De la întoarcerea noastră la activitatea profesională, în 1894, nu l-am mai părăsit pe Arrow.
— 185 —
37. O întâlnire furtunoasă
Când am ajuns în portul Barcelona, răspunzând telegramei pe care am primit-o în urmă cu câteva zile, ne aşteptau câţiva reprezentanţi ai oraşului. Un hamal ne-a coborât bagajele cât timp au avut loc prezentările de rigoare.
— Încântat să vă cunosc. Sperăm că aţi avut o călătorie plăcută, spuse locţiitorul primarului, care era însoţit de un membru al poliţiei.
— O călătorie excelentă, spuse Arrow şi adăugă: Colegul şi prietenul meu, doctorul Sherrinford.
— Numele meu este Eduardo Vidal, iar acesta este sergentul Contreras. Vreau să vă urez bun venit în numele oraşului. Suntem încântaţi că aţi acceptat să colaboraţi cu noi.
O trăsură ne aştepta ca să ne conducă la hotel.
— Puteţi să vă odihniţi, iar după-amiază, dacă sunteţi de acord, vă voi duce la comisariat, unde inspectorul-şef va fi încântat să vă cunoască şi să vă pună în temă.
— Să ne odihnim? Nu există o odihnă mai bună decât munca. Cred că cel mai nimerit ar fi să ne lăsăm lucrurile la hotel şi să ne îndreptăm, imediat după aceea, către secţia de poliţie.
— Atunci, nu doriţi…?
— Nu, i-o tăie Arrow cu amabilitate. Sherrinford şi eu însumi vom fi încântaţi să ne prezentăm numaidecât la poliţie. Nu-i aşa, Sherrinford?
Ce puteam spune? Arrow hotărâse deja pentru amândoi.
— Cum doriţi dumneavoastră. Îl voi trimite pe sergentul Contreras la comisariat ca să-l anunţe pe inspectorul-şef şi, dacă sunteţi de acord, eu vă voi însoţi la hotel.
Ne-am lăsat lucrurile în camere, pe când tânărul ne aştepta în hol. Apoi, cu aceeaşi trăsură, ne-am îndreptat către secţia de poliţie. Eduardo Vidal era un tânăr agreabil care ne-a delectat pe drum cu o conversaţie plăcută despre oraş. Arrow răspundea la toate explicaţiile, dar eu puteam
— 186 —
intui că mintea lui era în altă parte.
— Cum de aţi hotărât să apelaţi la serviciile noastre?
întrebă el.
— Primarul a fost cel care a luat hotărârea, fiind sfătuit de câteva personalităţi de vază ale oraşului. Se pare că sunteţi foarte renumit.
— Mă rog, pentru asta trebuie să-i fiu recunoscător doctorului Sherrinford.
— Şi doctorului Doyle, am adăugat eu.
— În ceea ce priveşte cazul, inspectorul-şef vă va pune la curent.
— Aveţi vreun indiciu? insistă el.
— Se pare că poliţia are un suspect, un pictor. Dar, după
cum v-am spus, prefer ca Abel Fonte să vă dea toate amănuntele.
— Despre cine e vorba?
— Despre un tânăr pictor. Un fluşturatic. Vorbiţi foarte bine spaniola, deşi sunteţi…
— Englez? spuse Arrow.
— Domnul Steven Arrow stăpâneşte şase limbi, am adăugat eu.
— Nici dumneavoastră nu sunteţi mai prejos, adăugă
Eduardo Vidal.
— Pentru asta trebuie să-i fiu recunoscător tatălui meu. A fost diplomat.
Am intuit că Eduardo Vidal schimbase firul conservaţiei ca să nu mai vorbească despre caz până când nu aveam să fim în prezenţa inspectorului-şef. Am continuat conversaţia povestindu-i despre locurile în care, datorită profesiei tatălui meu, trăisem şi care mi-au permis să am anumite cunoştinţe de limbă spaniolă.
Peste cincisprezece minute, trăsura se opri în faţa comisariatului de poliţie.
Ne-au lăsat să aşteptăm într-o sală în care am fost prezentaţi câtorva membri ai poliţiei. După douăzeci de minute de aşteptare, faptul acela mi s-a părut o lipsă de politeţe, dar Arrow nu spunea nimic. Ne aflam în faţa uşii de la biroul inspectorului-şef aşteptând să fim primiţi.
— 187 —
Un poliţist s-a apropiat de mine şi mi-a cerut foc. S-a prezentat. Îl chema Amadeu Centelles şi era un om vorbăreţ
şi extravertit care, în câteva minute, mi-a făcut un rezumat al biografiei sale şi mi-a expus interesul său pentru sexul frumos. Nici prin minte nu-mi trecea că această primă
întâlnire avea să fie prima şi ultima dată când îl vedeam în viaţă şi că va trebui să vorbesc despre împrejurările morţii sale.
