nu e potrivită pentru tine, că nu aparţine de lumea ta şi toate astea… mă rog, nu ştiu care este lumea ta. Nu înţeleg nimic despre pictori, dar poate că
prietena mea Carmen avea dreptate.
— Nu, n-avea. Eu o iubeam.
— Şi ea pe tine. Ce schimbă asta?
— Totul.
— Eşti un copil şi nu pricepi nimic din viaţă. Acum, crezi că eşti îndrăgostit. Vezi o fată săracă, o nefericită, ca şi mine, fără speranţe, şi doreşti să-i schimbi situaţia. Dar mai târziu? Nu, puştiule, iubirea este altceva. Poate că nu înţelegi, dar dacă ea a plecat, este pentru că te iubea cu adevărat. Mi-a spus cândva că alături de tine descoperise frumuseţea lumii şi că, deşi acum era în stare să o recunoască, aceasta nu-i aparţinea. Eu cred că tu te uitai la ea aşa cum te uiţi la tablourile tale sau la tablourile celorlalţi, din orgoliu şi din dorinţa de a poseda tot, de a-l face să fie al tău, de a-l lua în stăpânire. Pablo, Carmen te privea altfel. Tu vei continua să fii bun pentru ea, fie că aparţii altei persoane, fie ţie însuţi ori nimănui. Aşa te-a văzut Carmen şi în felul ăsta te iubeşte.
Pablo nu a înţeles-o sau nu a vrut să o înţeleagă, pentru că proasta sa dispoziţie nu putea fi exprimată în cuvinte.
Lumea lui nu erau cuvintele. Ea plecase. Îl părăsise şi, în ciuda celor spuse de călcătoreasă, continua să nu înţeleagă
de ce.
S-a întors în piaţa San Agustín Viejo şi şi-a plimbat nefericirea învârtindu-se întruna în jurul ei, în vreme ce
— 55 —
seara se stingea încet, ca un bolnav fără speranţe. Se opri în poarta unde o lăsase de atâtea ori pe Carmen şi începu să
plângă.
De pe cealaltă latură a pieţei, o femeie îl privea printr-o fereastră.
— 56 —
8. Els Quatre Gats27
Barcelona, iulie 1897
— Înviorează-te, Pablo! Mergem la expoziţia de la Els Quatre Gats. O să-ţi placă şi, în felul acesta, o să-ţi mai revii.
De luni de zile, Pablo târa după el o melancolie care îl neliniştea pe Manolo. Lua parte la chefuri, într-adevăr, dar Pablo nu mai era acelaşi om.
Pallarés venise împreună cu Sitwell, cel de nedespărţit, la studioul prietenului său. Se izolase de zile întregi fără să
vadă pe nimeni, dedicat lucrului. Pablo picta noaptea şi dormea până foarte târziu dimineaţa.
— Este o bodegă care te va încânta. S-a deschis acum o lună şi, cum spune Manolo, este o expoziţie foarte interesantă cu lucrări de Casas, Rusinol, Utrillo28, Nonell, zise Sitwell entuziasmat, susţinând insistenţa lui Manolo.
— Nonell? Ai spus Nonell?
— Da, şi Mir, şi Torrent29.
Desigur că propunerea aceea îi surâdea; toate personalităţile, cei mai buni şi mai inovatori artişti catalani expuneau împreună. Pablo continuă să lucreze în tonuri ocru şi cenuşii la noul său tablou, Interior de cafenea, fără să le acorde aparent atenţie celor doi prieteni care îi invadaseră pe neaşteptate spaţiul. Dar dacă expunea Nonell, era altceva şi merita osteneala să vadă. Cu toate acestea, zăbovi până să
dea un răspuns afirmativ.
Els Quatre Gats fusese inaugurat în urmă cu o lună, pe 12
iunie. Era un local în stilul lui Chat Noir şi al altor renumite 27 În catalană în original, „Cei Patru Motani”, un local cu funcţii de berărie, cabaret, restaurant, dar mai ales de loc de întâlnire pentru reprezentanţii artiştilor plastici din Barcelona care organizau aici şi expoziţii cu lucrările lor (n.tr.).
28 Antoni Utrillo i Viadera (1867-1944), artist catalan, realizator de afişe, ilustraţii şi ornamentaţii murale (n.tr.).
29 Jose Mongrell i Torrent (1870-1937), reprezentant de seamă al picturii valenciene (n.tr.).
— 57 —
localuri artistice din Montmartre, după cum îi povesteau cei doi prieteni, până când se hotăra el ce să facă. Avea un aspect de berărie pe jumătate modernistă, pe jumătate asemănătoare unui decor de operă wagneriană.
— Este o cafenea în stilul celor de la Paris, insistă Manolo.
— Şi cine a deschis-o?
— Patru cotoi.
