După douăzeci de minute, un poliţist ne-a poftit în biroul inspectorului-şef. Înăuntru erau trei inspectori, în picioare.
Fonte stătea în spatele mesei sale de scris fără să le acorde nici cea mai mică atenţie, pe când revizuia nişte hârtii; fără
să-şi ridice privirea de pe ele, îşi duse mâna dreaptă spre interiorul vestei cu un gest mecanic. Arrow îl observa cu ochi scrutători. Nu mi-a făcut o impresie prea bună. Fonte era un bărbat de vreo cincizeci de ani, obişnuit să comande şi să i se dea ascultare, ceea ce am putut deduce din expresia severă
şi aproape crâncenă de pe chipul său. Nu era un bărbat foarte înalt. Avea nişte mâini puternice, nişte umeri vânjoşi şi un cap voluminos, cu un păr tuns foarte scurt, aproape zero, care îi dădea un aspect rustic şi primitiv.
Îşi ridică privirea, lăsă hârtiile pe un colţ al mesei, se ridică
din jilţ şi se îndreptă spre noi.
— Domnul Steven Arrow, presupun, spuse el pe un ton nu foarte amabil.
— Şi asistentul meu, doctorul Sherrinford, zise Arrow, întinzându-i mâna.
— Aceştia sunt asistenţii mei, inspectorii Cifuentes, Prats şi Domènech.
Arrow le întinse mâna, iar eu am făcut acelaşi lucru.
— Şi acum, vă rog să ne prezentaţi tot ceea ce ne-ar putea fi de folos ca să ne facem o părere despre acest caz, spuse Arrow.
— Îmi pare rău că aţi făcut drumul de pomană. Am rezolvat deja cazul, zise Fonte.
— Îl aveţi pe asasin?
— Îl avem.
— În acest caz, nu veţi avea nimic împotrivă să-l
— 188 —
interoghez.
Fraza aceea nu i-a plăcut deloc lui Fonte.
— De ce? După cum v-am spus, cazul este rezolvat. N-avem nevoie de ajutor din afară ca să ne rezolvăm propriile treburi.
— Nu vreau să vă supăr, dar acum două zile nu asta era ceea ce am înţeles eu. Dumneavoastră ne-aţi chemat, ne-aţi solicitat serviciile şi cred că, după o călătorie atât de lungă, ar fi un gest de politeţe din partea dumneavoastră să ne permiteţi să-l interogăm pe deţinut.
— Pentru ce? repetă el. Ce ştiţi dumneavoastră despre această poveste? Ce ştiţi dumneavoastră despre cum lucrăm noi? Ce ştiţi dumneavoastră despre mine şi despre munca mea? Nimic!
Aruncase frazele pe un ton dispreţuitor care, cunoscându-l pe Arrow, probabil că îl atinsese la coarda sensibilă. Am putut observa un oarecare aer amuzat la cei trei inspectori care erau de faţă.
— În ceea ce priveşte ultima întrebare, aveţi dreptate: nu ştiu multe despre dumneavoastră, cu excepţia lucrurilor evidente.
— Ce vreţi să spuneţi?
M-am temut de ce era mai rău şi mi-am aţintit privirea asupra maestrului meu.
— Că aţi fost luat prizonier în Cuba de către o bandă de fugari, că aţi ucis un om cu propriile dumneavoastră mâini şi că asta v-a readus libertatea, că în ultimul timp v-aţi certat cu soţia dumneavoastră, că tocmai vi s-a furat ceasul, că
aveţi o amantă, că vă strâng foarte tare pantofii, că nu vă
place ziarul La Vanguardia şi, pe deasupra, că aţi rămas fără
tutun.
Am putut observa pe chipul lui Fonte o expresie de mânie pe care încerca să o stăpânească. Acum, subordonaţii săi râdeau de el pe furiş. Desigur, nu era cel mai bun mod de a-şi face prieteni, m-am gândit eu pe când îi aruncam lui Arrow o privire ca să se stăpânească. Pe de altă parte, individul acela o merita cu vârf şi îndesat.
— Bine, ce părere aveţi dacă am intra în chestiuni mai
— 189 —
substanţiale? Ce părere aveţi dacă mi-aţi furniza toate informaţiile care au motivat călătoria noastră? Sau o să mă
văd obligat să mă întâlnesc cu superiorii dumneavoastră? Aş
vrea să rezolv această chestiune cât mai curând cu putinţă.
— Luaţi loc, aproape că ne-a ordonat Fonte şi, cu un gest, le ceru subordonaţilor săi să iasă din birou.
Două prostituate fuseseră asasinate şi spintecate într-un timp foarte scurt. Se primiseră scrisori anonime din partea asasinului care dădea asigurări că povestea aceea nu se încheiase încă. Pe de altă parte, un tânăr care zicea că este pictor se prezentase la sediul poliţiei cu un organ al uneia din victime. Era evident că tânărul le cunoştea pe cele două
fete asasinate, chiar mărturisise că, pentru un timp, locuise la bordel. Patroana stabilimentului, interogată ulterior, a dat informaţii precise despre victime, a intervenit pentru tânăr, spunând că este incapabil să omoare o muscă şi că este un mare artist. Pentru Fonte, cazul era clar. Era vorba despre un tânăr cu o viaţă destrăbălată şi care, fiind cu siguranţă
motivat de alcool sau de gelozie, le omorâse pe cele două
nenorocite. Caz rezolvat. Asta a fost, pe scurt, ceea ce ne-a spus Abel Fonte într-un răstimp destul de mare, în care maestrul şi prietenul meu nu încetase să-l întrerupă cu întrebări.
