— Ce concluzii aţi tras după această întrevedere? l-am întrebat eu după ce un angajat al închisorii îl luă pe băiat şi am rămas singuri în curtea interioară.
— Care sunt ale dumneavoastră, Sherrinford?
— Că băiatul este nevinovat.
— Şi eu cred acelaşi lucru. Şi mai e ceva, habar n-are de a doua crimă.
— Cum aţi dedus asta?
— Puştiul crede că cele două „cadouri” pe care le-a primit aparţin aceleiaşi victime. Pentru asta trebuie să-i mulţumim lui Fonte; l-a ţinut izolat pe băiat timp de trei zile. S-a prezentat la poliţie în dimineaţa celei de-a doua crime şi Fonte, care avea deja un asasin, nu a mai considerat necesar să aprofundeze investigaţia.
— Pe lângă amănuntul de a confunda doi ficaţi cu două
bucăţi de rinichi. Şi ce îmi spuneţi despre furtul cuţitului şi al blocului de desen?
— Că vor apărea curând.
— Unde? Presupun că aveţi deja o idee în această privinţă.
— La următoarele victime. Ăsta e doar începutul.
— Şi aveţi idee cine va fi următoarea?
— Să vă explic, dragul meu Sherrinford. Ce avem până
acum? Două prostituate ucise cu brutalitate. Cele două se cunoşteau, lucrau în aceeaşi casă şi, din câte ştim, mai sunt încă trei. Ceea ce ne dă un număr de cinci. Asasinul are intenţia de a le lichida şi pe celelalte trei, iar noi avem datoria să-l împiedicăm şi să aflăm de ce. Altă chestiune este: ce le uneşte pe cele cinci femei?
— Puştiul? A locuit cu ele la bordel şi le cunoaşte.
— Exact.
— Şi sunteţi de părere că asasinul vrea să ne facă să
credem că el a fost?
— Exact.
— Şi care este motivul? Cine îl poate urî atât de mult pe
— 195 —
un tânăr pictor care moare de foame?
— Asta-i altă chestiune interesantă pe care trebuie să o cercetăm.
— Mai sunt şi alte lucruri, nu-i aşa?
— Da. Teribila asemănare între aceste două crime şi cele din cartierul Whitechapel din anul 1888.
Mi-am amintit că nu era prima dată când punea accentul pe acest fapt.
— Şi asta încotro ne duce? Doar nu credeţi că e vorba de însuşi Jack Spintecătorul? Dumneavoastră încercaţi de ani de zile să aflaţi cine este. Dar asta s-a întâmplat…
— Da, acum unsprezece ani şi în altă ţară. De necrezut, nu-i aşa? Întrebarea este următoarea: e vorba de acelaşi Jack ori de vreun admirator care îi copiază în mod magistral metoda de lucru?
— E o nebunie, Arrow! Puştiul ăsta nu se născuse când a acţionat Jack pentru prima dată.
— Ba se născuse, dar avea şapte ani. În toată această
poveste e interesantă conversaţia tânărului cu marinarul.
„Eu o să-ţi pricinuiesc coşmaruri. Ce ştii tu cum este lumea?
Ştii că lumea nu-i altceva decât o scârnăvie? Lumea-i un infern. Sunt aici ca să te fac să vezi altă lume. Acelaşi sânge curge prin venele noastre; acelaşi foc. Am venit din infern ca să-ţi arăt măruntaiele lumii. Suntem legaţi, băiete. Să nu uiţi asta. N-o să mă despart niciodată de tine. Va veni o zi când vei picta lumea văzută cu ochii mei şi nu vei reuşi niciodată
să ieşi în evidenţă”; asta a fost pe scurt ceea ce i-a spus. Pe lângă afirmaţia că târfele sunt ca nişte animale şi ce ar trebui să li se facă atunci când se îngraşă şi îmbătrânesc. O
adevărată declaraţie de principii, de un calibru pe care băiatul n-a fost în stare să-l măsoare, deoarece credea că are de-a face cu un nebun.
— Şi, de fapt…
— Îl anunţa despre tot ce avea să se întâmple.
— Ei drăcie, Arrow! Cred că ne vom confrunta cu unul dintre cele mai interesante cazuri ale noastre.
— Şi mai cumplite, dacă nu-l vom rezolva la timp.
— Dar dumneavoastră aţi dedus deja câteva cuvinte-cheie
